Parlamentul care iese din scenă, ales în 2021, a înregistrat o prezență la vot de doar 23%, cea mai scăzută din orice alegeri legislative de la independența din 1962. Acel scrutin a urmat protestelor Hirak care au început în 2019 și au dus la demisia fostului președinte Abdelaziz Bouteflika, deschizând calea președinției lui Abdelmadjid Tebboune. De atunci, spun observatorii, un spațiu politic și civic tot mai strâns a erodat și mai mult încrederea în politica formală.
În perioada premergătoare campaniei, controversele legate de eligibilitatea candidaților au adâncit acest sentiment de dezangajare. Potrivit lui Karim Khalfane, șeful interimar al autorității electorale naționale ANIE, peste 3.700 de potențiali candidați au fost interziși să candideze, în timp ce aproximativ 10.000 au fost aprobați. Autoritățile susțin că mulți dintre cei excluși erau legați de interese de afaceri sau de ceea ce legea numește „activități suspecte”. Baza legală este Articolul 200 din legea electorală algeriană, introdus prin amendamente adoptate în aprilie 2026 pentru a preveni influențarea alegerilor de către „banii murdari”. Criticii susțin că formularea largă oferă autorităților o discreție uriașă asupra cine poate candida.
Mișcarea islamistă pentru Societate și Pace (MSP) a descris utilizarea acestui articol drept „arbitrară”, spunând că descalificările au fost emise „fără dovezi legale clare sau o hotărâre judecătorească definitivă”. Louisa Hanoune, secretarul general al Partidului Muncitoresc, a numit articolul „elastic, excesiv de vag și deschis oricăror lecturi și interpretări”. Printre cei afectați s-au numărat candidați din partide consacrate, inclusiv Frontul de Eliberare Națională (FLN), Adunarea Națională Democrată (RND) și chiar MSP, ceea ce a dus la excluderea a numeroși deputați în funcție.
Parlamentul actual este mai fragmentat decât legislaturile anterioare, reflectând slăbirea dominației FLN și ascensiunea partidelor mai mici și a independenților. Analiștii spun că această fragmentare reflectă un câmp politic gestionat, nu un pluralism reînnoit. „În absența institutelor de sondare și a datelor concrete, nu putem ști sigur. Cu toate acestea, cred că establishmentul de guvernământ ar putea da partea leului din locurile parlamentare înapoi FLN-ului”, a declarat Nouri Dris, profesor de sociologie la Universitatea din Sétif. El a adăugat că partidele dominante în perioada imediat post-2019, inclusiv RND și El Bina, par să piardă din favoare.
Observatorii remarcă și ironia că parlamentul care iese din scenă a adoptat legislația care, în cele din urmă, a interzis multora dintre propriii membri să mai candideze. Frontul Forțelor Socialiste (FFS), care a boicotat votul din 2021, s-a întors în competiție, depunând 30 de liste de candidați în încercarea de a recâștiga reprezentarea parlamentară. Oficialul partidului, Rachid Chaibi, a spus că participarea rămâne esențială, în ciuda așteptărilor limitate. „Este o oportunitate pentru noi de a da sens acțiunii parlamentare. Este important să ocupăm acest spațiu și să folosim pe deplin puterile constituționale disponibile”, a spus el.
Al doilea mandat al președintelui Abdelmadjid Tebboune se încheie în 2029, iar Constituția îl împiedică să mai candideze. Pentru Dris, compoziția noului parlament este puțin probabil să schimbe semnificativ echilibrul politic înainte de acea tranziție. „Establishmentul vrea reprezentanți care nici măcar nu pun la îndoială miniștrii”, a spus el. „Parlamentul a fost transformat dintr-un corp legislativ și o instituție de supraveghere în puțin mai mult decât o platformă pentru transmiterea preocupărilor cetățenilor.”
Pe teren, entuziasmul a fost vizibil redus. Perioada oficială de campanie a început pe 9 iunie, iar candidații s-au străduit să atragă atenția într-un climat în care mesajele politice concurează cu preocupările de zi cu zi, călătoriile sezoniere și dominația sportului și divertismentului în viața publică. Unii comentatori subliniază dificultatea de a mobiliza alegătorii în perioada de vară, când mulți algerieni sunt în vacanță și implicarea politică tinde să scadă. Alții susțin că problema este mai profundă decât sincronizarea.
„Prezența scăzută la vot era deja o problemă înainte de 2019, dar de la Hirak asistăm la cifre catastrofale”, a spus Abdelmoumene Khelil, fost secretar general al Ligii Algeriene pentru Apărarea Drepturilor Omului. Organizația, fondată în 1985, a fost activă în timpul protestelor Hirak și ulterior spune că a fost efectiv forțată să își înceteze activitatea în 2023, alături de alte câteva grupuri ale societății civile. În aceeași perioadă, sute de persoane au fost arestate pentru participarea la demonstrații sau pentru exprimarea disidenței online. Khelil a declarat pentru Al Jazeera că erodarea participării nu este incidentală, ci structurală: „Este o consecință a restrângerii câmpului politic și media.”
De ce este important:
Alegerile legislative din Algeria nu sunt doar un exercițiu democratic formal, ci un test al rezilienței instituțiilor într-un context de criză a încrederii. Prezența scăzută la vot și excluderea masivă a candidaților reflectă o tendință globală de dezangajare politică, dar și particularitățile unui regim care încearcă să gestioneze opoziția prin mijloace legale și administrative. Pentru România și alte țări din regiune, lecția este clară: atunci când spațiul civic se strânge și participarea devine simbolică, democrația riscă să devină o carcasă goală. Urmărirea acestor alegeri oferă perspective valoroase asupra modului în care autoritarismul soft poate subverti chiar și cele mai aparent democratice procese.
