Povestea lui Betancourt nu începe în cabinetul președintelui Nicolás Maduro, ci în Biroul Național de Investigare a Fraudelor (ONIF) din Spania, în dosarele Departamentului de Justiție al SUA și în arhivele băncilor elvețiene. Acolo, numele său este legat de Derwick Associates, o companie care, într-un interval de doar câteva ani, a obținut contracte de miliarde de dolari de la statul venezuelan pentru construirea de centrale termoelectrice. Problema? Majoritatea nu au funcționat niciodată la capacitate, iar banii – sute de milioane de dolari – au urmat trasee labirintice prin paradise fiscale, ajungând în conturile proprii ale fondatorilor sau în investiții de lux în Europa și SUA.
Ascensiunea fulminantă a unui "fixer" energetic
Alejandro Betancourt, astăzi în vârstă de 40 de ani, provine dintr-o familie bine amplasată din Caracas. Tatăl său, Alejandro Betancourt Sr., a fost un bancher respectat. Dar fiul a ales o altă cale: cea a afacerilor rapide, facilitate de proximitatea cu puterea. Alături de un prieten de copilărie, Pedro Trebbau López, a fondat Derwick Associates aproximativ în 2009. Timpul era perfect: Venezuela intra într-o criză energetică teribilă, cu blackout-uri regulate și o infrastructură stricată de ani de neglijentă și corupție sub regimul chavist.
Guvernul lui Hugo Chávez, disperat să arate rezultate înainte de alegeri, a început să semneze contracte de urgență, fără licitații publice, invocând "starea de urgență electrică". Derwick, o firmă fără experiență anterioară în construirea de centrale electrice, a primit contracte de peste 1,2 miliarde de dolari. Prețul? De 2-3 ori mai mare decât costul de piață. Echipamentele, cumpărate de la producători chinezi (precum Shanghai Electric) la prețuri standard, erau refacturate statului venezuelan cu majorări enorme. Diferența – sute de milioane – dispărea într-o rețea de societăți de fațadă din Panama, Cipru, Insulele Virgine Britanice și Elveția.
Urmărirea internațională: Spania, SUA și Elveția
Primul semnal de alarmă a venit din Spania, în 2011, când un jurnalist de la El Confidencial a început să urmeze banii. Urma să fie deschise anchete judiciare în Madrid, unde procurorii au urmărit fluxurile de bani care ajungeau în conturile lui Betancourt și Trebbau la bănci precum Banca March sau Banco de Madrid. Acuzarea: spălare de bani proveniți din corupție (blanqueo de capitales) și escrocherie la detrimentul statului venezuelan.
În SUA, Departamentul de Justiție (DOJ) a deschis propria anchetă sub legea Foreign Corrupt Practices Act (FCPA). Procureorii americani au identificat transferuri de zeci de milioane de dolari care au trecut prin sistemul financiar american – de obicei prin bănci corespondente din New York – pentru a cumpăra active de lux: un iat de 60 de metri ("Nero"), avioane private, apartamente în Madrid, Miami și New York, dar și o participăție semnificativă în compania de jocuri video Hawkers (ochelari de soare), transformată într-un succese marketing viral.
Elveția, tradițional refugiu al averilor opace, a congelat, la un moment dat, zeci de milioane de franci elvețieni în conturi legate de Derwick. Deși unele proceduri au fost încheiate prin acorduri de tip settlement (plăți de amendă fără recunoașterea vinovăției), norișoarea juridică nu s-a disipat. În 2023, o instanță din Spania a decis reînvierea anchetei, criticând deciziile anterioare de a închide dosarul din motive procedurale.
De ce are nevoie SUA de el acum?
Întrebarea de un milion de dolari (sau de miliarde) este: de ce administrația americană – fie ea democată sau republicană – acceptă să negocieze cu un om aflat sub lupa justiției internaționale pentru corupție masivă?
Răspunsul se află în geopolitica brutală a petrolului. SUA au nevoie de barilele venezuellene pentru a stabiliza prețurile globale și pentru a reduce dependența de Rusia și Orientul Mijlociu. Dar Maduro nu încrederează în americani. Are nevoie de un intermediar de încredere, cineva care știe să navigateze burocrația chavistă, care are acces la PDVSA (compania petrolieră de stat) și care poate garanta că contractele semnate azi nu vor fi anulate mâine de un capriciu al puterii.
Betancourt este acel intermediar. Prin rețeaua sa de contacte – inclusiv alegături cu familia Maduro (se spune că este apropiat de Cilia Flores, soția președintelui) și cu generalii care controlează sectorul energetic – el poate "livra" accesul la activele petrolifere. În schimb, el primește legitimitate. O licență OFAC (Office of Foreign Assets Control) eliberată companiilor sale pentru a opera legal în Venezuela este un certificat de "curățenie" politic pe care nimeni altul nu îl poate oferi.
Este un joc periculos. Washington pariază că poate controla Betancourt, folosindu-l ca un câine de gardă al reformelor. Dar istoricul arată că Betancourt a supraviețuit lui Chávez, a supraviețuit sancțiunilor, la anchete și la schimbările de regim în Spania și SUA. El nu este un peon; este un jucător care știe că, în Venezuela, puterea reală nu o deține cel care semnează decree-urile, ci cel care controlează fluxurile de numerar.
Riscurile pentru credibilitatea SUA
Parteneriatul cu Betancourt expune SUA la acuzații de ipocrizie. Cum poți să predici "starea de drept" și "anticorupție" în Venezuela în timp ce semnezi contracte cu un om acuzat de a fi spalat sute de milioane furate de la poporul venezuelan? Opulanții lui Maduro, dar și ONG-urile de drepturile omului (precum Transparency International sau Human Rights Watch), au deja ridicat alarma: legitimarea lui Betancourt risca să consolideze exact rețelele kleptocratice pe care SUA declară că vrea să le desmanteleze.
Mai mult, există riscul operativ. Derwick Associates nu a demonstrat niciodată capacitatea de a livra proiecte energetice funcționale. Centralele termoelectrice construite de ei (precum Planta Centro, Termozulia, Termobarca) au avut rata de disponibilitate tehnică sub 20% în anii de glorie. Dacă SUA pariază pe el pentru a relansa sectorul petrolifer sau electric, riscă să obțină același rezultat: infrastructură degradată, bani pierduți și un Maduro mai puternic financiar.
Concluzie: Un pact cu diavolul?
Alejandro Betancourt nu este doar un om de afaceri corupt; este un simbol al modului în care funcționează Venezuela astăzi: o amalgamă toxică între putere politică, criminalitate organizată și interese geopolitice străine. Faptul că SUA a decis să facă afaceri cu el nu este o eroare administrativă, ci o decizie strategică calculată. Dar istoria ne învață că, în Venezuela, cei care fac pache cu diavolul se scufundă adesea împreună cu el.
Următorii luni vor arăta dacă licența OFAC eliberată entităților legate de Betancourt va fi un instrument de presiune pentru reformă sau doar un salvacondutc pentru o nouă rundă de pradă. Pentru moment, semnul este clar: în geopolitica petrolului, moralitatea este o monedă de schimb, nu un principiu.
De ce este important:
Această poveste depășește profilul unui singur om de afaceri. Ilustrează dilemna fundamentală a politicii exterioare americane: alegerea dintre pragmatismul energiei (petrolul ieftin, stabilitatea piețelor) și principiile declarate (democrația, anticorupția, drepturile omului). Legitimarea lui Alejandro Betancourt prin licențe OFAC trimite un semnal puternic tuturor actorilor din regiune: că accesul la puterea americană se cumpără nu prin reformă, ci prin utilitate. Riscul este ca această tranzacție să nu doar că nu îndepărteze Maduro de la putere, ci să îl consolideze, îmbogățind exact oligarhii care îl țin la flotă, während poporul venezuelan continuă să sufere de lipsa electricității, a medicamentelor și a perspectivei unui viitor demn.
