Totul a început acum peste un secol, când psihologul german Wolfgang Köhler a realizat un experiment devenit clasic. A suspendat o banană la o înălțime la care un cimpanzeu nu putea ajunge, dar a lăsat în apropiere o grămadă de cutii și lăzi. Curând, cimpanzeul a stivuit cutiile, s-a urcat pe ele și a cules recompensa. Pentru Köhler, aceasta era dovada rezolvării spontane de probleme – o abilitate considerată specifică oamenilor și animalelor cu creiere mari.
De atunci, experimente similare au fost repetate cu păsări și elefanți, iar rezultatele au fost aceleași: toate au reușit să folosească un obiect ca suport pentru a ajunge la o recompensă inaccesibilă. Însă nimeni nu se gândise să testeze o insectă. Până când Olli Loukola, ecologist comportamental la Universitatea din Turku, Finlanda, și-a pus întrebarea: oare bondarii, cu creierele lor minuscule și viețile scurte, ar putea face față aceleiași provocări?
Loukola nu este străin de surprize. După un deceniu de studiu al bondarilor, a învățat să nu subestimeze aceste insecte. „Dacă nu îți pui limite în privința a ceea ce pot face, poți descoperi lucruri complet noi”, spune el. Și a avut dreptate. În experimentele sale anterioare, bondarii au demonstrat că pot „învăța să folosească unelte”, pot învăța social unii de la alții și chiar înțeleg rolul partenerilor în sarcini cooperative.
Pentru noul studiu, Loukola a adaptat experimentul lui Köhler la dimensiunile unui bondar. Deoarece bondarii pot zbura, a trebuit să creeze o arenă în care zborul era imposibil, dar recompensa era la îndemână doar dacă foloseau un obiect ca suport. A antrenat mai întâi bondarii să asocieze un cerc albastru cu o recompensă dulce. „Albinele sunt super rapide în a asocia lucrurile”, explică Loukola. „Învață imediat că albastru înseamnă recompensă. Apoi încep să caute lucruri albastre.”
Apoi, a plasat cercul albastru – fără apă cu zahăr – pe tavanul unui recipient gol, în formă de disc, înalt de aproximativ 2,5 centimetri. „Am proiectat arena astfel încât să fie enervant de puțin prea înaltă pentru ca bondarii să stea și să atingă tavanul, dar prea mică pentru a zbura”, spune el. În interior, alături de bondar, se afla o mică bilă de polistiren.
Înregistrările video arată cum bondar după bondar apucă bila și începe să o miște. „Bondarii adoră să rostogolească bile”, spune Loukola. Unii au avut nevoie de mai mult timp și au făcut mai multe greșeli, dar au continuat. În final, aproape trei sferturi dintre bondari au mutat bila sub punctul albastru, s-au urcat pe ea și au atins tavanul pentru a ajunge la recompensă. „Am planificat experimentul astfel încât să fie provocator pentru bondari”, spune Loukola. „Trebuie să înțeleagă cu adevărat sarcina pentru a o rezolva.”
Dar exista o posibilă explicație alternativă: poate bondarii nu îndreptau bila în mod conștient spre recompensă, ci doar se jucau cu ea și, din întâmplare, ajungeau la țintă. Pentru a elimina această incertitudine, Loukola și colegii săi au introdus bariere în arenă, care blocau vederea punctului albastru. Bondarul nu mai putea vedea recompensa decât dacă ocolea obstacolul. Bila a fost plasată într-o altă parte a incintei. De data aceasta, aproximativ 80% dintr-un nou grup de bondari au rostogolit bila sub cercul albastru, ceea ce i-a convins pe cercetători că insectele rezolvaseră problema în mod spontan.
„Este o premieră pentru o insectă cu un creier cât un bob de susan”, spune Loukola. Cat Hobaiter, primatolog la Universitatea St. Andrews, care nu a fost implicată în studiu, este entuziasmată: „Am avut această presupunere de bază că creierele mai mari înseamnă calcule mai puternice. Să demonstrezi acest lucru la bondari este cu adevărat minunat.” Ea subliniază că studiul reproduce cu succes experimente similare efectuate pe animale din întregul regn animal. „Creierele inteligente vin într-o varietate uimitoare de forme și dimensiuni”, concluzionează ea.
Flexibilitatea cognitivă demonstrată de bondarii lui Loukola ar putea fi crucială în sălbăticie, când condițiile de mediu se schimbă brusc. „Astăzi pot găsi flori aici, dar mâine acele flori nu mai înfloresc”, spune Loukola. „Dacă lucrătoarele pot găsi în mod flexibil noi modalități de a obține hrană pentru colonie, acesta este un avantaj uriaș.”
Descoperirea ne arată că inteligența nu este privilegiul exclusiv al animalelor cu creiere mari. Bondarii, cu creierele lor minuscule, ne demonstrează că soluțiile creative pot apărea din cele mai neașteptate locuri. Poate că ar trebui să privim cu mai mult respect aceste insecte harnice și să recunoaștem că natura are o capacitate infinită de a ne surprinde.
De ce este important:
Această descoperire este importantă deoarece contestă ipoteza conform căreia inteligența complexă necesită un creier mare. Bondarii, cu un creier de mărimea unui bob de susan, demonstrează abilități de rezolvare spontană a problemelor, similare cu cele ale cimpanzeilor sau elefanților. Acest lucru are implicații profunde pentru înțelegerea evoluției cognitive și pentru modul în care percepem inteligența în regnul animal. De asemenea, subliniază importanța flexibilității cognitive în adaptarea la medii în schimbare, ceea ce poate oferi perspective valoroase pentru conservarea speciilor și pentru studii viitoare în neuroștiință și inteligență artificială.
