Documentarul a fost realizat pe parcursul a trei ani, timp în care Busstra a călătorit de nouă ori în Cisiordania, însoțită de o echipă palestiniană. Relația dintre regizoare și Manar nu este una întâmplătoare – s-au cunoscut acum 18 ani, într-un atelier de film. Această prietenie veche a permis o apropiere rară, în care camera a putut surprinde momente de vulnerabilitate extremă. Într-una dintre scene, Manar izbucnește în plâns într-un colț al clasei. „A păși în viața cuiva cu o cameră exact în momentul în care este la pământ este inconfortabil, dar am ales împreună să filmăm. Am vrut ca publicul să fie acolo cu ei”, a explicat Busstra pentru Al Jazeera.
Școala „Casa Speranței” funcționează după principiile pedagogiei Waldorf, care pune accent pe dezvoltarea armonioasă a copilului, pe creativitate și pe exprimarea emoțiilor. În contextul ocupației israeliene, această abordare devine un act de rezistență non-violentă. „Școala protejează demnitatea copiilor în momentul prezent. Este vorba despre a refuza ca ocupația să le modeleze lumea interioară, astfel încât ei să poată fi cu adevărat copii și să aibă control asupra propriei vieți”, spune regizoarea.
Manar Wahhab este motorul poveștii. Ea și soțul ei au fondat școala din dorința de a oferi copiilor palestinieni un spațiu sigur, unde să se simtă iubiți și unde să poată procesa traumele. „Școala s-a născut acum mulți ani, când am văzut greutățile din jurul comunității noastre și am vrut să creăm ceva diferit: un spațiu al iubirii, siguranței, creativității și vindecării. «Casa Speranței» este o idee, o misiune și o energie pe care o purtăm oriunde mergem”, explică Manar.
Filmul nu se limitează la pereții școlii. Îl urmărește pe Manar și acasă, alături de copiii ei. Într-o scenă cutremurătoare, ea își verifică fiul înainte să plece la școală: are încărcător pentru telefon și haine de schimb, în cazul în care va fi reținut ore întregi la un punct de control. „Energia este atât de grea acum. Sper ca oamenii să înțeleagă că nu cerem ceva extraordinar. Cerem drepturi umane de bază: dreptul de a trăi cu demnitate și libertate, dreptul la siguranță și dreptul de a fi pe deplin ființe umane”, spune Manar.
După atacul Hamas din 7 octombrie 2023 și răspunsul militar brutal al Israelului, viața a devenit și mai grea pentru comunitatea din Cisiordania. Echipa de filmare a continuat să documenteze realitatea. „Povestea pe care am vrut să o creez cu Manar a rămas aceeași, dar după 7 octombrie totul a devenit mai apăsător. Au fost atât de jos o vreme, păreau alți oameni, ca și cum și-ar fi pierdut orice speranță. Școala construise un refugiu sigur, dar ocupația bate mereu la ușă”, povestește Busstra.
Violența ocupației este o prezență constantă. În Cisiordania, copiii sunt împușcați și uciși de forțele israeliene. Manar consideră că filosofia Waldorf este esențială tocmai pentru că învață non-violența. „Nu văd non-violența ca pe o slăbiciune. Dimpotrivă. Violența este ușoară. Non-violența necesită curaj, conștientizare, răbdare și muncă interioară. Ne cere să vedem dincolo de propria noastră durere și ego și să ne păstrăm umilința chiar și atunci când circumstanțele încearcă să ne îndepărteze de ea”, afirmă ea.
Regizoarea Marjolein Busstra speră ca filmul să ajute publicul să treacă „dincolo de încadrarea «noi contra ei»”. „În Occident, mulți oameni văd o imagine foarte limitată a Palestinei și a Orientului Mijlociu. Uneori suntem văzuți prin stereotipuri – teroriști, oameni subdezvoltați sau inferiori. Sper ca acest film să ajute oamenii să privească dincolo de aceste imagini. Știrile nu arată întreaga realitate. Ele arată adesea doar violență și oameni care se ucid unii pe alții. Nu arată esența vieții oamenilor”, spune Busstra.
„Casa Speranței” a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar internațional la Festivalul Hot Docs din Canada, în mai 2026, și a fost proiectat recent la UNESCO, la Paris. Urmează să fie prezentat și la Festivalul de Film Arab de la Ierusalim. Manar îndeamnă publicul să privească documentarul printr-o lentilă a umanității comune: „Deși povestea noastră este adânc înrădăcinată în Cisiordania, mesajul ei este universal. Speranța noastră este ca oamenii de pretutindeni să vadă povestea noastră și să ia ceva semnificativ din ea.”
De ce este important:
Acest documentar nu este doar o poveste despre o școală, ci o lecție de umanitate într-un context de criză. El demonstrează că educația poate fi un act de rezistență pașnică și că, chiar și în cele mai întunecate vremuri, există oameni care aleg să construiască, nu să distrugă. „Casa Speranței” ne provoacă să privim dincolo de titlurile senzaționale și să vedem fețele reale ale celor care trăiesc sub ocupație – oameni care iubesc, care speră, care luptă pentru demnitatea copiilor lor. Într-o lume în care violența pare să domine, acest film ne reamintește că puterea adevărată stă în curajul de a rămâne uman.
