Mohammad Saad nu este un simplu vânzător de cărți. El este un om care a trăit pentru cuvântul scris, pentru poveștile care transcend granițele și pentru cunoașterea care poate schimba destine. Înainte de război, librăria sa din orașul Gaza era un refugiu pentru studenți, profesori și pasionați de lectură. Dar bombardamentele nu au cruțat nimic. Clădirea s-a prăbușit, iar mii de cărți au fost îngropate sub tone de beton și praf. Cu toate acestea, Saad a refuzat să renunțe. Timp de săptămâni, a scormonit printre ruine, cu mâinile goale, recuperând fiecare carte pe care o găsea. Le-a curățat, le-a sortat și le-a așezat pe rafturi improvizate din lemn și cutii de carton, chiar lângă drumul principal.
„Cărțile sunt sufletul meu”, spune Saad, cu o voce tremurândă, dar hotărâtă. „Am pierdut atât de mult, dar nu pot lăsa și cărțile să moară. Ele sunt singura moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri.” Biblioteca sa de pe marginea drumului a devenit rapid un punct de atracție pentru localnici, dar și pentru jurnaliști și activiști internaționali. Oamenii vin să împrumute sau să cumpere cărți, să stea de vorbă, să uite pentru câteva clipe de oroarea războiului. Este un colț de normalitate într-o lume care a înnebunit.
Contextul este sumbru. Războiul din Gaza, care a început în octombrie 2023, a ucis peste 35.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, și a distrus infrastructura civilă, inclusiv școli, universități și biblioteci. Peste 1,9 milioane de oameni au fost strămutați. În acest haos, gestul lui Saad este o rază de speranță. El nu doar că salvează cărți, ci salvează memoria colectivă a unui popor. Fiecare volum este o fereastră către o lume mai bună, o dovadă că violența nu poate ucide cultura.
„Am găsit cărți de literatură arabă, de istorie, de știință, chiar și manuale școlare”, povestește el. „Unele sunt foarte vechi, cu pagini îngălbenite, dar încă pline de viață. Le-am așezat pe rafturi și le-am oferit gratuit celor care nu au bani. Cei care pot, plătesc un preț simbolic.” Biblioteca funcționează ca un centru comunitar. Copiii vin să citească povești, adulții caută cărți de dezvoltare personală, iar bătrânii răsfoiesc volume de poezie. Este un loc de întâlnire, de dialog, de vindecare.
Dar povestea lui Saad nu este doar despre cărți. Este despre pierderea personală. Fiul său, un tânăr de 24 de ani, a fost ucis într-un atac aerian în primele săptămâni ale războiului. „Era pasionat de lectură, la fel ca mine”, spune Saad, cu lacrimi în ochi. „Visam să deschidem împreună o librărie mai mare. Acum, el nu mai este, dar cărțile pe care le-a iubit trăiesc mai departe.” Această pierdere l-a motivat să continue. Biblioteca este un omagiu adus fiului său, dar și tuturor celor care au murit în război.
Reacțiile comunității au fost copleșitoare. Vecinii l-au ajutat să transporte cărțile, iar unii au donat volume din propriile colecții. Un profesor universitar, care și-a pierdut casa, a adus o valiză întreagă de cărți de filosofie. „Nu am unde să le păstrez, dar aici vor fi în siguranță”, a spus el. Biblioteca a devenit un simbol al solidarității. Oamenii vin nu doar pentru cărți, ci pentru a simți că încă mai există umanitate în mijlocul barbariei.
Criticii spun că gestul lui Saad este o formă de rezistență non-violentă. Într-o regiune unde cultura este adesea ținta distrugerii, salvarea cărților este un act politic. „Cărțile sunt armele noastre”, spune un tânăr voluntar. „Ele ne ajută să ne amintim cine suntem și să visăm la un viitor mai bun.” Biblioteca de pe marginea drumului este o provocare directă la adresa narativului războiului: viața și cunoașterea vor învinge întotdeauna.
Dar provocările sunt uriașe. Saad nu are electricitate, iar cărțile sunt expuse la praf și umezeală. În fiecare seară, le acoperă cu prelate, dar nu este suficient. „Am nevoie de o structură mai solidă, de rafturi mai bune, de lumină pentru a citi seara”, spune el. A făcut apel la organizațiile umanitare, dar ajutorul este limitat. Cu toate acestea, el nu renunță. „Dacă pot salva o singură carte și o singură minte, merită efortul.”
Povestea lui Mohammad Saad a fost preluată de presa internațională, de la Al Jazeera la BBC. Oameni din întreaga lume au donat bani și cărți. Un grup de activiști din Turcia a trimis un container cu volume noi. Saad speră să poată deschide o bibliotecă permanentă, poate chiar o școală. „Nu vreau ca fiul meu să fi murit degeaba. Vreau ca numele lui să fie asociat cu ceva frumos, cu educația.”
În final, această bibliotecă de pe marginea drumului este mai mult decât o colecție de cărți. Este o declarație de umanitate. Într-o lume care pare să fi uitat de compasiune, Mohammad Saad ne amintește că, chiar și în cele mai întunecate momente, putem alege să construim, nu să distrugem. Cărțile sale sunt faruri de speranță într-un peisaj de ruine. Și, poate, ele vor inspira și alți oameni să găsească lumină în întuneric.
