În centrul dezbaterii se află întrebarea dacă Malaezia își abandonează politica tradițională de nealiniere, care presupunea evitarea unei alinieri explicite fie cu China, fie cu Statele Unite. Contextul este unul complex: China este cel mai mare partener comercial al Malaeziei, iar investițiile chineze, inclusiv în cadrul inițiativei Belt and Road, au crescut semnificativ. În același timp, Malaezia a fost un critic vocal al Israelului în războiul din Gaza, ceea ce o plasează în tabăra țărilor care condamnă acțiunile occidentale în Orientul Mijlociu. Toate acestea alimentează suspiciunile că Kuala Lumpur se îndreaptă spre Beijing, renunțând la echilibrul tradițional.
Cu toate acestea, analiștii resping ideea unei realinieri strategice. Chee Meng Tan, profesor asistent de economie la Universitatea Nottingham din Malaezia, subliniază că recunoașterea Taiwanului ca „parte a Chinei” datează din 1974, când premierul Tun Abdul Razak a semnat un comunicat comun cu premierul chinez Zhou Enlai. „Nou este doar comentariul lui Anwar despre potențiala utilizare a forței, care nu este explicit cerut de politica unei singure Chine”, explică Tan. El adaugă că declarațiile premierului trebuie înțelese și în contextul vizitei sale programate în China în septembrie, când ar putea încerca să liniștească Beijingul.
Daniel Loebell, doctorand la Universitatea Northwestern din SUA, care a studiat investițiile chineze în Malaezia, consideră că poziția lui Anwar reflectă o înțelegere realistă a integrității teritoriale. „Deși ideea violenței împotriva Taiwanului este profund tulburătoare, nu cred că diferă de politica Malaeziei, deoarece el consideră că un atac al Chinei asupra Taiwanului ar echivala cu atacarea unei organizații rebele în interiorul granițelor unui stat”, spune Loebell. „Ca șef al guvernului, Anwar vede recunoașterea unui singur guvern al Chinei ca implicând dreptul exclusiv al guvernului chinez la monopolul forței în interiorul granițelor sale.”
Un alt aspect care a atras atenția este apelul lui Anwar pentru consolidarea apărării în statul Sabah, din Borneo, la câteva zile după interviul la Al Jazeera. El a invocat dezvoltarea facilităților militare susținute de SUA în Filipinele vecine, în special pe insula Balabac, aflată la doar 50 de kilometri de insulele malaysiene Banggi și Balambangan. Balabac a fost recent inclusă în Acordul de Cooperare pentru Apărare Îmbunătățită (EDCA) dintre Washington și Manila, care acordă forțelor americane acces la anumite locații din Filipine. Comentariile lui Anwar au fost interpretate de unii observatori occidentali ca o dovadă a întoarcerii împotriva Vestului, dar analiștii văd aici mai degrabă un reflex de protejare a frontierelor.
Tan subliniază că reacția lui Anwar la prezența militară americană în Balabac poate fi legată de disputa de lungă durată dintre Malaezia și Filipine asupra statutului Sabah. Filipinele revendică Sabah din 1963, când teritoriul a aderat la Malaezia, iar Manila și-a reafirmat pretențiile în februarie 2024, prin Legea zonelor maritime, care păstrează „revendicările existente și valabile” asupra unei părți din stat. În iulie, guvernul malaysian a depus un protest formal la ONU împotriva pretențiilor Filipinelor la o platformă continentală extinsă, pe care Malaezia o considera o încălcare a apelor sabahane. Astfel, apelul lui Anwar pentru întărirea apărării în Sabah este mai degrabă o măsură de securitate națională decât un gest pro-chinez.
În plus, Malaezia menține relații solide de apărare cu puterile occidentale, în special prin Acordul de Apărare a Cinci Puteri (FPDA), un cadru multilateral care include Singapore, Australia, Noua Zeelandă și Regatul Unit. Deși nu este un tratat obligatoriu, FPDA angajează membrii să se consulte reciproc în cazul unui atac armat asupra Malaeziei sau Singapore. Sub acest cadru, au loc anual două exerciții majore – Bersama Shield și Bersama Lima – cu personal și echipamente din toate țările membre. FPDA menține o componentă de apărare aeriană cu sediul la baza aeriană malaysiană din Butterworth, Penang, condusă de un ofițer superior al forțelor aeriene australiene. Australia menține, de asemenea, o companie de infanterie la Butterworth și o prezență regulată de securitate maritimă în regiune, prin desfășurarea de aeronave de patrulare maritimă în Malaezia.
Această prezență militară occidentală, facilitată de Malaezia, oferă țării un factor de descurajare discret împotriva potențialilor agresori, în timp ce Malaezia beneficiază și de investițiile occidentale. Loebell subliniază că Malaezia a menținut relații economice diverse cu multe state, ceea ce a împiedicat-o să se alinieze profund cu vreo mare putere. „SUA mențin încă o poziție economică la fel de favorabilă ca și China”, spune el. „Mai mult, întreprinderile taiwaneze continuă să investească masiv în industria semiconductorilor din Malaezia, iar Anwar, fără îndoială, știe și salută acest lucru.”
Astfel, deși declarațiile lui Anwar au stârnit controverse, ele par să reflecte mai degrabă o continuitate a politicii externe malaysiene, care îmbină pragmatismul economic cu o poziție fermă privind integritatea teritorială. Malaezia nu pare să se îndrepte spre o aliniere totală cu China, ci încearcă să-și mențină echilibrul între marile puteri, protejându-și în același timp interesele naționale. Rămâne de văzut cum vor evolua aceste dinamici, mai ales în contextul vizitei lui Anwar în China și al tensiunilor regionale tot mai accentuate.
De ce este important:
Această analiză este crucială pentru înțelegerea geopoliticii din Asia de Sud-Est, o regiune în care competiția dintre SUA și China se intensifică. Declarațiile premierului malaysian nu doar că influențează relațiile bilaterale cu Beijing și Taipei, dar au și implicații directe asupra securității regionale, investițiilor străine și echilibrului de putere în Marea Chinei de Sud. În plus, ele testează rezistența politicii de nealiniere a Malaeziei, o țară care a reușit până acum să navigheze între marile puteri fără a-și compromite suveranitatea. Pentru cititori, acest subiect oferă o perspectivă asupra modului în care statele mici și mijlocii își gestionează relațiile într-o lume bipolară, iar pentru investitori și analiști, semnalele transmise de Kuala Lumpur pot anticipa schimbări în climatul de afaceri și securitate din regiune.
