Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat recent că marina americană poate menține blocada „indefinit”, prin rotirea navelor în și din zonă. În același timp, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a promis măsuri economice fără precedent, menite să izoleze complet Iranul. „Vom aplica măsuri care nu au fost văzute în istoria izolării economice a unei țări”, a spus el, sugerând o combinație între sancțiuni dure și blocada navală.
Însă, în spatele acestor declarații curajoase, apar fisuri serioase. Mai multe publicații militare americane, precum Navy Times și Stars and Stripes, au relatat despre condițiile alarmante de la bordul USS Abraham Lincoln, portavionul emblematic care conduce operațiunile din zona Strâmtorii Hormuz. Familiile marinarilor au vorbit despre epuizare severă, probleme de sănătate mintală și chiar tentative de sinucidere. Un soț al unei marinarului a povestit că acesta a încercat să sară peste bord, într-un context de „burnout” extrem.
Senatorul democrat Richard Blumenthal a scris o scrisoare deschisă către Hegseth, atrăgând atenția că nava se află pe mare de aproape șapte luni, o durată record pentru un portavion american fără escală într-un port. El a semnalat lipsuri de provizii de bază, contaminarea apei, incidente de securitate în creștere și chiar întreruperi ale serviciului poștal, prin care marinarii primesc pachete de acasă. „Aceste rapoarte merită atenție imediată, dar ridică și o întrebare mai amplă: poate marina să susțină ritmul operațional cerut de această administrație, care trimite forțele în conflicte alese de ea însăși?”, a scris Blumenthal.
Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, a cerut chiar demiterea lui Hegseth, numindu-l „complet incompetent”. Mai mulți congresmeni, conduși de democratul Mike Levin, au cerut răspunsuri clare de la Pentagon despre eșecurile operaționale care au dus la aceste probleme. „De ce nu au fost abordate imediat condițiile insalubre? De ce nu au primit militarii sprijin adecvat pentru sănătatea mintală? De ce marina nu a comunicat aceste probleme familiilor și oficialilor?”, au întrebat ei.
Hegseth a respins acuzațiile, numind rapoartele „complet denaturate”. Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a negat categoric că ar fi existat decese la bord sau cazuri de sinucidere, precizând că un singur marinar a căzut peste bord pe 3 august, dar a fost recuperat rapid. Cu toate acestea, specialiștii în domeniul militar atrag atenția că o navă atât de complexă precum un portavion nuclear are nevoie de mentenanță regulată în port, iar prelungirea misiunii erodează capacitatea operațională.
Harlan Ullman, fost ofițer superior de marină și președinte al Killowen Group, explică faptul că „navele au nevoie de întreținere la țărm, mai ales cele cu sisteme de arme foarte avansate. Există multe lucruri care se pot face pe mare, dar mult mai multe care se pot face doar în port”. El subliniază că o misiune de nouă luni, cum este cea a USS Lincoln, „erodează pregătirea și capacitatea navei, lipsind-o de posibilitatea de a repara și de a extinde mentenanța”. Ullman consideră că administrația Trump ar trebui să prioritizeze pregătirea navală în locul politicii, spunând că „aceasta este o problemă națională, nu una locală”.
În ciuda acestor probleme, Washingtonul mizează pe blocadă pentru a sufoca economia Iranului. Trump a declarat că Iranul este într-o „stare foarte proastă” financiar, invocând inflația ridicată și dificultățile de plată a soldaților. Se estimează că Iranul a pierdut deja cel puțin 6 miliarde de dolari din veniturile petroliere de la începutul blocadei, pe care Teheranul o numește „act de piraterie”.
Cu toate acestea, experții consideră că Iranul are pârghii importante. Ali Vaez, director adjunct pentru Orientul Mijlociu la International Crisis Group, spune că „Iranul ar putea escalada prin vizarea activelor navale americane sau prin împingerea houthiților să strângă lațul în jurul exporturilor regionale de energie”. El adaugă că „Teheranul calculează că, în fiecare joc de poker cu Washingtonul, SUA au cedat primul – și nu vede motive să creadă că de data aceasta va fi diferit”.
Într-adevăr, Trump a amenințat de mai multe ori cu acțiuni militare împotriva Iranului, dar a dat înapoi în ultimul moment. Mai mult, controlul Strâmtorii Hormuz rămâne o armă puternică în mâinile Teheranului. Iranul a declarat în mod repetat că nu va redeschide această cale navigabilă vitală până când blocada nu va fi ridicată, sancțiunile eliminate și activele înghețate returnate. Comandantul marinei Gardienilor Revoluției, contraamiralul Ali Azmaei, a reiterat recent că „avem control complet” asupra strâmtorii.
În ciuda declarațiilor americane că au „control total” asupra strâmtorii, doar câteva nave au reușit să treacă în această săptămână. Autoritatea Iraniană pentru Strâmtoarea Hormuz a postat pe X: „Afirmațiile și postările repetate ale oficialilor americani că Strâmtoarea Hormuz nu mai este blocată nu schimbă realitatea. Strâmtoarea rămâne blocată și nu va fi redeschisă până când condițiile Iranului nu vor fi acceptate”.
În timp ce SUA încearcă să mențină aparențele, realitatea de pe teren arată o epuizare a resurselor și o capacitate limitată de a susține o blocadă pe termen lung. Portavionul USS George Washington, aflat în Pacific, a început să se îndrepte spre Orientul Mijlociu, dar specialiștii spun că navele din Golf sunt deja acolo de prea mult timp fără pauză. Întrebarea rămâne: cât poate rezista cu adevărat această blocadă, și cine va clipi primul în acest joc periculos de șah geopolitic?
De ce este important:
Această situație are implicații majore pentru securitatea globală, economia mondială și echilibrul de putere în Orientul Mijlociu. Blocada Strâmtorii Hormuz, prin care trece aproximativ 20% din petrolul mondial, poate provoca o criză energetică globală. De asemenea, condițiile de la bordul navelor americane ridică semne de întrebare serioase cu privire la sustenabilitatea operațiunilor militare pe termen lung. Dacă blocada eșuează, ar putea însemna o victorie strategică pentru Iran și o umilință pentru SUA, cu consecințe imprevizibile pentru stabilitatea regională. Este esențial să înțelegem limitele puterii militare și importanța diplomației în prevenirea unui conflict mai amplu.
