„Ahmed obișnuia să meargă singur la moschee și la club, făcând progrese excelente, dar războiul a distrus tot ce am construit”, spune mama sa, Umm Ahmed. „Suferă de o sensibilitate extremă la zgomotele bruște; când se aud explozii, intră într-o criză de panică severă, își acoperă urechile și se balansează. În cazuri de teroare extremă, recurge la auto-vătămare, lovindu-și capul de pământ ca să scape de sunet.” Dincolo de trauma psihologică, malnutriția severă și deficitul de proteine i-au cauzat o ruptură de apendice. „Din cauza lipsei de alimente, complicațiile au dus la o infecție a plăgii, forțând medicii să facă o a doua intervenție chirurgicală pentru a deschide abdomenul și a-l curăța până s-a recuperat”, își amintește mama. Astăzi, Ahmed își petrece zilele închis în casă, din cauza lipsei de siguranță din Gaza, atacurile israeliene continuând în ciuda încetării focului din octombrie. „Toată speranța noastră este ca Ahmed să aibă ocazia să călătorească în străinătate pentru tratament și reabilitare, să-și recupereze ceea ce războiul i-a luat”, spune mama sa.
Bombardamentele continue reprezintă o amenințare directă asupra sistemelor nervoase ale copiilor autiști. În Gaza, exploziile constante au provocat regresii comportamentale severe, inclusiv privare totală de somn, rătăcire din corturi, crize de panică și auto-vătămare. „Un copil cu autism se bazează complet pe rutină și calm pentru a se simți în siguranță”, explică specialistul în psihologie Diaa Abu Aoun, care a lucrat cu Ahmed. „Când este forțat să trăiască într-un cort în mijlocul exploziilor continue, creierul său primește un șoc senzorial pe care nu îl poate procesa. Această frică se traduce prin insomnie, probleme digestive și accese severe de țipete în care copilul își pierde complet controlul.”
În tabăra Nuseirat, din centrul Gazei, Muneer al-Haj, în vârstă de 19 ani, prezintă elemente ale acestor comportamente. Când aude atacuri aeriene, își strânge mâinile în pumni, mergând înainte și înapoi și scoțând sunete pentru a bloca zgomotul. Înainte de război, Muneer urma o cale promițătoare de reabilitare sub îndrumarea specialiștilor. Mergea la școală, avea abilități de comunicare remarcabile și un talent pentru desen. Odată cu începerea bombardamentelor israeliene și cu lipsa medicamentelor cauzată de blocada Gazei, starea sa a regresat la accese de țipete și simptome asemănătoare crizelor. Protocolul său de tratament a fost redus la jumătate de tabletă de sedativ pe zi, din cauza penuriei. Tatăl său, care a preferat să rămână anonim, dar a cerut să fie numit Abu Muneer, a descris schimbarea: „Obișnuia să comunice și să se exprime clar, dar războiul a consumat totul... acest spațiu sigur s-a dizolvat în fața greutăților și a fricii. Acum pune întrebări urgente la care nu putem răspunde, intrând în crize severe dacă nu sunt rezolvate. Încercăm să-l liniștim în timpul bombardamentelor, spunându-i „Dumnezeu ne va proteja”, dar el își dă seama ce se întâmplă, exprimându-și suferința prin cuvintele: „Sunt fără adăpost și fără patrie.””
„Absența unui spațiu sigur și epuizarea sedativelor au transformat încercările noastre de a ne calma copiii în eforturi individuale pline de frică și confuzie”, adaugă Abu Muneer. Întreruperea tratamentelor specializate amenință direct zeci de copii, spun experții. „Întreruperea bruscă sau reducerea forțată a dozelor de medicamente psihiatrice și anticonvulsivante... creează o perturbare severă a chimiei creierului”, explică Abu Aoun. „Când un copil este privat de medicamente sau primește doar jumătate de doză, sistemul nervos intră într-un efect de rebound sever. Accesele violente și convulsiile acute cresc, ducând la auto-vătămare și împiedicând răspunsul la antrenamentul comportamental.”
Lipsa medicamentelor și prăbușirea serviciilor de specialitate au lăsat copiii autiști fără tratament consecvent sau alternative adecvate. Organizația Mondială a Sănătății afirmă că niciun echipament de reabilitare nu a intrat în Gaza între mai 2024 și aprilie a acestui an, iar toate facilitățile s-au confruntat cu constrângeri severe. Centrul Palestinian pentru Educație Specială a fost, de asemenea, distrus, iar fosta sa directoare, Arij Abu Sultan, a fost ucisă, forțând părinții să preia tot mai mult roluri terapeutice. Reem Jarour, șefa programelor pentru autism la Asociația Dolphins pentru Educație și Dezvoltare Comunitară din Gaza, subliniază că persoanele cu autism se bazează pe medii previzibile pentru stabilitate emoțională. „Un copil autist nu poate supraviețui fără un ecosistem previzibil; rutina este o supapă neurologică de siguranță”, spune Jarour. „Ceea ce asistăm astăzi în Gaza este distrugerea totală a fundamentelor comportamentale construite de-a lungul anilor. Deplasarea bruscă transformă factorii declanșatori de mediu în amenințări acute, ducând la o regresie masivă a abilităților lingvistice și sociale.”
Aceste povești sunt doar două dintre miile de cazuri similare din Fâșia Gaza, unde războiul a transformat viața de zi cu zi într-un coșmar. Copiii cu autism, care au nevoie de structură, calm și predictibilitate, sunt printre cei mai vulnerabili. Fiecare explozie, fiecare deplasare forțată, fiecare lipsă de medicamente le distruge fragilul echilibru. Familiile lor, epuizate și îndurerate, încearcă să supraviețuiască cu resurse minime, în timp ce comunitatea internațională privește adesea impasibilă. Este o criză umanitară care nu se limitează la cifre, ci la vieți reale, la copii care își pierd abilitățile, la părinți care își văd copiii regresând fără să poată face ceva. Războiul din Gaza nu este doar o problemă politică; este o catastrofă umană care afectează profund pe cei mai nevinovați și mai vulnerabili dintre noi.
De ce este important:
Această analiză evidențiază impactul devastator al războiului asupra copiilor cu autism din Gaza, o categorie adesea ignorată în discursul public. Ea arată că distrugerea infrastructurii medicale și educaționale, împreună cu lipsa medicamentelor, nu doar agravează condițiile existente, ci provoacă regresii severe și suferințe inutile. Înțelegerea acestor efecte este crucială pentru a sublinia necesitatea unui armistițiu imediat și a unui acces neîngrădit la ajutor umanitar, precum și pentru a atrage atenția asupra drepturilor persoanelor cu dizabilități în zonele de conflict. Fiecare copil autist din Gaza merită șansa la o viață demnă, iar comunitatea internațională are responsabilitatea de a acționa.
