Planul lui Infantino prevedea vânzarea a aproximativ 20% dintr-o nouă entitate propusă, FIFA Forward Enterprise (FFE), care s-ar fi concentrat pe aspectele comerciale și operaționale ale Cupei Mondiale și ale altor turnee FIFA. Printre investitorii interesați de FFE se număra Joshua Kushner, fratele ginerelui lui Donald Trump, Jared Kushner, și parte a grupului care a acceptat recent să cumpere echipa Los Angeles Lakers. Această legătură cu familia Kushner a stârnit și mai multe suspiciuni, având în vedere relațiile strânse dintre Infantino și administrația Trump.
Într-un interviu acordat publicației The Athletic, Andrew Giuliani a respins criticile, spunând: „E politică. Am mai văzut asta. Am văzut cum l-au țintit pe președintele Trump dintr-o perspectivă politică. Am văzut asta și în cazul altor persoane. Oamenii sunt invidioși când cineva are realizări remarcabile – iar ceea ce a făcut Gianni Infantino pentru FIFA este că a dus organizația la un nivel cu totul nou, pe care probabil nu l-ar fi crezut posibil.”
Giuliani a continuat: „Uite, toți suntem ființe umane, și cred că este unul dintre acele cazuri în care sportul a devenit monetizat și comercializat. Aș spune doar că trebuie să te uiți la întreaga activitate a lui Gianni și să realizezi că el încearcă mereu să-și îmbunătățească organizația. Eu m-aș uita la întreaga sa activitate și aș spune că acesta este omul pe care mi-l doresc în frunte.”
Criticile la adresa lui Infantino nu vin doar din partea unor federații naționale, ci și din partea unor confederații continentale importante. UEFA, CONCACAF și Confederația Asiatică de Fotbal (AFC), alături de federațiile de fotbal din Anglia, Țara Galilor, Republica Irlanda și Noua Zeelandă, și-au exprimat nemulțumirea sau au anunțat că nu-l susțin pentru realegere. Această opoziție largă sugerează o fractură profundă în cadrul conducerii fotbalului mondial, iar planul de vânzare a acțiunilor a fost doar vârful aisbergului.
Contextul politic este greu de ignorat. Andrew Giuliani, cunoscut pentru loialitatea sa față de Trump, a fost implicat în organizarea Cupei Mondiale din 2026, care a avut loc în Statele Unite, Canada și Mexic. Faptul că el îl apără pe Infantino, care a fost adesea acuzat de autoritarism și de gestionarea opacă a FIFA, ridică întrebări despre posibilele interese ascunse. Legătura cu Joshua Kushner, un investitor proeminent cu acces la cercurile de putere americane, adâncește și mai mult suspiciunile că FIFA ar putea deveni un instrument al intereselor politice și economice externe.
Infantino, elvețian de origine italiană, a preluat președinția FIFA în 2016, promițând reforme și transparență după scandalurile de corupție care au zguduit organizația. Cu toate acestea, mandatul său a fost marcat de controverse, de la creșterea numărului de echipe la Cupa Mondială, la decizii discutabile privind drepturile de televizare și parteneriatele comerciale. Planul FFE a fost perceput de mulți ca o încercare de a privatiza și mai mult un eveniment sportiv de interes public, transformându-l într-o afacere controlată de investitori privați.
Reacția federațiilor naționale și a confederațiilor a fost rapidă și fermă. UEFA, condusă de Aleksander Ceferin, a fost una dintre primele care și-a exprimat opoziția, urmată de AFC și CONCACAF. Federația Engleză de Fotbal a emis un comunicat în care își exprima „îngrijorarea profundă” față de plan, iar alte federații au urmat exemplul. Această unitate rară între confederații sugerează că Infantino ar putea avea dificultăți serioase în a-și asigura un al treilea mandat la congresul FIFA din 2027.
Giuliani, însă, rămâne neclintit. El a comparat situația cu atacurile politice la adresa lui Trump, sugerând că Infantino este victima unei campanii de denigrare. Această paralelă este problematică, deoarece criticile la adresa lui Infantino nu vin doar din partea oponenților politici, ci și din partea unor actori importanți din fotbalul mondial, care au interesul de a păstra integritatea sportului. În plus, legăturile lui Infantino cu regimuri autoritare, cum ar fi cel din Qatar sau Arabia Saudită, au fost deja subiect de dezbatere publică.
Pe de altă parte, susținătorii lui Infantino subliniază creșterea veniturilor FIFA sub conducerea sa, inclusiv contracte record de sponsorizare și drepturi de difuzare. Ei argumentează că vânzarea unei părți din FFE ar fi fost o modalitate de a asigura finanțare pe termen lung pentru dezvoltarea fotbalului la nivel global. Cu toate acestea, oponenții văd în acest plan o cedare a controlului asupra celui mai important eveniment sportiv din lume către interese private, ceea ce ar putea duce la o și mai mare inegalitate între federațiile bogate și cele sărace.
În timp ce Infantino a renunțat oficial la plan, daunele politice sunt deja făcute. Mai multe federații au anunțat că nu-l vor susține la viitorul congres, iar o moțiune de cenzură ar putea fi depusă. De asemenea, anchetele jurnalistice au scos la iveală că planul FFE a fost discutat în secret, fără consultarea comitetului executiv al FIFA, ceea ce a încălcat propriile reguli de guvernanță. Acest lucru a alimentat și mai mult neîncrederea în conducerea lui Infantino.
Andrew Giuliani, care a fost și el o figură controversată în politica americană, pare să ignore aceste aspecte. El a insistat că Infantino este un „lider vizionar” și că criticii săi sunt motivați de „invidie”. Această poziție este însă greu de susținut, având în vedere amploarea opoziției și dovezile privind lipsa de transparență. Mai degrabă, apărarea lui Giuliani pare să reflecte o solidaritate politică cu Infantino, care a fost un invitat frecvent la Casa Albă în timpul mandatului lui Trump și care a lăudat public administrația americană.
În plus, implicarea lui Joshua Kushner în planul FFE ridică semne de întrebare cu privire la posibile conflicte de interese. Kushner, care este un investitor de succes în tehnologie și sport, ar fi putut obține o influență semnificativă asupra deciziilor FIFA, ceea ce ar fi fost inacceptabil pentru multe federații. Deși planul a fost abandonat, simpla sa existență a demonstrat cât de vulnerabilă este FIFA la influențe externe.
Pe măsură ce se apropie congresul FIFA din 2027, Infantino va trebui să facă față unei opoziții tot mai organizate. Federațiile europene, conduse de UEFA, sunt cele mai vocale, dar și cele din Asia și America de Nord au semnalat nemulțumiri. Dacă Infantino nu reușește să-și recâștige încrederea, ar putea fi primul președinte FIFA care nu obține un al treilea mandat. În acest context, apărarea lui Giuliani pare mai degrabă o încercare disperată de a salva un aliat politic decât o analiză obiectivă a situației.
De ce este important:
Această dispută nu este doar despre viitorul lui Gianni Infantino, ci despre direcția în care se îndreaptă fotbalul mondial. Vânzarea unei părți din Cupa Mondială către investitori privați ar fi transformat un eveniment emblematic într-o marfă controlată de interese economice, cu consecințe grave pentru echitatea sportivă și pentru țările în curs de dezvoltare. De asemenea, legăturile dintre FIFA, familia Trump și cercurile de afaceri americane ridică întrebări serioase despre integritatea guvernanței sportive. Modul în care se va rezolva această criză va stabili un precedent pentru modul în care organizațiile sportive internaționale gestionează presiunile politice și comerciale, influențând astfel viitorul fotbalului la nivel global.
