Gaza rămâne, pentru al treilea an consecutiv, cel mai periculos loc de pe planetă pentru lucrătorii umanitari. Potrivit aceleiași baze de date, 186 de umanitari au fost uciși în Fâșia Gaza în 2025, o cifră care depășește cu mult orice altă regiune de conflict. Sudanul se află pe locul al doilea, cu un număr semnificativ de victime, deși datele exacte nu au fost încă publicate integral. Aceste statistici nu sunt doar numere reci – ele reprezintă vieți curmate, familii distruse și o comunitate internațională care pare incapabilă să își respecte propriile angajamente.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a calificat nivelul violenței drept „revoltător” și a făcut un apel ferm către state să respecte regulile războiului și să tragă la răspundere pe făptași. „Să servești pe alții a devenit mai periculos ca niciodată”, a declarat Guterres într-un comunicat emis miercuri. Declarația sa vine pe fondul unor îngrijorări tot mai mari că atacurile asupra lucrătorilor umanitari nu mai sunt incidente izolate, ci o tactică deliberată de descurajare și de erodare a asistenței internaționale.
Un factor cheie care a contribuit la această escaladare este proliferarea dronelor armate, ieftine și ușor de adaptat, utilizate tot mai des în zonele de conflict. Șeful ajutorului umanitar al ONU, Tom Fletcher, a atras atenția asupra acestui fenomen, subliniind că dronele au devenit o armă accesibilă chiar și pentru grupări non-statale. În martie 2025, un atac cu drone asupra orașului Goma, din estul Republicii Democrate Congo, a ucis cel puțin trei persoane, inclusiv un lucrător umanitar francez. Convoaiele de ajutor din Sudan și Ucraina au fost, de asemenea, lovite în mod repetat, ceea ce arată că niciun conflict nu este imun la această amenințare.
Într-o postare pe platforma X, Ramiz Alakbarov, coordonatorul umanitar al Agenției ONU pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), a subliniat că „lucrătorii umanitari nu sunt o țintă, iar asistența umanitară trebuie facilitată pe deplin”. Fostul șef al UNRWA, Philippe Lazzarini, a anunțat la începutul anului că intenționează să înființeze un panel de nivel înalt pentru a investiga circumstanțele în care au murit angajații agenției. Aceste demersuri reflectă o frustrare tot mai mare față de impunitatea de care se bucură adesea autorii atacurilor.
Pe lângă violența fizică, lucrătorii umanitari se confruntă și cu o criză financiară fără precedent. Fondurile pentru operațiunile umanitare sunt reduse drastic, pe măsură ce donatorii internaționali își restrâng bugetele. Comisia Europeană a reacționat printr-un comunicat în care a afirmat că își va continua obligațiile de donator, adăugând că „fiecare lucrător umanitar ucis nu este doar o tragedie personală; este și un eșec al comunității internaționale de a-și respecta cele mai elementare angajamente”. Această declarație vine în contextul în care mai multe state au anunțat tăieri semnificative ale asistenței externe, ceea ce pune și mai multă presiune pe organizațiile care încearcă să ajungă la cei mai vulnerabili.
Bushra Khalidi, coordonatoarea globală pentru politici umanitare la Oxfam, a cerut protecții sporite pentru lucrătorii umanitari, declarând: „Asistăm la un asalt asupra acțiunii umanitare în sine”. Această afirmație surprinde o realitate sumbră: atacurile nu mai sunt doar accidente sau efecte colaterale ale războiului, ci par să vizeze deliberat infrastructura și personalul care oferă ajutor. De la bombardarea spitalelor la uciderea medicilor și a șoferilor de ambulanță, asistența umanitară a devenit o țintă în sine, ceea ce subminează principiile fundamentale ale dreptului internațional umanitar.
Analizând tendințele, specialiștii atrag atenția că această criză nu este doar o problemă de securitate, ci și una politică. Lipsa de responsabilizare a făptuitorilor, combinată cu slăbirea mecanismelor internaționale de protecție, creează un mediu în care violența devine norma. În plus, utilizarea tot mai frecventă a dronelor face ca atacurile să fie mai greu de atribuit, ceea ce complică anchetele și permite autorilor să scape nepedepsiți. În acest context, apelurile pentru o mai bună protecție a lucrătorilor umanitari rămân, deocamdată, doar vorbe goale.
Impactul acestor atacuri se resimte direct asupra populațiilor civile. Atunci când lucrătorii umanitari sunt uciși sau răpiți, operațiunile de ajutor sunt suspendate sau reduse, lăsând milioane de oameni fără acces la hrană, apă, medicamente și adăpost. În Gaza, de exemplu, blocajele și atacurile au împiedicat livrarea de ajutoare esențiale, agravând o criză umanitară deja catastrofală. În Sudan, războiul civil a transformat țara într-unul dintre cele mai periculoase locuri pentru civili și pentru cei care încearcă să îi ajute.
Pe măsură ce comunitatea internațională se pregătește să abordeze aceste probleme în cadrul reuniunilor ONU, rămâne întrebarea: ce se poate face concret? Experții sugerează că este nevoie de o combinație de presiune diplomatică, sancțiuni împotriva celor care atacă umanitari, precum și de investiții în tehnologii de protecție și în instruirea personalului. De asemenea, este esențial ca statele să își respecte obligațiile legale de a proteja lucrătorii umanitari, așa cum prevede dreptul internațional umanitar.
În final, cifrele din 2025 sunt un semnal de alarmă. Dacă nu se iau măsuri urgente, riscăm să asistăm la o erodare completă a principiului umanității, iar cei care plătesc prețul sunt cei mai vulnerabili dintre noi. Fiecare viață pierdută este o pată pe conștiința colectivă a lumii, iar tăcerea complicită nu mai poate continua.
De ce este important:
Acest raport al ONU evidențiază o criză globală a protecției lucrătorilor umanitari, cu implicații directe asupra vieții a milioane de civili aflați în zone de conflict. Recordul de 907 de victime în 2025, dominat de situația din Gaza, arată că asistența umanitară este tot mai mult vizată, iar impunitatea făptuitorilor subminează întregul sistem internațional de ajutor. Înțelegerea acestor tendințe este crucială pentru a putea dezvolta strategii eficiente de protecție și pentru a responsabiliza statele și actorii non-statali. Fără o reacție fermă, riscăm să pierdem nu doar vieți prețioase, ci și însăși capacitatea de a răspunde la crizele umanitare viitoare.
