Qusra nu este un caz izolat. Este un sat palestinian tipic, cu case de piatră, terase agricole și o comunitate care trăiește din pământ. Dar, de ani de zile, este o țintă constantă pentru coloniștii din așezările ilegale din apropiere, precum Esh Kodesh și Havat Gilad. Acești coloniști, adesea înarmați și protejați de armata israeliană, au transformat viața locuitorilor într-un coșmar zilnic. Atacurile nu sunt doar fizice – bătăi, incendieri de culturi, distrugeri de proprietăți – ci și psihologice, prin intimidare constantă și prin impunerea unor restricții care sufocă orice activitate normală.
Ceea ce se întâmplă acum în Qusra este o escaladare periculoasă. Asediul caselor, cu tăierea apei și a electricității, este o tactică folosită pentru a transforma viața într-un infern, pentru a-i determina pe palestinieni să-și părăsească casele. Este o formă de transfer forțat, interzisă de dreptul internațional umanitar, dar care se desfășoară cu o impunitate aproape totală. Locuitorul intervievat de Nida Ibrahim a descris scenele de groază: copii care plâng de frică, bătrâni care nu au apă pentru medicamente, familii întregi care se simt ca într-o închisoare în propria casă.
Contextul este și mai sumbru dacă ne uităm la ultimele evoluții. De la începutul războiului din Gaza, în octombrie 2023, violențele coloniștilor în Cisiordania au explodat. Potrivit ONU, sute de familii au fost strămutate din comunitățile lor, iar atacurile au crescut exponențial. Coloniștii, încurajați de guvernul israelian de extremă dreapta, care include miniștri care sunt ei înșiși coloniști, acționează ca niște forțe de ocupație paralele. Armata israeliană, în loc să-i oprească, de multe ori îi protejează, arestând chiar și palestinienii care încearcă să-și apere casele.
Asediul din Qusra nu este doar o problemă locală. Este un test pentru comunitatea internațională. Statele Unite, Uniunea Europeană și alte puteri au condamnat în mod repetat violența coloniștilor, dar nu au luat măsuri concrete. Sancțiunile anunțate împotriva unor coloniști extremiști sunt simbolice, fără un impact real. Între timp, Israelul continuă să extindă așezările, să confiște terenuri și să creeze o realitate pe teren care face imposibilă soluția celor două state. Fiecare casă asediată, fiecare familie forțată să plece, este o piatră în plus la zidul care separă palestinienii de orice șansă de a trăi în demnitate și libertate.
Este important să înțelegem că aceste evenimente nu sunt accidente sau acțiuni izolate ale unor extremiști. Ele fac parte dintr-o politică deliberată de colonizare și de epurare etnică treptată. Guvernul israelian, prin discursul său și prin acțiunile sale, încurajează aceste comportamente. Ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich, a declarat în mod explicit că scopul este anexarea Cisiordaniei și că nu există loc pentru palestinieni acolo. Aceste declarații nu sunt doar retorică; ele se traduc în violență pe teren, în asedii, în tăieri de apă și electricitate, în distrugerea de sate întregi.
Pentru familia din Qusra, fiecare oră care trece este o luptă pentru supraviețuire. Fără apă, fără electricitate, fără posibilitatea de a ieși din casă, ei sunt la cheremul coloniștilor. Apelurile lor disperate către autorități rămân fără răspuns. Poliția israeliană și armata, atunci când intervin, o fac de partea coloniștilor, arestând victimele, nu agresorii. Este o inversare a logicii, o negare a dreptății care lasă palestinienii fără nicio protecție.
În timp ce scriu aceste rânduri, asediul continuă. Lumea vorbește despre negocieri de pace, despre soluții diplomatice, dar realitatea de pe teren este aceasta: familii întregi sunt terorizate, casele lor sunt transformate în închisori, iar viața lor este distrusă metodic. Nu putem rămâne indiferenți. Trebuie să vorbim despre Qusra, despre toate satele asediate, despre toate familiile care suferă. Trebuie să cerem comunității internaționale să acționeze, să impună sancțiuni reale, să protejeze civilii, să pună capăt acestei ocupații care nu aduce decât suferință și moarte.
Povestea din Qusra este o mărturie a curajului și rezistenței palestinienilor, dar și a eșecului nostru colectiv de a opri nedreptatea. Fiecare zi de tăcere este o zi în care violența câștigă. Fiecare casă distrusă este o pierdere ireparabilă. Trebuie să ne ridicăm vocea, să spargem acest zid de indiferență și să cerem dreptate pentru cei care nu au voce. Pentru că, dacă nu o facem noi, cine o va face?
De ce este important:
Acest incident din Qusra nu este un caz izolat, ci un simptom al unei politici sistematice de colonizare și de strămutare forțată a palestinienilor din Cisiordania ocupată. Asediul caselor, tăierea apei și a electricității sunt tactici de epurare etnică, interzise de dreptul internațional, dar aplicate cu impunitate. Este crucial ca opinia publică și comunitatea internațională să înțeleagă gravitatea situației și să exercite presiuni reale asupra Israelului pentru a opri aceste abuzuri. Fără o reacție fermă, violența coloniștilor va continua să escaladeze, iar șansele unei păci juste și durabile se vor diminua și mai mult. Fiecare familie asediată este o dovadă vie a eșecului nostru de a proteja drepturile omului și de a aplica legea internațională.
