Scrutinul din 1 noiembrie, al cincilea în câțiva ani, a fost prezentat ca un referendum asupra lui Netanyahu, liderul Likud, care se află sub proces penal pentru corupție, fraudă și abuz de putere. Totuși, alegerile nu au rezolvat criza de legitimitate care izvorăște din procesul său penal, ci au amplificat fragmentarea politică. Blocul de dreapta-religios al lui Netanyahu (Likud, Shas, Judaísmo Unificat Torah, Sionism Religios) a obținut aproximativ 64 de mandate, dar acest număr include partide care refuză să gobierneze împreună sau care au cerințe incompatibile. Pe de altă parte, blocul de centru-stânga și arab (Yes Atid, Marea Națională, Avoda, Meretz, Lista Arabă Unită) a strâns aproximativ 54 de mandate, insuficient pentru o majoritate de 61.
Analistii politici din Tel Aviv și Ierusalim subliniază că cheia guvernării viitoare se află în mâinile partidelor mici, de nicșă, care pot face sau sparge o coaliție. Partidul Sionism Religios, condus de Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir, a devenit o forță majoră, dublând numărul de mandate față de alegerile anterioare. Această creștere semnifică o radicalizare a electoratului sionist religios, care cere anexarea teritoriilor palestiniene, limitarea puterii Curții Supreme și promovarea legilor religioase. Participarea lor într-un guvern Netanyahu ar însemna o schimbare dramatică a politicilor interne și externe ale Israelului, cu repercusiuni imediate asupra relațiilor cu SUA, Uniunea Europeană și Autoritatea Palestiniană.
În același timp, partidele arabe au înregistrat o participare redusă la vot, în jur de 53%, comparativ cu 63% în 2020, ceea ce a costat Lista Arabă Unită câteva mandate cruciale. Apatica electorilor arabi, dezamăgiți de lipsa impactului politic al reprezentanților lor și de violența crescută în localitățile arabe din Israel, a favorizat blocul de dreapta. Totuși, liderii arabi israelieni avertizează că ignorarea problemelor lor – criminalitatea, sărăcia, discriminarea în alocarea fondurilor – va exacerba tensiunile interne, cum s-a văzut în răscioarele din mai 2021.
Procesul de formare a guvernului începe acum cu consultările la Președintele Isaac Herzog, care va incarca un candidat să încerce să construiască o coaliție în 28 de zile, cu posibilitatea de prelungire de încă 14 zile. Netanyahu, ca lider al partidului cel mai mare, are șansele cele mai mari de a fi desemnat primul, dar calea sa este minată. El trebuie să reconcilieze cerințele partidelor ultra-ortodoxe (Shas, Judaísmo Unificat Torah) – care vor bugete masive pentru instituții religioase și exonerarea de la serviciul militar – cu cele ale Sionismului Religios, care cere ministere cheie (Apărare, Securitate Interna, Justiție) și reformă judicială radicală. Orice compromis risca să alieneze una din părți, ducând la colapsul coaliției înainte ca aceasta să fie învestită.
O alternativă ar fi un guvern de "schimbare" condus de Lapid, care ar necesita sprijinul exterior al Listei Arabe Unite și al partidelor de dreapta moderată (precum Israel Beiteinu sau Noua Speranță), dar diferențele ideologice sunt insurmontabile pe teme precum statul palestinian, coloniile și caracterul evreios al statului. De asemenea, Lapid ar trebui să cedeze premiership-ul rotațional, o formulă care a eșuat dramatic în 2021-2022.
Comunitatea internațională urmărește cu grijă. Administrația Biden a semnalat că va lucra cu orice guvern israelian, dar a avertizat că anexarea unilaterală a Cisjordaniei sau slăbirea independenței justiției ar strica relațiile bilaterale. Statele arabe care au normalizat relațiile cu Israel (Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc) sunt, de asemenea, precaute: un guvern dominat de extremiști ar putea compromite Acordurile Abraham și să ridice tensiunile pe Temple Mount / Haram al-Sharif, un punct de aprindere permanent.
În interior, societatea civilă israeliană este mobilizată. Miia de manifestanți au ieșit în stradă în ultimele luni pentru a protesta împotriva reformei judiciare propuse de Netanyahu și aliaților săi, care ar subordona Curții Supreme Executivului. Oamenii de afaceri, ofițeri de rezervă, academicii și artiști avertizează că o astfel de reformă ar distruge sistemul de frecvente și contrapondere, esențial pentru democrazia israeliană și pentru atragerea investițiilor străine. Piața de capital a reagit nervos: shekelul s-a depreciat, iar agențiile de rating au amenințat cu retrogradarea notării de credit a Israelului dacă instabilitatea politică persistă.
Pe termen lung, blocajul actual ar putea forța o a șasea alegere, un scenariu fără precedent care ar eroda încrederea cetățenilor în instituții și ar consuma resurse uriașe. Unele voci propun o reformă electorală – ridicarea pragului electoral, introducerea votului pe circumscripții sau a unui sistem mixt – pentru a reduce fragmentarea, dar orice schimbare necesită o majoritate parlamentară care nu există.
În concluzie, alegerile din Israel nu au decis viitorul țării, ci l-au lăsat suspendat într-o limbo politic. Netanyahu rămâne jucătorul central, dar puterea sa de a gobierna este condiționată de aliați imprevizibili și de o opoziție determinată. Săptămânile viitoare vor testa capacitatea clasei politice israeliene de a compromite, de a plasa interesul național peste cel partidar și de a evita o criză constituțională. Rezultatul va defini nu numai mandatul viitor, ci și traseul Israelului pe termen mediu: o democrație liberală stabilă sau un stat etno-naționalist autoritar.
