Contextul acestui atac este crucial. La 8 decembrie 2024, forțele rebele siriene au intrat în Damasc, răsturnând regimul președintelui Bashar al-Assad. A fost un moment de cotitură istorică, urmat însă de o realitate geopolitică dură. În orele care au urmat prăbușirii regimului, aviația israeliană a lansat o serie de atacuri masive asupra bazelor militare și infrastructurii siriene, lovituri despre care se crede că au distrus o mare parte din apărarea aeriană a noului guvern. Practic, Israelul a profitat de haosul momentului pentru a-și asigura supremația aeriană absolută deasupra teritoriului sirian, o mișcare care a fost descrisă drept o „paralizie strategică” a oricărei capacități militare viitoare a Siriei.
Atacul de marți asupra bazei Abu al-Duhur nu este un incident izolat. Este parte dintr-un tipar bine definit. În martie 2025, Israelul a lovit două baze aeriene siriene – T4 din Homs și baza de la Palmira – locații care, potrivit agenției Reuters, fuseseră vizitate anterior de delegații militare turcești. Apoi, în iulie 2025, a bombardat Ministerul Apărării din inima Damascului. Fiecare lovitură pare să traseze o linie roșie, un avertisment criptat dar extrem de clar: Siria nu are voie să-și reconstruiască forțele aeriene.
„Bombardarea unei baze aeriene înseamnă că armata israeliană nu vrea ca noua Sirie să aibă vreun fel de forță aeriană în următorii ani”, a declarat Kheder Khaddour, cercetător la Centrul Carnegie pentru Orientul Mijlociu, într-o analiză pentru Al Jazeera. Această declarație surprinde esența strategiei israeliene: nu este vorba doar despre eliminarea unei amenințări imediate, ci despre prevenirea apariției oricărei amenințări viitoare. Este o logică a descurajării proactive, aplicată cu o consecvență rece.
Dar de ce este atât de importantă această bază specifică? Abu al-Duhur nu este doar o bucată de pământ cu o pistă de aterizare. Este situată în inima provinciei Idlib, o zonă care se află ferm în sfera de influență turcă. Turcia, care a sprijinit grupările rebele anti-Assad de-a lungul întregului război, menține o prezență militară semnificativă în nordul Siriei. Astfel, atacul asupra Abu al-Duhur este perceput de analiști ca un mesaj dublu: unul adresat Damascului, despre interdicția de a-și reconstrui aviația, și altul adresat Ankarei, despre limitele influenței sale în Siria.
Samy Akil, consilier senior la The Syria Report, a subliniat această dimensiune: „Abu al-Duhur este aproape de Idlib și se află bine în sfera de influență turcă”. Israelul și-a exprimat în mod repetat îngrijorarea și opoziția față de influența turcă în Siria. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a purtat consultări de securitate pe tema rolului Ankarei în Siria și a vorbit deschis despre amenințarea reprezentată de Turcia, a doua armată ca mărime din NATO, după Statele Unite. Fostul premier israelian Naftali Bennett, care candidează din nou la alegerile din octombrie, a mers chiar mai departe, numind Turcia „noul Iran”. Această retorică dură indică o schimbare majoră în percepția israeliană asupra echilibrului de putere regional.
Navvar Saban, cercetător în domeniul securității și afacerilor militare la Centrul Arab pentru Studii Siriene Contemporane, a comparat atacul de la Abu al-Duhur cu loviturile din martie 2025. Reuters a raportat că echipe militare turcești au vizitat acele baze înainte de atacurile din martie, deși nici guvernul sirian, nici cel turc nu au confirmat oficial informația. Saban a concluzionat: „Lovitura a fost probabil mai puțin despre distrugerea unei amenințări militare siriene imediate și mai mult despre prevenirea creării unei capacități militare viitoare. Israelul pare să traseze o linie roșie în jurul posibilei reconstrucții a infrastructurii militare siriene, în special acolo unde asistența turcă ar putea îmbunătăți capacitatea aeriană siriană sau ar putea restricționa libertatea de operare israeliană deasupra spațiului aerian sirian.”
Această analiză este susținută de declarațiile oficialilor israelieni, care au afirmat în mod repetat că văd noul guvern sirian ca pe o amenințare, chiar dacă acesta s-a apropiat de Occident, inclusiv de Statele Unite. Guvernul Netanyahu a avertizat, de asemenea, Siria să nu mute trupe la sud de Damasc, mai aproape de granița israeliană, deși noua administrație de la Damasc a declarat în repetate rânduri că nu caută o confruntare cu Israelul.
Asli Aydintasbas, cercetător asociat senior la Consiliul European pentru Relații Externe, a oferit o perspectivă nuanțată: „Siria nu a fost o amenințare pentru Israel și au existat luni de negocieri privind un acord de securitate între cele două vecine. De la căderea regimului al-Assad, sirienii au fost foarte clari că sunt interesați de relații pașnice cu Israelul, iar acest lucru ar trebui să conteze.” Cu toate acestea, realitatea de pe teren arată că Israelul continuă să-și consolideze poziția, inclusiv prin ocuparea unor zone din Înălțimile Golan și a punctului strategic Jabal al-Sheikh, unde a instalat puncte de control și unde au fost raportate incidente de hărțuire și chiar răpiri ale cetățenilor sirieni.
Atacul de marți nu a provocat victime, iar pagubele au fost limitate la piste de aterizare și depozite, fără a fi distruse avioane. Nanar Hawach, analist senior pentru Siria la International Crisis Group, a confirmat aceste detalii. Dar chiar și o lovitură „limitată” are un impact strategic uriaș. Ea trimite un semnal clar că Israelul monitorizează îndeaproape orice încercare de reconstrucție militară și este dispus să acționeze preventiv.
În esență, ceea ce vedem este o luptă pentru definirea viitorului Siriei. Pe de o parte, noul guvern încearcă să-și reconstruiască instituțiile, inclusiv armata, și caută sprijin internațional. Pe de altă parte, Israelul, cu sprijinul tacit al marilor puteri, pare hotărât să mențină Siria într-o stare de slăbiciune militară permanentă. Iar în mijlocul acestei ecuații, Turcia încearcă să-și extindă influența, ceea ce o pune în coliziune directă cu interesele israeliene.
Mesajul către Ankara este la fel de important ca cel către Damasc. Israelul pare să spună: „Orice încercare de a construi o forță aeriană siriană, cu ajutor turcesc sau nu, va fi întâmpinată cu forță”. Este o escaladare a tensiunilor într-o regiune deja extrem de volatilă, cu potențiale consecințe imprevizibile. Rămâne de văzut cum va răspunde Turcia la această provocare și dacă noul guvern sirian va găsi o cale de a-și asigura securitatea națională fără a provoca o confruntare directă cu Israelul.
De ce este important:
Acest atac aerian nu este doar un incident militar izolat, ci un indicator crucial al dinamicii de putere din Orientul Mijlociu post-Assad. El dezvăluie strategia Israelului de a preveni orice reconstrucție a capacităților militare siriene, trăgând o linie roșie clară atât pentru Damasc, cât și pentru Ankara. Înțelegerea acestui mesaj este esențială pentru a anticipa evoluțiile viitoare din regiune, inclusiv potențialele conflicte între Israel și Turcia, două puteri militare semnificative, și pentru a evalua șansele reale de stabilitate ale noului regim sirian. Este un semnal că pacea și reconstrucția Siriei rămân profund condiționate de jocurile geopolitice ale marilor actori regionali.
