Șeful AIEA, Rafael Grossi, le-a spus luni guvernatorilor agenției că Teheranul nu a furnizat nicio informație în ultima perioadă de raportare cu privire la statutul materialelor sau instalațiilor nucleare declarate, iar inspectorii nu au putut efectua verificări la fața locului. „Este mai mult de un an de când Agenția a pierdut continuitatea cunoașterii” asupra stocurilor declarate de uraniu îmbogățit până la 60%, a declarat Grossi, referindu-se la instalațiile lovite în atacurile americane și israeliene din iunie 2025. El a descris lipsa de informații și acces drept o preocupare de proliferare care „trebuie corectată cu cea mai mare urgență”, cerând Iranului să restabilească o cooperare efectivă cu AIEA.
Avertismentul vine în contextul în care cele patru puteri occidentale caută sprijin pentru o rezoluție în cadrul Consiliului de Guvernatori al AIEA, format din 35 de membri. Potrivit agenției Reuters, textul proiectului ar trimite problema iraniană înapoi la Consiliul de Securitate al ONU pentru prima dată în două decenii. Rezoluția propusă îi cere lui Grossi să transmită Consiliului de Securitate și Adunării Generale atât raportul său recent, cât și deciziile anterioare ale Consiliului de Guvernatori. De asemenea, documentul solicită Iranului să furnizeze informațiile și accesul cerute de inspectori.
Reacția Teheranului nu a întârziat să apară. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că guvernele occidentale „recurg din nou la AIEA după ce nu și-au atins obiectivele în altă parte”. El a subliniat că restricțiile impuse inspectorilor sunt o consecință directă a atacurilor americane și israeliene asupra instalațiilor nucleare iraniene și că este nerezonabil ca aceste guverne să dea vina pe Teheran pentru pierderea accesului. Baghaei a avertizat că Iranul va lua „măsurile necesare” dacă puterile occidentale vor insista cu rezoluția.
Proiectul de rezoluție nu a fost încă depus oficial, iar negocierile asupra formulării continuă. Chiar dacă va fi aprobat, orice acțiune concretă la Consiliul de Securitate s-ar putea confrunta cu opoziția Rusiei și Chinei, două dintre cele cinci puteri cu drept de veto. Această dinamică amintește de blocajele anterioare, când Moscova și Beijing au folosit veto-ul pentru a proteja Iranul de sancțiuni internaționale mai dure.
Contextul este unul extrem de complicat. În iunie 2025, Statele Unite și Israelul au lansat atacuri asupra unor instalații nucleare cheie din Iran, inclusiv asupra celei cunoscute sub numele de „Muntele Tăiat” (Pickaxe Mountain), o facilitate subterană despre care se crede că găzduiește centrifuge avansate. Aceste atacuri au făcut parte dintr-o escaladare mai amplă, care a inclus și lovituri asupra unor site-uri militare și de cercetare. De atunci, AIEA nu a mai avut acces la aceste locații, iar Teheranul a refuzat să permită inspectorilor să verifice stocurile de uraniu îmbogățit, invocând securitatea națională și dreptul de a răspunde agresiunii.
Îmbogățirea uraniului la 60% este deosebit de îngrijorătoare pentru comunitatea internațională, deoarece acest nivel este foarte aproape de cel necesar pentru arme nucleare (90%). Deși Iranul susține că programul său nuclear este pașnic, iar îmbogățirea la 60% este destinată unor scopuri civile, cum ar fi producerea de radioizotopi pentru medicină, experții avertizează că stocul acumulat ar putea fi folosit pentru a produce rapid suficiente materiale pentru o bombă, dacă Teheranul ar decide să facă acest pas.
În plus, pierderea continuității cunoașterii înseamnă că AIEA nu mai poate garanta că tot uraniul declarat este contabilizat și că nu există materiale nedezvăluite. Aceasta subminează încrederea în caracterul pașnic al programului iranian și oferă argumente celor care cer măsuri mai dure.
Diplomația este acum într-un punct critic. Pe de o parte, puterile occidentale doresc să trimită un semnal ferm că nu vor tolera lipsa de cooperare a Iranului. Pe de altă parte, există riscul ca o sesizare la Consiliul de Securitate să ducă la o confruntare și mai mare, cu potențiale consecințe imprevizibile. Rusia și China ar putea bloca orice sancțiuni, dar chiar și simpla discuție ar putea escalada tensiunile.
Iranul a demonstrat în trecut că este dispus să negocieze atunci când i se oferă stimulente, dar și că poate răspunde dur la presiuni. În 2015, Acordul nuclear (JCPOA) a fost semnat, iar Teheranul și-a redus semnificativ activitățile de îmbogățire în schimbul ridicării sancțiunilor. Însă retragerea unilaterală a SUA din acord în 2018, sub președinția lui Donald Trump, a dus la prăbușirea treptată a înțelegerii. De atunci, Iranul și-a extins programul nuclear, iar diplomația a eșuat în mod repetat.
În acest context, apelul lui Grossi pentru o cooperare urgentă pare a fi un ultim avertisment înainte ca situația să scape complet de sub control. El a subliniat că „necesitatea de a rectifica această situație este de o urgență maximă”, dar nu a oferit soluții concrete. Rămâne de văzut dacă puterile occidentale vor reuși să obțină sprijinul necesar în Consiliul de Guvernatori și ce măsuri va lua Iranul ca răspuns.
În timp ce diplomații negociază în spatele ușilor închise, lumea urmărește cu îngrijorare evoluțiile. O criză nucleară în Orientul Mijlociu ar avea consecințe devastatoare, nu doar pentru regiune, ci pentru întreaga securitate internațională. De aceea, fiecare mișcare a AIEA, a puterilor occidentale și a Iranului este analizată cu atenție, iar riscul unei escaladări accidentale este mai mare ca niciodată.
De ce este important:
Această situație reprezintă un punct de cotitură în eforturile de neproliferare nucleară. Dacă Iranul continuă să refuze accesul inspectorilor AIEA, iar puterile occidentale reușesc să trimită dosarul la Consiliul de Securitate, s-ar putea ajunge la sancțiuni internaționale dure sau chiar la o acțiune militară. Pe de altă parte, o blocare a rezoluției de către Rusia și China ar submina autoritatea AIEA și ar încuraja alte state să ignore tratatele de neproliferare. În plus, pierderea continuității cunoașterii asupra uraniului îmbogățit la 60% crește riscul ca Iranul să dezvolte o armă nucleară, ceea ce ar declanșa o cursă a înarmării în regiune. Deciziile luate în următoarele săptămâni vor modela securitatea globală pentru decenii întregi.
