Într-un dialog franc, lipsit de diplomatică de cabinet, cu Steve Inskeep de la NPR, McFaul nu și-a bateut jocul de cuvinte. "Nu este o schimbare de nuanță, este o schimbare de natură", a spus fostul ambasador, referindu-se la tendința declarată a lui Trump de a negocia direct cu Putin, de a reduce sprijinul pentru Kiev și de a pune semnul întrebării pe angajamentele fundamentale ale NATO. Pentru McFaul, care a servit sub administrația Obama și a fost architectul "resetului" – o încercare care, recunoaște el însuși astăzi, a eșuat din cauza răspunsului rus –, semnalele actuale nu sunt doar decepcionante, sunt existențiale.
Contextul este crucial. Nu vorbim de o dispută comercială sau de o divergată legată de taxele pe aluminiu. Vorbim de cel mai mare conflict militar din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Vorbim de un dictator, Vladimir Putin, care a transformat Rusia într-o economie de război, care arestază oponenți, care ucide disidenți pe teritoriile statelor suverane (vezi cazul Navalny sau atentatele din Marea Britanie) și care a făcut clar, prin fapte, nu prin cuvinte, că nu se va opri la granițele Donețului sau ale Luhanskului.
McFaul a evidențiat o paradoxă dureroasă: în timp ce Ucraina luptă, literal, pentru supraviețuirea statului de drept și a democrației liberale, o parte semnificativă a spectrul politic american – condusă de Trump – pare să adopte vocabularul Kremlinului. Când Trump spune că ar putea rezolva războiul în "24 de ore", McFaul aude nu o soluție diplomatică, ci o dictare. "Singura modalitate să oprești războiul în 24 de ore este să spui Ucrainei să se prede", a tăiat la chase ambasadorul anterior. "Și asta nu este pace. Asta este capitulare."
Analiza lui McFaul merge mai departe decât critica simplă a unui om politic. El identifică o eroare strategică fundamentală în gândirea trumpistă: ideea că Putin este un partener rațional cu care se poate face "business". McFaul, care a petrecut ore interminabile în întâlniri cu liderul rus, subliniază că Putin nu respectă puterea moale, ci respectă doar puterea fermă și credibilitatea. Când SUA semnalează oboseală, când un candidat la Casa Albă sugerează că nu ar apăra aliații care nu platesc suficient (o referință la bugetele NATO), Putin nu vede o invitație la negocieri, ci o fereastră de oportunitate.
"Deterența nu funcționează pe bază de încredere, funcționează pe bază de credibilitate", a explicat McFaul. "Dacă Putin crede că SUA nu vor veni în ajutorul Poloniei sau a României sub Articolul 5, sau că vor forța Ucraina să cedeze teritorii, el va testa această limită. Nu poate, ci va."
Aceasta este, poate, cea mai îngrijorătoare concluzie a interviului. Nu este doar vorba de Ucraina. Este vorba de Ordine Internațională bazată pe reguli. Dacă un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU poate invadează un vecin suveran, poate schimba granițe prin forță și poate face asta fără consecințe existențiale pentru regimul său, atunci sistemul colapsează. China observă. Coreea de Nord observă. Iran observă. Și, cel mai important, aliații SUA din Europa de Est – România, Polonia, țările Baltice – observă cu o anxietate care nu mai poate fi ascunsă în comunicatele de presă.
McFaul a adus în discuție un aspect adesea ignorat de comentatorii politici: impactul asupra moralului și al capacității de luptă a armatei ucrainene. Când un fost președinte și candidat principal al opoziției declară că sprijinul va fi tăiat sau condiționat, soldatul din tranșee de la Avdiivka sau Chasiv Yar aude acel mesaj. Rusul din tranșea opusă aude acel mesaj. Psihologia războiului dictează că voința de a lupta depinde de credibilitatea sprijinului pe termen lung. Trump, prin retorica sa, sabotează această voință înainte ca orice politică oficială să fie implementată.
Dar interviul nu a fost doar un plâns de jale. McFaul a propus o contra-narativă, o strategie pe care o numește "pace prin putere", în opoziție cu "pace prin capitulare" propusă implicit de tabara Trump. Aceasta implică trei piloni: accelerarea livrărilor de arme (nu doar menținerea status quo), întărirea sancțiunilor economice pentru a strica motorul de război al Rusiei (inclusiv sancționarea terților care ajută evazionarea, din China, Turcia, Kazahstan sau Emiratele) și, cel mai important, o garanție de securitate clară, ireversibilă pentru Ucraina, fie prin aderarea la NATO, fie prin tratate bilaterale puternice de tipul cel semnat recent cu Franța, Germania sau Marea Britanie.
"Putin trebuie să simtă că costul continuării războiului este mai mare decât costul oprire", a zis McFaul. "Momentan, el simte că timpul lucrează pentru el. Crede că Occidentul se plictisește, că SUA se împarțesc, că Europa nu are capacitate industrială. Noi trebuie să demonstrăm că se înșală."
O parte fascinantă a conversației a fost reflecția asupra propriului trecut. McFaul a fost artisanul "resetului" din 2009. A crezut, atunci, că engagementul poate schimba comportamentul Rusiei. Astăzi, el recunoaște, cu o onestitate rară în cercul diplomatului, că a fost naiv. "Am crezut că Medvedev era diferit de Putin. Am crezut că modernizarea economiei ruse va forța o liberalizare politică. Am greșit. Putin a folosit perioada noastră de bunăvoință pentru a se rearma și pentru a distruge opoziția internă."
Această recunoaștere de greșeală dă credibilitate avertizării sale actuale. El nu este un "falc" (hawk) ideologic; este un realist care a învățat pe piele că cu Putin nu se poate face diplomacy bazată pe speranțe, ci doar pe bază de fapte și forță.
Interviului se încheie pe o notă sombră, dar nu lipsită de speranță. McFaul reaminteste că SUA au trecut prin momente de izolare și haos politic anterior (anii '30, perioada post-Vietnam) și au reușit să revină la un liderat responsabil. Dar avertizează: "Timpul nu este de partea noastră. Fiecare zi de amânare, fiecare declaratie ambigua, fiecare pachet de ajutor blocat în Congres este o victorie pentru Putin. Și costul final va fi plătit nu doar de ucraineni, ci de toți noi, în libertăți pierdute și în conflicte mai mari viitoare."
Într-o epocă a sunetelor scurte (soundbites) și a polarizării extreme, vocea lui McFaul sună ca un avertisment de la un inginer care vede fisurile în baraj. Nu este o problemă republicană sau democrată, insistă el. Este o problemă americană și o problemă a civilizației noastre. Alegerea dintre a sprijini un popor care se apără și a apaza un agresor nu ar trebui să fie subiectă de negociere electorală.
De ce este important:
Acest articol nu este doar un rezumat al unui interviu radiofonic. Este un scan al stării de sănătate a ordinii internaționale. Michael McFaul nu este un comentator oarecare; este un practicant care a stat la masă de negocieri cu Putin. Avertizarea sa – că retorica lui Trump transformă deterenta în invitație la agresiune – trebuie luată ca un semnal de alarmă la București, la Varsovia, la Bruxelles și la Washington. România, ca țară de front al NATO, are cel mai mare interes ca SUA să rămână credibile. Orice semn de slăbiciune a angajamentului american, fie că vine de la un președinte sau de la un candidat, este o vulnerabilitate directă a securității noastre naționale. Înțelegerea mecanismului psihologic al lui Putin – că el testează limitele, nu că caută compromisuri – este cheia pentru a evita un conflict mai larg. Pace nu înseamnă lipsa războiului, ci prezența justiției și a puterii care o apără.
