Această practică, descrisă de investigatori ca fiind o formă de „supraveghere preventivă” sau chiar de „întimidare electronică”, a implicat utilizarea de instrumente de monitorizare a rețelelor sociale pentru a identifica, eticheta și urmări studenții care au participat la proteste, au semnat petiții sau au exprimat puncte de vedere critice față de politica Israeliă în Gaza și Cisjordania. Conform surselor, datele colectate au inclus postări publice, comentarii, hashtag-uri și chiar locații geotagate, care au fost apoi analizate de analisti cu fundal în inteligenta militară — un detaliu care a ridicat alarmă printre experții în drepturile omului și libertățile civile.
Printre universitățile numite în rapoarte se găsesc instituții de renume internațional, precum Universitatea din Oxford, Cambridge, London School of Economics (LSE), Imperial College London, University College London (UCL), Universitatea din Edinburgh, Manchester, Warwick, Bristol, Exeter, Leeds și Southampton. Deși unele dintre acestea au negat orice implicare directă în contractele cu firma de securitate, altele au recunoscut că au colaborat cu terți parti pentru „asigurarea siguranței în campus” — o justificare pe care activiștii și juristiștii o consideră o acoperire vagă și periculoasă pentru a acoperi practici de supraveghere de masă.
Firma de securitate în cauză, cuya identitate nu a fost complet divulgată din motive juridice, a fost descrisă de investigatori ca având legături directe cu contractori ai Ministerului Apărării britanici și cu personalul fost al serviciilor de informații militare (MOD și GCHQ). Aceste legături au dus la acusări deaconform că universitățile au efectiv delegat funcții de informații de stat — tradițional rezervate agențiilor de securitate naționale — către entități private, evitând astfel mecanismele de responsabilitate publică și supravegherea parlamentară.
Această situație a declanșat o undă de proteste din partea studenților, sindicatelor academice și organizațiilor de drepturi civile. Grupe precum Liberty, Privacy International și Students for Justice in Palestine (SJP) au cerut o investigație independentă a Comisiei pentru Egalitate și Drepturi Omului (EHRC) și a Comisarului pentru Protecția Datelor (ICO), argumentând că monitorizarea neconsentită a expresiei politice studenților constituie o încălcare a Articolului 10 al Convenției Europene despre Drepturile Omului (libertatea de expresie) și a Articolului 8 (dreptul la viață privată și familiare).
De asemenea, experții în protecția datelor au avertizat că colectarea și stocarea datelor de profilare politică fără o bază juridică clară — în special atunci când implică minorii sau persoanele vulnerabile — poate încălca regulamentul GDPR, care interzice prelucrarea datelor cu caracter personal pentru scopuri de profilare pe baza convingerilor politice, religioase sau etnice fără consimțământ explicit.
Răspunsul universităților a fost variat. Unele au emis declarații vaghe despre „îndrumarea spre siguranță” și „prevenirea tensions”, în timp ce altele au tăcut complet. Nu există, până în prezent, nici o declarație publică detaliată care să explică cum au fost selectați studenții pentru monitorizare, ce criteri au fost utilizați, cine a accesat datele, cât timp au fost stocate și dacă au fost șterse conform legii.
Acest incident nu este izolat. În ultimii ani, universitățile din Europa de Vest și SUA au crescut utilizarea tehnologiilor de supraveghere — de la recunoașterea facială la analiza sentimentului pe rețelele sociale — sub pretextul de „combateră extremismului” sau „asigurarea siguranței”. Dar criticii avertizează că, în lipsa unui cadru juridic clar și al unei supravegheri independente, aceste instrumente devin ușor instrumente de repressiune politică, în special față de grupurile marginalizate sau cele care exprimă opoziție la politici de stat.
Cazul universităților britanice reflectă o tendință mai largă: academismul, tradițional un spațiu de libertate intelectuală și de contestare critică, devine în creștere un teren de supraveghere și de control. Când universitățile angajează firme cu legături militare pentru a observa studenții care protestă împotriva războiului în Gaza, nu le protejează doar pe studenții — ele le transformă pe cei care se exprimă în „ameință” de a fi monitorizate, analizate și potențial sancționate.
De ce este important:
Acest caz nu este doar despre o firmă de securitate sau o serie de contracte — este despre valoarea fundamentală a universității ca spațiu liber de gândire. Când studenții se simt supravegheați pentru ce postează pe Instagram sau ce semnează într-o petiție, libertatea academică moare. Nu este suficient să spunem că „nu am făcut nimic ilegal” — trebuie să ne întrebăm: Cine are dreptul să décide ce este „pericolos”? Cine definește limita dintre protest și amenință? Și cine controlează cei care controlează?
Într-o epocă în care libertatea de expresie este sub presiune de la toate părțile — de la legile anti-protest la algoritmii de censură — universitățile trebuie să fie ultimul bastion al libertății, nu primul instrument al controlelor de stat. Dacă nu le punem limite acum, viitorul academic va fi unul în care gândirea critică nu va fi încurajată — ci supusă verificării, scorării și, eventual, silenjării.
