Totul a început pe 14 decembrie 2025, când două persoane înarmate au deschis focul asupra unei comunități evreiești adunate lângă plaja Bondi din Sydney pentru a celebra Hanukah. Bilanțul a fost cumplit: 15 morți și numeroși răniți, în ceea ce a devenit unul dintre cele mai grave atacuri din istoria recentă a Australiei. Reacția guvernului federal a fost promptă: o Comisie Regală, condusă de fosta judecătoare a Curții Supreme, Virginia Bell, însărcinată să investigheze valul de violențe antisemite. Până aici, totul pare logic și necesar. O societate democratică are obligația de a-și proteja cetățenii, indiferent de etnie sau religie.
Problema apare însă în modul în care această comisie își definește obiectivele. Raportul interimar, publicat pe 30 aprilie 2026, a adoptat definiția de lucru a antisemitismului formulată de Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA). Sună bine în teorie, dar practic, această definiție include printre exemple critici la adresa Israelului ca forme de antisemitism. Aici începe derapajul. Când critica politicilor unui guvern străin devine, prin definiție, ură rasială, ne aflăm în fața unei manipulări grosolane a limbajului. Iar cei care o practică fie nu înțeleg, fie aleg să nu înțeleagă diferența fundamentală dintre un stat și oamenii care locuiesc într-o țară.
Israelul este reprezentat de ambasada sa de la Canberra, nu de comunitatea evreiască din Melbourne, Sydney sau Perth. Când critici modul în care guvernul de la Ierusalim distruge cartiere întregi din Gaza, când denunți tratamentul palestinienilor din Cisiordania, când te opui declarațiilor dezumanizante ale unor oficiali israelieni, nu faci altceva decât să exerci un drept civic fundamental. Același drept pe care australienii îl folosesc zilnic, fără ca cineva să-i acuze de trădare, atunci când critică politicile guvernului propriu. Australia are dreptul de a exista, dar acest drept nu a protejat niciodată guvernele de la Canberra de critici dure, fie că a fost vorba despre exproprierea aborigenilor, detenția offshore a solicitanților de azil sau inacțiunea climatică.
Premierul Kevin Rudd, în 2008, și-a cerut scuze public pentru nedreptățile comise împotriva Generațiilor Furate, fără ca legitimitatea Australiei ca stat să fie pusă sub semnul întrebării. A fost un act de curaj politic, o distanțare onestă de politicile trecutului. Nimeni nu a spus că Rudd a atacat dreptul Australiei de a exista. Însă în dezbaterea despre Israel, invocarea acestui drept funcționează ca un opritor de conversație, un zid de netrecut în fața oricărei discuții sincere despre ocupație, apartheid sau crime de război. Este un precedent tulburător, care izolează Israelul de orice responsabilitate morală sau politică. Și nu există niciun alt stat pe planetă care să se bucure de un asemenea tratament excepțional.
Poate cel mai cinic aspect al acestei confuzii deliberate este ceea ce le face evreilor australieni. Spațiul public tratează frecvent "comunitatea evreiască" ca pe un bloc monolitic, pro-Israel, reprezentat de câteva organizații. Realitatea este mult mai complexă și mai nuanțată. Numeroși evrei australieni sunt îngroziți de ceea ce se întâmplă în Gaza, unii s-au mobilizat activ împotriva acțiunilor Israelului, alții poartă zilnic povara rușinii că distrugerea este comisă în numele lor. A presupune un sprijin unanim din partea comunității evreiești pentru politicile guvernului israelian înseamnă a le nega acestor oameni propria agenție, propria voce, propria umanitate. Mai rău, îi transformă pe disidenții evrei în neautentici, în trădători, în oameni care trebuie reduși la tăcere. Dacă politicile modelate de această comisie îi vor eticheta ca antisemiți, vor fi șterși de două ori din peisaj: excluși din definiția comunității și pedepsiți pentru că au îndrăznit să vorbească. Aceasta nu este protecție, ci cenzură mascată.
Există și o ironie tragică pe care puțini vor să o recunoască. Dacă instituțiile publice întăresc ideea că orice critică a Israelului este un atac asupra evreilor, ele riscă să alimenteze exact antisemitismul pe care pretind că îl combat. Imaginile cu Gaza în ruine au inflamat opinia publică globală. Tineri australieni au mărșăluit prin străzile orașelor cerând încetarea bombardamentelor și libertate pentru Palestina. Mesajul că astfel de proteste sunt antisemite este nu doar contraproductiv, ci periculos. Va genera resentimente împotriva unui sistem politic care pare să ignore ceea ce toată lumea vede pe ecrane, hrănind exact narativul antisemit pe care comisia ar trebui să-l distrugă. Cei care deja cred că evreii acționează colectiv prin intermediul Israelului se vor simți confirmați. Comisia nu își poate permite să cadă în această capcană.
Merită subliniat că posturile publice australiene ABC și SBS au evitat până acum confuzia dintre Israel și poporul evreu, refuzând să adopte definiția IHRA. Iar raportul interimar nu a îmbrățișat cele mai dure propuneri aflate în circulație, nu s-a grăbit să interzică sloganuri de protest sau să criminalizeze exprimarea politică. Există, deci, motive de optimism că raportul final poate corecta aceste derapaje. Iar standardele pe care ar trebui să le respecte sunt clare: o distincție netă între antisemitism și critica Israelului, recunoașterea diversității de opinie din cadrul comunității evreiești, inclusiv a vocilor care se opun acțiunilor Israelului, și apărarea spațiului politic pentru ca palestinienii și susținătorii lor să-și poată descrie experiențele ocupației, exproprierii și asediului în termenii lor, respingând în același timp orice limbaj dezumanizant.
Antisemitismul rămâne o amenințare reală în Australia, indiferent de opiniile politice, la fel cum rămâne o amenințare la adresa fundamentelor coeziunii sociale. Dar a încerca să combați această plagă prin amestecarea criticilor legitime la adresa unui guvern străin cu ura față de evrei nu va face decât să înrăutățească lucrurile. Va suprima dezbaterea, va limita libertatea de exprimare, va consolida acea autocenzură care a cuprins deja universitățile australiene și va adânci confuzia care alimentează chiar ura pe care ne dorim să o eradicăm.
De ce este important:
Acest subiect transcende granițele Australiei, pentru că vorbește despre modul în care societățile democratice gestionează tensiunea dintre protecția comunităților minoritare și libertatea critică. Confundarea sistematică a criticii politice cu ura rasială reprezintă un precedent periculos, care poate fi replicat în orice democrație, împotriva oricărei cauze incomode. Când definițiile devin elastice, când limbajul este manipulat pentru a proteja puterea de scrutin public, întreaga arhitectură a dezbaterii democratice se erodează. Mai mult, confuzia dintre Israel și evreii australieni nu doar că face o nedreptate comunității evreiești, ci alimentează și exact narativul antisemit pe care pretinde că îl combate. Australia se află acum la o răscruce: poate alege calea reformei oneste, care recunoaște diversitatea și apără spațiul critic, sau poate aluneca pe panta excepționalismului, în care un singur stat beneficiază de imunitate morală absolută, cu prețul sufocării propriei democrații. Deciziile luate la Canberra în următoarele luni vor trimite un semnal clar întregii lumi despre ce înseamnă, în secolul XXI, o societate cu adevărat liberă.
