Susan Ferguson, reprezentanta specială a UN Women în Afganistan, a făcut un apel disperat către țările donatoare, vineri, cerându-le să nu reducă fondurile destinate programelor pentru femei. „A face acest lucru ar însemna doar să adâncim suferința femeilor afgane”, a declarat Ferguson, subliniind că tăierea ajutoarelor ar fi o lovitură fatală pentru o populație deja sufocată de restricții și sărăcie extremă.
Datele prezentate de UN Women sunt cutremurătoare. Dintre cele 74 de organizații pentru femei chestionate în luna aprilie, peste jumătate au declarat că sunt nevoite să suspendeze operațiunile sau să se închidă complet în următoarele douăsprezece luni. Apelul umanitar al ONU pentru Afganistan, în valoare de 1,7 miliarde de dolari, este finanțat doar în proporție de 25%. Aproape trei sferturi dintre organizațiile de femei au suferit deja tăieri bugetare în 2025, iar aproximativ două treimi au raportat că mai au fonduri operaționale pentru cel mult șase luni. Aceste cifre nu sunt doar statistici seci – ele reprezintă linii de salvare care se rup, adăposturi care se închid, programe de educație și consiliere care dispar, lăsând femeile și fetele complet vulnerabile.
Contextul acestui avertisment este marcat de o realitate sumbră. Talibani au preluat puterea în august 2021, după retragerea trupelor americane, punând capăt a 20 de ani de război. De atunci, Kabulul a fost împodobit cu drapele albe ale Emiratului Islamic Afganistan, iar pe zidurile orașului au apărut murale noi care proclamă: „Independența este un semn al demnității, mândriei și identității”. Ca parte a festivităților, talibanii au organizat chiar și un meci de cricket – dar, la fel ca în aproape toate aspectele vieții publice, femeile și fetele sunt excluse de la participare.
De la revenirea la putere, talibanii au emis peste 100 de decrete care restricționează drepturile femeilor, afectând practic fiecare aspect al vieții lor de zi cu zi: de la educație și angajare, la libertatea de mișcare, asistență medicală și accesul la justiție. Ferguson a subliniat că, în ciuda promisiunilor repetate ale talibanilor de a găsi o modalitate conformă cu interpretarea lor religioasă pentru ca fetele să meargă la școală, acestea rămân excluse din învățământul secundar, iar femeile nu au acces la universități. Este o catastrofă educațională cu efecte pe termen lung, care condamnă o generație întreagă de fete la analfabetism și dependență.
Impactul psihologic al acestor restricții este devastator. Mai mult de jumătate dintre cele 3.200 de femei intervievate de UN Women au declarat că acum ies din case doar o dată sau de două ori pe lună. Șapte din zece femei și-au descris starea de sănătate mintală drept proastă sau foarte proastă. Aceste cifre dezvăluie o populație feminină prinsă într-o capcană a izolării, anxietății și disperării, fără perspective de îmbunătățire.
Vineri, un grup de 56 de țări, inclusiv Marea Britanie, Franța, Germania, Japonia, Liban, Statele Unite și Emiratele Arabe Unite, a emis o declarație comună la ONU, reînnoind apelurile către talibani de a inversa restricțiile impuse femeilor și fetelor. Declarația subliniază că „represiunea sistematică a femeilor și fetelor a devenit o trăsătură definitorie a sistemului actual”. Este un semnal diplomatic important, dar fără finanțare concretă și fără o strategie clară de presiune, aceste declarații riscă să rămână simple exerciții de retorică.
Dincolo de criza drepturilor femeilor, cinci ani de guvernare talibană au lăsat societatea afgană în general confruntată cu o multitudine de provocări. Potrivit Programului Alimentar Mondial al ONU, mai mult de jumătate dintre copiii de vârstă școlară primară nu merg la școală, iar malnutriția infantilă a atins niveluri critice într-o treime dintre provinciile Afganistanului. Infrastructura țării a fost grav avariată de o serie de cutremure și inundații devastatoare, care au ucis mii de oameni. Deși numărul deceselor cauzate de „terorism” a scăzut vertiginos de la preluarea puterii de către talibani, conform datelor compilate de South Asia Terrorism Portal, țara este implicată în confruntări mortale la granițele cu Iranul și Pakistanul.
Afganistanul rămâne, de asemenea, relativ izolat diplomatic, Rusia fiind singura țară din lume care recunoaște formal regimul taliban. Această izolare complică și mai mult eforturile de ajutor umanitar și de mediere internațională. În acest peisaj sumbru, apelul UN Women este un strigăt de ajutor care riscă să fie ignorat. Comunitatea internațională pare să fi dezvoltat o oboseală față de Afganistan, iar crizele globale concurente – de la războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, la schimbările climatice – atrag atenția și resursele. Dar abandonarea femeilor afgane nu este doar o problemă morală; este o investiție în instabilitate pe termen lung, care va afecta nu doar Afganistanul, ci întreaga regiune.
De ce este important:
Acest subiect este crucial nu doar pentru soarta femeilor afgane, ci pentru însăși credibilitatea angajamentelor internaționale privind drepturile omului. Dacă organizațiile care oferă adăpost, consiliere, educație și asistență medicală femeilor sunt forțate să se închidă, milioane de vieți vor fi puse în pericol, iar progresele – oricât de mici – realizate în ultimii ani vor fi șterse. Mai mult, lipsa de acțiune a comunității internaționale trimite un mesaj periculos: că drepturile femeilor pot fi sacrificate în fața realpolitik-ului și a intereselor strategice. Fiecare lună de inacțiune consolidează regimul taliban și normalizează apartheidul de gen. Este o lecție dureroasă despre cum lumea privește în altă parte atunci când suferința nu o afectează direct. Iar istoria ne-a învățat că astfel de lecții se plătesc scump, mai devreme sau mai târziu.
