Lucelly a venit în Statele Unite în anul 2000, din Columbia. În fiecare dimineață stătea la colțul străzilor Roosevelt Avenue și 82nd, așteptând să fie luată la muncă. Pe 12 septembrie 2001, a doua zi după atacuri, o dubă a oprit lângă ea. „Hai, să mergem!”, își amintește ea că i-a strigat șoferul. I-au oferit 8,50 dolari pe oră pentru a curăța dărâmăturile. „Dacă șoferul ne-ar fi spus: «Mergem într-o zonă periculoasă», oamenii nu s-ar fi grăbit să intre”, spune ea. Dar atunci i s-a părut doar o muncă obișnuită, o datorie față de orașul care o primise. Ca mulți alții, a plecat la fața locului doar cu echipamentul de curățenie de acasă: o mască de hârtie și mănuși de cauciuc. Orele erau lungi. „Luam prânzul printre dărâmături, în praf”, își amintește ea. „Apoi mergeam acasă cu aceleași haine în care lucrasem.”
De atunci, Lucelly s-a luptat cu cancerul la sân și cu boli respiratorii. Ea se numără printre zecile de mii de oameni a căror sănătate a fost grav afectată de expunerea la sutele de tone de resturi toxice eliberate în aer de prăbușirea turnurilor. Potrivit programului de sănătate World Trade Center, au fost înregistrate peste 57.000 de cazuri de cancer și o multitudine de alte afecțiuni. Oficialii au știut încă din primele săptămâni, dar au declarat zona sigură. Nu se știe exact câți muncitori fără acte au fost implicați în curățenie, dar avocații estimează că numărul lor este între 2.000 și 6.000.
Rosa Bramble Caballero, asistent social care conduce un grup de sprijin pentru acești muncitori în Queens, explică: „A existat o grabă să curețe totul rapid. Orașul a angajat mai mulți contractori, care la rândul lor au subcontratat, iar aceștia au angajat muncitori zilieri de pe străzile din Queens. Să nu uităm că aceste companii au primit milioane de dolari de la oraș. Multe femei care făceau curățenie în case au fost aduse acolo. Au ajuns la fața locului și abia atunci și-au dat seama că sunt la Ground Zero, pentru că uneori nu li se spusese unde merg.”
O altă femeie, Rosa, din Guatemala, a ajuns la fața locului la câteva zile după atac. Ea este în SUA legal, dar se teme de operațiunile sporite de imigrație din Queens. La acea vreme lucra în demolare și, spre deosebire de majoritatea grupului, avea pregătire sindicală pentru manipularea azbestului și a altor materiale toxice, precum și echipament adecvat. Când a ajuns la fața locului, a fost șocată: „Erau mai ales ecuadorieni, columbieni, peruvieni, mexicani. Erau atât de mulți oameni care făceau aceeași muncă ca mine... dar purtau măști de hârtie.” Rosa are reflux acid cauzat de expunere, pentru care a primit compensații de muncă. Este una dintre puținele din grup care nu a dezvoltat o boală debilitantă. „Poate nu ați observat, dar stau pe acest scaun pentru că trebuie să văd ieșirea. Dacă nu văd o ușă tot timpul, intru în panică.” La scurt timp după ce a început să lucreze acolo, a făcut o descoperire macabră: un braț uman printre dărâmături.
Aceste povești sunt doar câteva dintre cele ale miilor de imigranți care au răspuns apelului de a curăța zona zero, mulți fără acte, atrași de promisiunea unui loc de muncă bine plătit. Ei au plătit un preț uriaș cu sănătatea lor, iar acum se confruntă cu o nouă amenințare: deportarea. De aproape un deceniu, o inițiativă legislativă care să le ofere acestor muncitori fără acte o cale către cetățenie nu a reușit să avanseze. Legea privind libertatea muncitorilor imigranți din 9/11 a fost introdusă pentru prima dată în 2017, apoi din nou în 2021. A fost reintrodusă în 2025 de reprezentanta democrată Alexandria Ocasio-Cortez. Niciun republican nu a semnat proiectul, care a rămas blocat în Comisia Judiciară a Camerei. În ajunul celei de-a 25-a aniversări a atacurilor, Ocasio-Cortez a declarat pentru NPR: „Această legislație ar trebui să fie cu adevărat bipartizană și necontroversată. Acești eroi, mulți dintre ei și-au sacrificat viața, merită pe deplin cetățenia.” Dar, cu o reformă a imigrației extrem de divizată, este puțin probabil ca proiectul să avanseze.
În timp ce dezbaterea privind imigrația continuă, acești oameni trăiesc cu teama că, după ce au dat totul pentru țara lor adoptivă, ar putea fi trimiși înapoi în țări pe care le-au părăsit cu ani în urmă. Mulți dintre ei au copii și nepoți cetățeni americani. Ei au contribuit la reconstrucția unui simbol al rezistenței americane, dar acum se ascund de autorități. Este o ironie tragică a istoriei, care ridică întrebări profunde despre valorile unei națiuni care se pretinde a fi un refugiu pentru cei care caută o viață mai bună.
De ce este important:
Această poveste evidențiază o nedreptate profundă: oameni care au riscat totul pentru a ajuta America într-un moment de criză națională sunt acum tratați ca infractori. Ea subliniază eșecul sistemului de a recunoaște sacrificiile imigranților fără acte, care au fost esențiali în efortul de recuperare după 9/11. În plus, pune în lumină problemele de sănătate pe termen lung ale acestor muncitori, care continuă să lupte cu boli grave, în timp ce guvernul nu le oferă nici măcar siguranța de a rămâne în țară. Este un test al valorilor americane: cum tratezi eroii care au plătit prețul suprem pentru binele comun? Fără o soluție legislativă, acești oameni rămân într-o stare de incertitudine permanentă, iar povestea lor ne amintește că imigrația nu este doar o problemă politică, ci una umană, cu consecințe reale și adesea tragice.
