Hassoun nu este un nume oarecare în arhitectura puterii de la Damasc. Timp de șaisprezece ani, între 2005 și 2021, a fost marele muftiu al Siriei, cea mai înaltă autoritate religioasă sunnită din țară. Dar, spre deosebire de predecesorii săi, care au încercat să păstreze o oarecare distanță față de politică, Hassoun a fost perceput ca un pion fidel al regimului, un om care a transformat amvonul într-o tribună de propagandă. Criticii i-au lipit o poreclă greu de uitat: „muftiul bombelor de butoi”, o referire directă la armele neconvenționale folosite de forțele guvernamentale împotriva civililor din zonele controlate de opoziție.
Născut în Alep, Hassoun a fost o figură cunoscută în orașul său natal, unde ținea predici de vineri care atrăgeau mulțimi. A intrat în politică devreme, servind ca deputat în parlament între 1990 și 1998. În 2005, Bashar al-Assad l-a numit mare muftiu, o decizie care a fost interpretată pe atunci ca o mișcare de a avea o voce religioasă docilă, care să susțină agenda regimului. La început, Hassoun a părut să joace un rol moderat, promovând dialogul interreligios și vorbind despre separația dintre religie și stat. Dar când a izbucnit revolta din 2011, masca a căzut.
În loc să condamne violența regimului, Hassoun a ales să arunce vina pe „țările străine” și să justifice represiunea. A vorbit despre „terorism” acolo unde opoziția vedea o luptă legitimă pentru libertate. A mers și mai departe: într-un discurs televizat din 2011, a amenințat Europa că, dacă va ataca Siria, Libanul și Siria vor antrena civili pentru a deveni kamikaze. A lăudat intervenția rusă și iraniană, iar despre Qassem Soleimani, comandantul Forțelor Quds, un om urât de majoritatea sirienilor pentru rolul său în sprijinirea regimului, a spus că este „un om evlavios care nu a ridicat niciodată arma împotriva unui musulman”. Aceste declarații au șocat chiar și susținători ai regimului, dar Hassoun a continuat neabătut.
Viața lui personală a fost marcată de tragedie: fiul său a fost asasinat în 2011, un eveniment pe care unii l-au interpretat ca o răzbunare a opoziției, alții ca un semnal că Hassoun devenise o țintă. Dar nici această pierdere nu l-a făcut să-și schimbe discursul. Dimpotrivă, a devenit și mai virulent. Potrivit Amnesty International, Hassoun a fost însărcinat de Assad să aprobe execuțiile deținuților din infamul închisoare Sednaya, la nord de Damasc. Între 2012 și 2017, ar fi aprobat executarea a aproximativ 13.000 de deținuți. Aceste cifre, dacă se confirmă, îl transformă dintr-un simplu cleric într-un complice direct la crime împotriva umanității.
Dar prăbușirea lui Hassoun a început înainte de căderea regimului. În 2021, Assad a desființat funcția de mare muftiu, fără nicio explicație oficială. Se crede că motivul a fost legat de afacerile lui Hassoun cu Rami Makhlouf, vărul miliardar al lui Assad, care a căzut în dizgrație în 2020 și a fost deposedat de imperiul său financiar. De asemenea, Hassoun era considerat lipsit de profunzimea teologică a altor lideri religioși sunniți. Punctul de rupere a fost atins la funeraliile celebrului cântăreț Sabah Fakhri, când Hassoun a făcut o afirmație halucinantă: a susținut că un pasaj din Coran arată că Dumnezeu a creat omenirea în Siria, iar apoi i-a atacat pe refugiații care părăsiseră țara. La scurt timp după aceea, funcția de mare muftiu a fost abolită. A fost reînființată abia după căderea lui Assad, în decembrie 2024.
Când regimul a căzut, Hassoun a dispărut. Au circulat zvonuri că ar fi fugit din țară, dar în martie 2025 a fost arestat pe aeroportul internațional din Damasc, în timp ce încerca să se îmbarce spre Amman, Iordania. De atunci, este judecat. Acuzațiile sunt multiple: incitare la violență, legitimare religioasă și politică a regimului și a milițiilor aliate, incitare la violență împotriva civililor și refugiaților din zonele de opoziție, amenințări cu moartea și strămutare pentru locuitorii din Idlib, laude la adresa unor figuri implicate în crime de război, precum generalul Issam Zahreddine, comandantul Gărzii Republicane, și sprijin pentru intervenția rusă și iraniană în masacrele împotriva sirienilor. Procurorii au prezentat dovezi despre legăturile sale personale și profesionale cu cercul interior al regimului, inclusiv cu Assad însuși și cu șeful serviciilor de informații, Ali Mamlouk.
Contextul acestui proces este crucial. Recent, Assad, fratele său Maher, verii săi Wassim al-Assad și Atef Najib au fost condamnați la moarte în contumacie. Frații Assad au fugit în Rusia după ce rebelii au cucerit Damascul în decembrie 2024. Acum, toți ochii sunt pe Hassoun. Dacă va fi găsit vinovat, va primi aceeași pedeapsă? Și, mai important, va fi executată? Justiția tranzițională siriană este la început, iar fiecare verdict contează enorm pentru reconstruirea încrederii în statul de drept.
Hassoun nu este doar un fost oficial religios. Este un simbol al modului în care regimul a folosit religia pentru a justifica atrocități. Porecla de „muftiul bombelor de butoi” nu este întâmplătoare: el a fost vocea care a binecuvântat, în numele lui Dumnezeu, armele care ucideau civili. Procesul său este un test pentru Siria nouă. Poate o țară să-și judece propriii călăi? Poate o instituție religioasă să se curățe de complicitatea cu crimele? Răspunsul va veni luni, când judecătorii vor rosti verdictul. Dar, dincolo de sentință, rămâne o întrebare mai profundă: cum poate o societate să se vindece atunci când cei care ar fi trebuit să fie păstorii ei spirituali au devenit călăii ei?
De ce este important:
Acest proces nu este doar despre un singur om. Este despre responsabilitatea liderilor religioși care au ales să-și pună autoritatea morală în slujba unui regim criminal. Verdictul împotriva lui Ahmad Hassoun ar putea stabili un precedent crucial pentru justiția tranzițională în Siria, arătând că nimeni, nici măcar cei care vorbeau în numele lui Dumnezeu, nu este mai presus de lege. Într-o țară în care victimele regimului cer dreptate, acest proces reprezintă un pas simbolic major spre ruperea cu trecutul și spre construirea unui sistem judiciar care să protejeze cetățenii, nu să-i terorizeze. De asemenea, subliniază complexitatea reconcilierii naționale: cum să ierți, cum să judeci, cum să mergi mai departe, atunci când rănile sunt încă proaspete și făptașii, unii dintre ei, sunt încă în libertate sau au fugit în străinătate.
