Greenspan a fost o raritate printre bancherii centrali – o adevărată celebritate. În anii 1990, era lăudat ca fiind poate cel mai bun bancher central din istorie, iar cuvintele sale erau urmărite cu sufletul la gură de milioane de americani. La acea vreme, părea că fiecare salon de frizerie avea un televizor pe postul de știri bursiere, iar oamenii de rând ascultau cu atenție fiecare declarație a președintelui Fed. Reputația sa a fost însă pătată de criza financiară globală care a lovit un deceniu mai târziu, în 2008, la doi ani după ce părăsise funcția.
Greenspan avea obiceiul să-și scrie discursurile în cadă, dar ascultătorii săi erau adesea copleșiți de dialectul nefamiliar cunoscut sub numele de „Fedspeak” – un limbaj voit încâlcit, menit să nu miște piețele financiare. El însuși a recunoscut că își încâlcea în mod deliberat sintaxa pentru a evita să spună ceva care ar fi putut influența bursele. O excepție notorie a avut loc în 1996, când Greenspan a sugerat că prețurile acțiunilor ar putea fi prea mari. „Cum putem ști când exuberanța irațională a escaladat nejustificat prețurile activelor?” a întrebat el în timpul unui discurs la American Enterprise Institute. Avertismentul a trimis unde de șoc pe piețele globale, dar propria sa carieră a continuat să urce.
Născut în 1926, Greenspan a studiat clarinetul și saxofonul la Juilliard, fiind un talentat muzician de jazz. Dar economia l-a transformat într-un star rock și într-un simbol al prosperității larg răspândite de la sfârșitul secolului XX. A condus banca centrală sub patru președinți diferiți, începând cu Ronald Reagan în 1987. O mare parte a mandatului său a fost marcată de scăderea șomajului. În mod tradițional, bancherii centrali răspund la șomajul scăzut prin creșterea dobânzilor pentru a preveni inflația. Dar Greenspan a rupt această tradiție și a menținut costurile împrumuturilor la un nivel scăzut.
„El era dispus să aștepte și să vadă cum rata șomajului coboară din ce în ce mai mult, fără să apară inflația”, a rememorat economistul de la Princeton Alan Blinder, care a servit sub Greenspan în consiliul de guvernare al Fed. Pariul lui Greenspan cu dobânzile mici a dat roade, iar economia a continuat să prospere timp de un deceniu, deși criticii susțin că politicile sale de bani ieftini au contribuit la umflarea bulei dot-com și, mai târziu, la dezastrul creditelor ipotecare subprime.
Pe lângă dobânzile mici, Greenspan a promovat o abordare ușoară a reglementării, refuzând să folosească puterile Fed pentru a reprima creditarea riscantă. Filozofia sa libertariană a fost modelată parțial de romanciera Ayn Rand. Greenspan făcuse parte din cercul interior al lui Rand, contribuind cu capitole la cartea acesteia, „Capitalismul: Idealul necunoscut”. Când s-a alăturat administrației Ford ca consilier economic, Rand a participat la ceremonia de depunere a jurământului. „Greenspan spunea că Ayn Rand i-a oferit fundamentul moral pentru capitalism”, a declarat biografa lui Rand, Anne Heller.
Greenspan credea că bancherii nu au nevoie de o reglementare strictă, deoarece propriul lor interes i-ar împiedica să-și asume riscuri excesive. Abia după ce creditarea riscantă a declanșat criza financiară globală din 2008, Greenspan a recunoscut, rușinat, că a greșit. „Am fost șocat, pentru că timp de 40 de ani sau mai mult am avut dovezi foarte solide că funcționa excepțional de bine”, a mărturisit el în fața unei comisii congresionale care investiga prăbușirea financiară.
Ideea că bancherii își asumă uneori riscuri periculoase dacă li se permite nu ar fi trebuit să fie o surpriză pentru Greenspan. Cu decenii în urmă, el jucase un rol minor în criza asociațiilor de economii și împrumuturi (S&L), care a fost un fel de repetiție pentru criza din 2008. În anii 1980, ca economist privat, Greenspan a oferit o mărturie pentru ceea ce el numea o conducere „experimentată și pricepută” la Lincoln Savings and Loan, în încercarea de a evita reglementarea acestei instituții. Lincoln s-a prăbușit ulterior, costând contribuabilii miliarde de dolari, iar șeful său, Charles Keating, a ajuns la închisoare pentru fraudă.
Economistul Vincent Reinhart a spus că a fost nevoie de curaj pentru ca Greenspan să recunoască, chiar și târziu, că interesul propriu nu este întotdeauna suficient pentru a proteja contribuabilii și investitorii de comportamentul riscant al bancherilor. „Pentru Alan Greenspan să spună: «Poate că piețele nu au întotdeauna dreptate» este o reflecție asupra întregii sale cariere, nu doar a mandatului său la Fed”, a spus Reinhart.
Greenspan a fost căsătorit cu Andrea Mitchell, iar cei doi formau un cuplu puternic, deși neașteptat. Comediantul Jay Leno glumea odată, în timpul unei cine a Asociației Corespondenților de la Casa Albă, că Mitchell, nu Hillary Clinton, era căsătorită cu „cel mai puternic om din lume”.
În cele din urmă, Greenspan va fi amintit atât ca un maestru al politicii monetare, cât și ca un reglementator reticent. Moștenirea sa este una complexă: a fost arhitectul unei perioade de aur a economiei americane, dar și unul dintre factorii care au contribuit la cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune încoace.
De ce este important:
Moartea lui Alan Greenspan închide un capitol crucial din istoria economică globală. El a fost nu doar un bancher central, ci o figură care a definit o eră – era în care piețele financiare erau considerate capabile să se autoregleze, iar intervenția statului era privită cu scepticism. Greșelile sale, recunoscute cu umilință, au oferit lecții dure despre limitele piețelor libere și despre necesitatea unei reglementări prudente. Înțelegerea carierei sale ne ajută să înțelegem cum am ajuns la criza din 2008 și ce măsuri s-au luat ulterior pentru a preveni o repetare a acesteia. Greenspan rămâne o figură controversată, dar incontestabil importantă, iar moștenirea sa va fi dezbătută de economiști și istorici pentru mult timp de acum înainte.
