Ministerul Sănătății a precizat că „inamicul israelian continuă să încalce legile internaționale și normele umanitare, adăugând noi crime împotriva paramedicilor, vizând direct două puncte ale Autorității de Sănătate din Qalawiya și Tibnin, districtul Bint Jbeil, în două raiduri”. Aceste declarații oficiale sunt susținute de rapoarte ale Națiunilor Unite, care arată că, de la începutul operațiunii militare israeliene din 2 martie, cel puțin 103 lucrători medicali libanezi au fost uciși și 230 răniți în peste 130 de atacuri israeliene. Este o statistică înfricoșătoare, care demonstrează că personalul medical a devenit o țintă directă, nu o excepție protejată de convențiile de război.
„Suntem sub amenințare în fiecare secundă, în fiecare zi”, a declarat Ali Safiuddin, șeful Apărării Civile Libaneze din Tir, pentru Al Jazeera. „Ne întrebăm dacă vom supraviețui sau dacă vom muri. Știm că ne-am dat deja viața lucrând aici. Am pierdut atât de mulți oameni, încât simțim că și noi am plecat deja.” Cuvintele sale sunt ecoul unei disperări colective, a unei comunități care luptă să salveze vieți în timp ce propriile vieți sunt în pericol permanent.
Obaida Hitto, corespondent Al Jazeera la Tir, a subliniat că „legile internaționale umanitare sunt clare: personalul medical și primii respondenți, cum ar fi Apărarea Civilă Libaneză, trebuie protejați în conflictele armate. Dar pe această linie a frontului, întrebarea nu este dacă va mai veni un atac, ci câți oameni vor mai rămâne să răspundă la apelurile de ajutor”. Această realitate brutală este trăită zilnic de echipele de salvare, care își riscă viața pentru a-i salva pe alții.
Dr. Tahir Mohammed, un chirurg de război și lucrător umanitar care a activat atât în Gaza, cât și în Liban, a observat paralele îngrijorătoare între acțiunile israeliene din ambele locuri. „Îi vedeam pe colegii noștri din Gaza intrând pe ușă tot timpul. Am avut colegi, asistente, studenți la medicină uciși de arme israeliene. Să văd aceeași politică de vizare a lucrătorilor medicali în Liban... este consecventă”, a spus el. Dr. Mohammed a adăugat: „Dacă Israelul ar putea, ar ocupa întreaga regiune de sud a Libanului mâine. Nu le pasă de viață. Am văzut asta cu ochii mei.”
Atacurile israeliene au forțat peste 1,2 milioane de libanezi să își părăsească locuințele de la 2 martie. În ciuda unui armistițiu care a intrat în vigoare pe 16 aprilie, atacurile nu au încetat, ci s-au intensificat. Această situație creează o criză umanitară de proporții, cu sute de mii de oameni strămutați, fără acces la apă, hrană sau asistență medicală adecvată. Spitalele sunt copleșite, iar personalul medical este epuizat și traumatizat.
Comunitatea internațională a condamnat atacurile, dar măsurile concrete lipsesc. Consiliul de Securitate al ONU a fost convocat de mai multe ori, dar rezoluțiile sunt blocate de veto-uri sau de lipsa de voință politică. Organizațiile umanitare, precum Crucea Roșie și Medici fără Frontiere, fac apel la protejarea personalului medical și a civililor, dar apelurile lor rămân în mare parte neascultate.
În sudul Libanului, viața de zi cu zi este un coșmar. Oamenii trăiesc cu frica constantă a bombardamentelor, iar sunetul dronelor și al avioanelor de luptă este omniprezent. Copiii nu mai merg la școală, iar multe familii dorm în adăposturi improvizate. Agricultura, principala sursă de venit în multe sate, a fost distrusă, iar recoltele au fost arse de incendii provocate de atacuri.
„Nu mai avem nimic”, spune un bătrân din satul Qalawiya, care a refuzat să își părăsească casa. „Am trăit aici toată viața mea. Am văzut războaie, dar niciodată așa ceva. Ei nu vor doar să ne omoare, vor să ne șteargă de pe hartă.”
Pe de altă parte, oficialii israelieni susțin că atacurile vizează doar ținte militare ale Hezbollah, dar dovezile arată contrariul. Spitale, ambulanțe și centre de sănătate au fost lovite în mod repetat, iar numărul mare de victime civile contrazice afirmațiile oficiale. Organizațiile pentru drepturile omului au documentat multiple încălcări ale dreptului internațional umanitar, inclusiv atacuri disproporționate și lipsă de precauție.
În acest context, întrebarea care se pune este: cât va mai dura această tragedie? Fără o intervenție internațională fermă, fără sancțiuni și presiuni reale asupra Israelului, violențele vor continua. Iar cei care plătesc prețul sunt oamenii obișnuiți – medici, pompieri, copii, bătrâni – care nu au nicio vină și care vor doar să trăiască în pace.
De ce este important:
Acest articol evidențiază o criză umanitară gravă, în care personalul medical este vizat în mod sistematic, încălcând flagrant legile internaționale. Situația din Liban nu este doar o problemă regională, ci un test pentru ordinea globală bazată pe reguli. Dacă comunitatea internațională nu acționează acum, se creează un precedent periculos: atacurile asupra lucrătorilor medicali și a civililor devin o normă, iar „încetarea focului” devine o glumă macabră. Este esențial ca publicul larg să înțeleagă amploarea suferinței și să ceară răspundere și protecție pentru cei care salvează vieți.
