Ideea centrală este simplă, dar radicală în comparație cu abordările anterioare: Washingtonul nu mai dorește să ofere bani pentru programe de sănătate și dezvoltare fără să obțină în schimb beneficii concrete și fără ca guvernele beneficiare să se angajeze să contribuie financiar din propriile bugete. Pentru a fi eligibile pentru fonduri americane, țările trebuie să semneze un memorandum de înțelegere care detaliază atât suma pe care Statele Unite o vor investi, cât și angajamentul financiar al țării respective.
Administrația susține că această cerință de co-plată va face statele mai autosuficiente și, în timp, mai puțin dependente de asistența americană. Este o idee care are merit, recunoaște Jocilyn Estes, analist de politici la Center for Global Development, un think tank din Washington. Totuși, ea se întreabă dacă planul nu este implementat prea rapid, fără timpul necesar pentru tranziții realiste.
Cifrele noii strategii
Statele Unite au semnat până acum memorandumuri cu 35 de țări, angajându-se la aproximativ 14 miliarde de dolari în investiții de sănătate pe parcursul a cinci ani. Lista acoperă întreg globul: Nigeria, Rwanda, Filipine, Tadjikistan, Bolivia, El Salvador și multe altele.
Cazul Rwanda ilustrează mecanismul în detaliu. În decembrie, oficialul superior al Departamentului de Stat Jeremy Lewin a primit-o pe ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, pentru semnarea unui memorandum multianual privind cooperarea în sănătate globală. Statele Unite vor furniza 157 de milioane de dolari, iar Rwanda va contribui cu 70 de milioane. În schimb, Kigali va partaja date despre pacienți cu Washingtonul și va accepta ca medicamentele aprobate de Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA (FDA) să fie folosite în timpul focarelor epidemice, fără a mai fi necesară o validare suplimentară din partea autorităților sanitare rwandeze.
Exact aici apar fricțiunile. Cerința de acces la dosare medicale confidențiale este, potrivit experților, cea mai controversată componentă a întregii abordări. Tom Bollyky, directorul programului de sănătate globală la Council on Foreign Relations, explică logica din spatele acestei cereri: administrația americană consideră că accesul direct la date îi va permite să identifice mai rapid focarele de boli infecțioase și să se protejeze. Pe lângă date, SUA solicită în unele cazuri și acces preferențial la minerale critice — resurse esențiale pentru industriile strategice americane.
„SUA vrea să fie mai clară despre ce primesc contribuabilii americani în schimb, dincolo de faptul că țările își ating obiectivele de sănătate și dezvoltare”, spune Bollyky.
O ruptură față de trecut
Istoric, cheltuielile americane pentru sănătatea globală au fost privite ca un instrument de construire a relațiilor și a influenței — o piesă centrală a așa-numitei puteri soft. „Abordarea istorică a fost în principal că toată lumea câștigă. O sănătate mai bună și o dezvoltare mai bună în regiunile cu venituri mici și medii ridică toate bărcile, iar SUA beneficiază de acest lucru”, explică Bollyky. Un homelend protejat prin prevenirea răspândirii focarelor spre coasta americană, relații bilaterale consolidate, milioane de vieți salvate.
Chiar și după tăierile drastice de fonduri din 2025 și după desființarea USAID, agenția americană de asistență care a dominat peisajul timp de generații, Statele Unite rămân cel mai mare donator mondial pentru programele de sănătate globală. Tocmai de aceea schimbarea de direcție are o greutate enormă.
Refuzurile și prețul lor
Nu toate țările au acceptat însă noile condiții. Ghana, Namibia și Zimbabwe au refuzat să semneze memorandumuri, invocând probleme de suveranitate. Pe 25 septembrie, în cadrul unui eveniment la Adunarea Generală a ONU, președintele Ghana, John Dramani Mahama, a explicat motivul respingerii: stipulațiile cereau țării sale să predea dosare medicale ale pacienților și date despre agenți patogeni, plus să accepte FDA drept autoritate finală în materie de medicamente.
„A fost umilitor”, a declarat Mahama. „Ghana este o națiune suverană și avem propriile noastre procese. Suntem o țară democratică.” El a numit suma oferită de americani „o firavătură, ceva de o sută și ceva de milioane”.
Consecințele refuzului nu au întârziat. În aceeași zi de 25 septembrie, ambasadoarea SUA în Zimbabwe, Pamela Tremont, a anunțat că Statele Unite opresc întreaga finanțare pentru sănătatea globală către această țară, tocmai pentru că Harare a declinat acordul din aceleași motive de suveranitate. Negocierile cu Zambia, de partea cealaltă, au fost blocate luni de zile din cauza clauzelor privind accesul american la minerale critice.
Va funcționa planul?
Aici se află miza reală. Pe hârtie, logica co-investiției este solidă: țările care plătesc o parte din costuri au mai multe șanse să-și construiască sisteme durabile de sănătate. Așa s-a argumentat de ani de zile în cercurile de dezvoltare. Problema este ritmul și natura condițiilor. Tranziția de la dependență la autosuficiență nu se face prin ultimatumuri, spun criticii, iar cerințele privind datele pacienților și supremața FDA ating coarde sensibile ale suveranității naționale — exact coardele care au făcut ca Ghana să spună nu.
Există și un risc strategic: dacă Statele Unite se retrag din țările care refuză, alte puteri — China, de pildă — pot umple vidul, fără condiții și fără scuze. Puterea soft americană, construită cu răbdare de-a lungul deceniilor, ar putea fi schimbată pe un model de tranzacție dură, ale cărui câștiguri pe termen lung sunt încă o necunoscută.
De ce este important:
Această schimbare de paradigmă afectează direct viețile a milioane de oameni din țările care depind de fondurile americane pentru HIV, tuberculoză, malarie și sănătate maternă. Dacă modelul funcționează, țările partenere vor deveni mai autosuficiente, iar contribuabilul american va primi un schimb mai clar pentru banii cheltuiți. Dacă eșuează, riscul este dublu: programe salvatoare de vieți se pot prăbuși brusc în țările care refuză condițiile, iar credibilitatea SUA ca partener de încredere în sănătatea globală — construită prin PEPFAR și alte inițiative legendare — se poate eroda ireversibil. Pentru România și Europa, semnalul este limpede: era ajutorului extern necondiționat se închide, iar arhitectura sănătății globale se reconfigurează în timp real, cu câștigători și pierzători pe care nimeni nu-i poate prezice cu certitudine.
