Fostul primar al Greater Manchester, cunoscut pentru reformele sale locale, inclusiv pentru rețeaua de autobuze cu tarife plafonate, se confruntă cu o listă lungă de sarcini urgente. Economia britanică abia a crescut în ultimele două decenii, iar spațiul fiscal este extrem de limitat. „Burnham are o marjă de manevră fiscală relativ mică”, explică Anand Menon, director al UK in a Changing Europe. Noile cheltuieli vor trebui finanțate prin taxe, nu prin împrumuturi, deși există posibilitatea unor „cheltuieli ipotecate” legate de un scop clar, cum ar fi obligațiunile pentru apărare. „Dacă faci absolut clar pentru ce sunt aceste lucruri, piețele vor fi mai permisive. Dar situația fiscală este strânsă”, adaugă Menon.
Guvernul a cheltuit aproximativ 110 miliarde de lire sterline (148 de miliarde de dolari) doar pentru dobânzile la datorie în 2025-2026, aproximativ opt la sută din toate cheltuielile publice. Împrumuturile au depășit planificările anul acesta, iar taxele sunt prognozate să atingă cea mai mare pondere din economie de la al Doilea Război Mondial până la sfârșitul deceniului. Gareth Dale, de la Brunel University, subliniază că recordul lui Burnham în Manchester demonstrează că „reformele semnificative nu trebuie să vină întotdeauna cu un preț mare”. Întrebarea este dacă acest model poate fi extins la nivel național, ceea ce depinde de voința sa de a se confrunta cu piețele financiare.
Pe lângă problemele economice, Burnham moștenește un conflict diplomatic cu China. Guvernul anterior a naționalizat integral uzina British Steel de la Scunthorpe, după ce proprietarul chinez Jingye Group a amenințat cu închiderea. Jingye a promis că va cere „despăgubiri complete pe cale legală”, iar Ministerul chinez al Comerțului a acuzat Londra că subminează încrederea investitorilor chinezi. Burnham trebuie să gestioneze o relație tensionată cu Beijingul încă din prima zi, după ce Starmer depusese eforturi considerabile pentru resetarea relațiilor bilaterale.
Relațiile cu Statele Unite sunt, de asemenea, un subiect sensibil. Menon consideră că chimia personală cu președintele Donald Trump va conta „cel puțin o perioadă, până când acesta se va sătura de oameni”. Dependența de SUA pentru apărare și tehnologie exclude orice reconfigurare dramatică a legăturilor bilaterale. În ceea ce privește Uniunea Europeană, Menon se așteaptă ca Burnham să fie „mai declarat domestic” și să acorde mai puțină atenție relațiilor cu Bruxelles-ul decât predecesorul său.
Un alt subiect fierbinte este Gaza. Burnham și-a cerut scuze pentru poziția fostului guvern, dar Menon avertizează că transformarea cuvintelor în politici „depinde mult de evenimente”. „A dat câteva indicii că va fi mai puțin automat favorabil Israelului decât a fost Starmer, dar dacă asta se va transpune în putere, va trebui să așteptăm și să vedem”, explică Menon. El se îndoiește că Burnham ar risca o ruptură cu Washingtonul în privința bazelor americane din Marea Britanie, care ar putea fi folosite indirect în conflictul SUA-Israel cu Iranul.
Rapoartele sugerează că Burnham va prioritiza cheltuielile pentru apărare în detrimentul celor sociale, ceea ce va nemulțumi din nou o parte a partidului său. „Probabil va prioritiza cheltuielile pentru armament în fața bunăstării sociale... în timp ce va reduce programul ‘net zero’”, avertizează Dale. Burnham este de așteptat să permită noi forări de petrol și gaze în Marea Nordului. „Și a votat pentru a face sistemul de azil mai dur. Dacă va stabili politici în aceste direcții, va da aripi extremei drepte și probabil va accelera migrarea alegătorilor de la Laburiști la Verzi”, spune Dale.
Burnham s-a mutat de la aripa blairistă a Partidului Laburist spre stânga moderată, dar „se bucură de un sprijin larg în rândul deputaților laburiști” și „se înțelege cu diverse facțiuni”. Cu toate acestea, unitatea aparentă maschează o eroziune mai profundă: votul laburist a scăzut de la 12,9 milioane în 2017 la 9,7 milioane sub Starmer. Baza de sprijin a partidului se „îngustează către părți mai bogate și mai puțin diverse ale electoratului, Verzii atrăgând acum alegătorii dezamăgiți de stânga”, explică Dale.
Această eroziune este legată de o polarizare mai largă în societatea britanică. Sunder Katwala, directorul British Future, consideră că niciun guvern nu poate evita acest fenomen. „Nu cred că este suficient să spui că am vrea să vorbim despre locuri de muncă și descentralizare și, prin urmare, nu vom vorbi despre identitate, imigrație, rasă”, spune Katwala. El susține că echitatea ar trebui încadrată ca universală, nu ca o concesie pentru anumite grupuri. „Fie că este vorba de combaterea antisemitismului, islamofobiei sau rasismului în general, acestea sunt probleme pentru toată societatea. Nu este treaba grupului minoritar să găsească singur cum să înfrunte prejudecățile cu care se confruntă”, adaugă Katwala.
Menon vede o deschidere îngustă în fața narațiunilor de dreapta popularizate de partidul Reform UK. Laburiștii au intrat la guvernare în 2024 cu 33% din voturi, față de 14% pentru Reform, dar decalajul s-a prăbușit după legăturile partidului de dreapta cu George Cottrell, un infractor condamnat. Sondajele recente plasează Reform în jur de 24-26%, iar Laburiștii aproape de acest nivel. Rezultatele alegerilor parțiale sugerează existența unei coaliții largi anti-Reform și a votului tactic, ceea ce ar trebui să întărească poziția laburiștilor. „Chiar dacă 30% dintre oameni sunt dispuși să voteze Reform, aproape 70% sunt dispuși să facă orice pentru a-i împiedica să fie aleși”, notează Menon. Dacă această dinamică se va menține depinde de modul în care Burnham va face față dificultăților guvernării.
De ce este important:
Ascensiunea lui Andy Burnham la conducerea Marii Britanii are implicații majore nu doar pentru Regatul Unit, ci și pentru Europa și relațiile transatlantice. Într-un moment de instabilitate economică globală, tensiuni geopolitice și polarizare internă, deciziile sale vor influența direcția politicii britanice în domenii cheie precum apărarea, schimbările climatice, imigrația și relațiile cu marile puteri. Pentru România, un partener european și aliat NATO, evoluțiile de la Londra sunt relevante în contextul securității regionale și al cooperării economice. Burnham reprezintă o schimbare de generație și de stil față de predecesorii săi, iar capacitatea sa de a livra reforme tangibile va fi testată rapid. Rămâne de văzut dacă va reuși să reconcilieze așteptările contradictorii ale electoratului și să evite capcanele unei guvernări marcate de constrângeri bugetare severe.
