Într-o discuție exclusivă acordată emisiunii "Talk to Al Jazeera", președintele Mohamed Irfaan Ali a încercat să descifreze această realitate paradoxală. El a confirmat ceea ce cifrele arată deja: veniturile din petrol au crescut ascuțit în ultimele luni, o dinamica accelerată nu numai de producția recordă, ci și de haosul geopolitic din Orientul Mijlociu. Războiul condus de SUA și Israel împotriva Iranului a tulburat aprovizionările energetice globale, împingând prețul țițeiului în sus și transformând barilele guyaneze într-o mersă și mai prețioasă pe piața internațională.
"Descoperirile majore de acum 11 ani au transformat țara", a declarat președintele Ali, referindu-se la depunerile gigantice din blocul Stabroek, operate de un consortiu condus de ExxonMobil. Dar, așa cum a recunoscut el însuși, bogăția nu a rezolvat magice problemele cotidiene ale cetățenilor. Inflația rămâne o rană deschisă. Costul vieții explosează, împingând numeroși guyanezi, cei care nu lucrează direct în sectorul petrolier sau în serviciile sale auxiliare, la marginea sărăciei. Oponenții politici acuză guvernul de a mângâia această avere națională, de a o cheltui nepotrivit sau de a o lăsa să curgă către interese străine, în loc să o investească în infrastructură, sănătate și educație pentru majoritate.
Președintele resping acuzațiile cu o fermitate calculată. El susține că strategia executivului nu este una de consum, ci una de diversificare. "Ne străduim să diversificăm alte sectoare ale economiei pentru a asigura o creștere pe termen lung", a spus Ali. Planul este ambițios: modernizarea agriculturii, dezvoltarea turismului sustenabil, construcția unor infrastructuri energetice care să reducă dependența de combustibilii fosili (paradoxal, pentru un exportator de petrol) și, esențial, pregătirea forței de muncă pentru o economie post-petrolieră. Este o cursă împotriva timpului: fondul suveran, conceput ca un „fond pentru generațiile viitoare”, trebuie să fie mai mult decât un cont de economii; trebuie să fie motorul unei transformări structurale pe care puține țări au reușit să o realizeze (Norvegia fiind standardul de aur, Venezuela avertismentul tragic).
Dar provocările Guyanii nu sunt doar interne. Geografia îi impune o vecinătate complicată. La vest, Venezuela continuă să revendice regiunea Essequibo, aproape două treimi din teritoriul actual al Guyanii, o dispută reînviată violent de Caracas după descoperirile de petrol. Referendumul organizat de Nicolás Maduro în decembrie 2023 pentru anexarea zonei a ridicat tensiunile la un nivel critic, forțând Brasilia și organizațiile regionale să intermedieze o de-escaladare fragilă.
În acest context, poziționarea lui Ali față de Statele Unite este strategică. Președintele guyanez a declarat că nu este îngrijorat de o posibilă intervenție a SUA în Venezuela, notând că administrația lui Donald Trump (într-un scenariu de revenire la Putul Alb sau influență continuă) ajută la coordonarea securității în regiune. Această declarație descoperă o realpolitik rece: Guyana are nevoie de parapeta americană – militară, diplomatică și economică – pentru a-și proteja activele petrolifere și integritatea teritoriului. Relația cu Washington este, de fapt, garanția supremă a suveranității naționale față de apetitele vecinului puternic din vest.
Totuși, această dependență de SUA aduce propriile riscuri. Guyana devine, de facto, un pion esențial pe tabla de șah a energiei globale. Când prețul țițeiului sare din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu, Guyana câștigă. Dar aceasta înseamnă că prosperitatea sa este legată de instabilitate și suferințe din alte părți ale lumii. Este o poziție morală și economică delicată pentru un președinte care își dorește să fie văzut ca un lider al „Sudului Global” și un campion al justiției climatice (Ali a fost vocal la COP28, cerând finanțare pentru țările vulnerabile la schimbările climatice, în timp ce țara sa extinde extracția de combustibili fosili).
Pe plan intern, presiunea crește. Opoziția, condusă de Partidul Național al Congresului (APNU+AFC), organizează proteste și cere transparență totală în contractele semnate cu ExxonMobil, contracte pe care mulți experți le considerau, la momentul semnării, prea favorabile companiilor străine. Guvernul a renegociat unele terme și a impus o taxă pe profituri suplimentare, dar perceția publică rămâne una de opacitate. Cetățenii obișnuiți văd prețurile la pâine, orez și carburanți crescând, în timp ce auzeșt de miliarde de dolari care intră în buget. Aceasta este rețeta clasică a dezamăgirii sociale, chiar în mijlocul unui boom economic.
Președintele Ali pare conștient de pericol. Discursul său nu este triunfalist, ci prudent. El vorbește de "transformare structurală", de "investiții în capitalul uman", de "reziliență climatică". Cuvintele sunt cele corecte, dar implementarea este testul real. Guyana are o fereastră de oportunitate istorică – poate 20-30 de ani de producție petrolieră intensă – pentru a sări peste stadiul de dezvoltare și a deveni o economie avansată, diversificată și verde. Sau poate cădea în capcana „bolii olandeze”, unde cursa valutară distrusă de exporturi de resurse ucide sectorul productiv intern, iar bogăția se concentrează în mâinile unei elite restrânse, lăsând majoritatea în urmă.
Următorii ani vor fi decisivi. Nu doar pentru președintele Ali și partidul său (PPP/C), ci pentru ideea însăși a Guyanii ca stat național viabil și prosper. Lupta nu se joacă în zăpezii petrolifere de la largul coastei, ci în școlile din hinterland, în spitalele din Georgetown, pe drumurile care leagă coastă de graniță cu Brazilia, și în tribunalele internaționale care vor hotărî soarta Essequibo-ului. Boomul petrolier a dat Guyana un bilet de loterie câștigător. Acum, trebuie să demonstreze că știe să administreze câștigul.
De ce este important:
Povestea Guyanii nu este doar o știre economică de nicșă; este un studiu de caz critic pentru viitorul dezvoltării globale. Demonstrează în timp real tensiunea fundamentală a secolului XXI: cum o națiune săracă, vulnerabilă la criză climatică (majoritatea populației locuiește sub nivelul mării), gestionează o bogăție bruscă din exact combustibilii fosili pe care lumea trebuie să le abandoneze pentru a supraviețui. Răspunsul Guyanii – diversificare reală sau dependență perpetuă, transparență sau corupție, suveranitate națională sau vasalitate geopolitică – va servi ca model sau ca avertisment pentru zeci de alte țări în dezvoltare care descoperă resurse naturale în era tranziției energetice. De asemenea, stabilitatea Guyanii este un test pentru arhitectura de securitate a Americii de Sud și pentru capacitatea diplomației americane de a gestiona rivalitățile regionale fără a aprinde conflicte armate. Ce se întâmplă aici, în jungla și pe platformele de foraj din Atlantic, ne afectează pe toți, de la prețul la pompă până la credibilitatea acordurilor de climat.
