Președintele Donald Trump a reînnoit aceste taxe imediat după expirarea tarifelor anterioare, într-o mișcare care a surprins chiar și pe unii dintre cei mai apropiați parteneri ai Washingtonului. Curtea Supremă a SUA hotărâse mai devreme în acest an că multe dintre tarifele impuse în baza puterilor de urgență erau ilegale, dar Casa Albă a găsit o portiță: invocarea unei legi federale care interzice importul de mărfuri produse prin muncă forțată. Astfel, noile taxe variază între 10% și 12,5% pentru aproape toate importurile americane din țările vizate.
Australia, una dintre cele mai loiale aliate ale Statelor Unite, a fost lovită cu un tarif de 12,5%. Ministrul australian al Comerțului, Don Farrell, a declarat că decizia este „extrem de dezamăgitoare” și „nejustificată”. „Credem că tratăm problema sclaviei moderne cu seriozitate. Avem unele dintre cele mai progresiste legislații din lume. Spunem că aceste tarife sunt nejustificate și cerem Guvernului Statelor Unite să le anuleze”, a afirmat Farrell, vizibil iritat.
Noua Zeelandă a reacționat la fel de dur. Prim-ministrul Christopher Luxon a calificat tarifele drept „extrem de dezamăgitoare” și a subliniat că „investigația americană nu a oferit dovezi semnificative pentru a susține acuzațiile legate de munca forțată. Tarifele nu sunt soluția – ele cresc costurile și incertitudinea pentru afaceri”.
Uniunea Europeană nu s-a lăsat mai prejos. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a pus la îndoială logica administrației Trump. „Dacă comparăm legile noastre ale muncii cu cele ale Statelor Unite, noi avem concedii plătite, condiții de muncă foarte bune pentru angajați. Așadar, acuzațiile nu sunt întemeiate”, a declarat ea pentru Reuters, într-un interviu în care a sugerat că, de fapt, standardele americane sunt mai slabe.
Regatul Unit a avut o poziție mai nuanțată. Guvernul britanic a spus că tariful de 10% impus de Trump „nu va reprezenta o schimbare negativă” pentru exporturile britanice. Fostul premier Keir Starmer reușise să negocieze un acord comercial mai favorabil, iar regele Charles al III-lea a obținut chiar reducerea la zero a tarifului pentru whisky-ul scoțian în timpul vizitei sale la Casa Albă din aprilie. Totuși, un purtător de cuvânt al guvernului a adăugat: „Luăm foarte în serios problema muncii forțate, pentru a ne asigura că în lanțurile globale de aprovizionare, companiile britanice nu sunt complice”.
Japonia, un alt aliat cheie, a fost și ea vizată. Secretarul-șef al Cabinetului, Minoru Kihara, a declarat că Tokyo primise asigurări din partea administrației Trump că nu vor fi impuse tarife suplimentare. „Este regretabil că măsura impune tarife pe motivul inexistenței unor măsuri de interzicere a importurilor de bunuri fabricate prin muncă forțată, deși industria și comerțul Japoniei respectă regulile internaționale”, a spus el.
China, a doua economie a lumii, a fost taxată cu 12,5%. Ministerul chinez de Externe a condamnat ferm mișcarea. „Războaiele tarifare și războaiele comerciale nu servesc intereselor niciunei părți”, a declarat purtătorul de cuvânt Lin Jian, într-o conferință de presă.
Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor acuzații? Analiștii economici atrag atenția că invocarea muncii forțate este, de multe ori, un paravan pentru protecționism. Statele Unite au o lungă istorie de a folosi astfel de pretexte pentru a-și proteja industriile interne, iar această mișcare a lui Trump vine într-un moment în care economia americană se confruntă cu presiuni inflaționiste și cu o concurență tot mai acerbă din partea Chinei.
Pe de altă parte, aliații americani se simt trădați. După decenii de parteneriat strategic și comercial, ei se văd acum tratați ca niște adversari. Australia și Noua Zeelandă, de exemplu, au fost printre primele țări care au sprijinit Statele Unite în războaiele din Afganistan și Irak. Acum, ele sunt sancționate pentru ceva ce nu au făcut.
Reacțiile dure ale aliaților ar putea avea consecințe pe termen lung. În primul rând, ele erodează încrederea în sistemul comercial global, bazat pe reguli. În al doilea rând, ele împing țările vizate să caute alternative, fie prin acorduri bilaterale între ele, fie prin apropierea de China. Deja, Uniunea Europeană și Australia au început negocieri pentru un acord de liber schimb, iar Japonia își consolidează parteneriatul cu Asia de Sud-Est.
În plus, există riscul unor represalii. Deși niciun aliat nu a anunțat încă măsuri de retorsiune, tonul folosit sugerează că răbdarea are limite. „Nu vom sta cu mâinile în sân”, a avertizat un diplomat european, sub protecția anonimatului.
De ce este important:
Această escaladare comercială nu este doar o dispută tehnică între parteneri economici. Ea reflectă o schimbare fundamentală în politica externă a Statelor Unite, care trece de la multilateralism la un naționalism economic agresiv. Pentru România, ca membru al Uniunii Europene, impactul este dublu: pe de o parte, riscăm să fim prinși în focul încrucișat al războiului comercial dintre SUA și UE; pe de altă parte, asistăm la o slăbire a alianțelor care au asigurat stabilitatea globală după cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă Statele Unite își tratează aliații ca pe adversari, cine mai poate avea încredere în cuvântul dat? Iar pentru cetățeanul de rând, asta înseamnă prețuri mai mari, incertitudine economică și un viitor mai puțin previzibil.
