Ceremoniile au început cu trei zile de doliu la Teheran, urmate de o procesiune care străbate orașe din Iran și Irak, fiecare oprire având o semnificație profundă în istoria și teologia șiită. Khamenei a fost lider suprem din 1989 până la moartea sa, iar fiul său, Mojtaba Khamenei, a preluat funcția în martie. De atunci, Mojtaba nu a apărut public, din motive de securitate, dar mesajele sale au fost folosite intens în propagandă.
Un element central al ceremoniei este sloganul oficial: „Trebuie să ne ridicăm”, afișat pe bannere și imagini purtate de participanți. Pentru audiențele arabe și internaționale, autoritățile au ales echivalentul arab, „Ridicați-vă pentru Dumnezeu”. Ambele expresii provin dintr-un verset coranic care cheamă musulmanii să se ridice pentru o cauză divină. Această alegere nu este întâmplătoare: ea leagă moartea lui Khamenei de o datorie religioasă, transformând doliul într-un act de credință.
Imaginea definitorie a funeraliilor este pumnul strâns al lui Khamenei, pe un fundal roșu și negru. Aceasta a fost folosită masiv în propaganda guvernamentală și se bazează pe un mesaj text atribuit lui Mojtaba Khamenei, care spunea că „pumnul mâinii sănătoase [a lui Khamenei] era strâns”. Ayatollahul își pierduse uzul brațului drept după un atentat cu bombă în 1981. Culorile negru și roșu simbolizează doliul, martiriul și chemarea la răzbunare. Consiliul Suprem de Securitate Națională a declarat că „acest val de oameni, care își ia rămas bun de la liderul lor, strigă două lozinci: Rezistența împotriva dușmanilor și răzbunarea pentru sângele liderului martir al Iranului”.
Un steag roșu uriaș a fost desfășurat deasupra Grand Mosalla, cel mai mare complex religios din Teheran, unde trupul lui Khamenei a fost depus sâmbătă și duminică. Pe steag scrie „O, răzbunători ai lui Hussein” în arabă, făcând legătura între uciderea lui Khamenei și bătălia de la Karbala din Irak, unde nepotul Profetului Mahomed a fost ucis acum 1.300 de ani de forțele califului omeiad Muawiya I. Această dinastie este considerată de mulți musulmani șiiți ca fiind un simbol al dominației ilegitime și opresive. Astfel, răzbunarea împotriva SUA și Israelului devine o obligație religioasă, deși nu este clar cum intenționează autoritățile iraniene să acționeze. Când generalul Qassem Soleimani a fost asasinat în 2020, Iranul a atacat baze americane în Irak fără a provoca victime, dar a declarat că expulzarea forțelor americane din regiune rămâne strategia pe termen lung.
Traseul ales pentru transportul rămășițelor lui Khamenei este, de asemenea, încărcat de simbolism. Acesta începe în orașul sfânt șiit Qom, la sud de Teheran, continuă spre Najaf și Karbala în Irak – ambele locuri importante în islamul șiit – și se încheie la Mashhad, la sanctuarul Imamului Reza. Începerea evenimentelor la Grand Mosalla, construit în cinstea primului lider suprem, Ruhollah Khomeini, leagă cele două figuri importante ale Republicii Islamice. Qom este crucial pentru legitimitatea clericală și sprijinul seminariilor care susțin establishmentul teocratic. Acolo a avut loc o mare protestație împotriva dinastiei Pahlavi în sprijinul lui Khomeini, care a culminat cu revoluția din 1979. Najaf este o autoritate șiită dincolo de granițele Iranului, oferind o legătură cu Imamul Ali, primul dintre cei 12 imami venerați de șiiți. După opririle la Karbala și Mashhad, rămășițele lui Khamenei vor parcurge un adevărat tur al fundamentelor ideologice ale Republicii Islamice și ale autorității clericale, care au propagat islamul șiit transnațional în ultimele cinci decenii.
Așa-numita „Axă a Rezistenței” – grupări armate și mișcări din regiune care sprijină Teheranul – joacă un rol important în această narațiune. Oficiali de la Hezbollah din Liban, grupările palestiniene Hamas și Jihadul Islamic și houthiții din Yemen au fost primiți călduros la Teheran vineri, în cadrul evenimentelor de stat. Fiecare delegație străină care a stat în fața sicriului lui Khamenei a avut parte de un verset coranic rostit de un eulogist sponsorizat de stat, înainte de a schimba saluturi cu liderii iranieni. Versetele alese pentru Hamas, Hezbollah și Pakistan – descris ca o țară „frățească” care mediază discuțiile cu Washingtonul – au transmis mesaje pozitive de loialitate față de legământ, statornicie și devotament față de Dumnezeu.
Un caz aparte l-a constituit versetul ales pentru delegația de la Riad, care a atras multă atenție în mass-media arabă. Acesta descrie două tabere de credincioși și necredincioși care se confruntă în bătălia de la Badr din secolul al VII-lea, lângă Medina, în Arabia Saudită: „Credincioșii și-au văzut dușmanul cu ochii lor, de două ori mai numeros. Dar Dumnezeu sprijină cu victoria Sa pe cine voiește. Cu adevărat, în aceasta este o lecție pentru oamenii de înțelegere.” Alegerea acestui verset a fost interpretată în mai multe moduri de analiști. Unii consideră că este un avertisment voalat pentru Arabia Saudită, care este văzută ca un aliat al SUA și Israelului, în timp ce alții cred că este o încercare de a sublinia diviziunea dintre „credincioși” (Iran și aliații săi) și „necredincioși” (Occidentul și statele arabe aliate).
În concluzie, funeraliile lui Khamenei nu sunt doar un eveniment de doliu, ci o demonstrație de forță și unitate a regimului iranian. Prin simboluri religioase puternice, mesaje politice subtile și o organizare atentă, autoritățile încearcă să consolideze sprijinul intern și să transmită un semnal de rezistență dușmanilor externi. Rămâne de văzut cum vor evolua evenimentele și dacă această propagandă va reuși să mențină coeziunea în fața provocărilor interne și internaționale.
De ce este important:
Acest articol este important deoarece dezvăluie modul în care regimul iranian folosește simbolurile religioase șiite pentru a-și consolida puterea politică și a mobiliza populația în contextul unei crize majore – moartea liderului suprem. Înțelegerea acestor mecanisme de propagandă este esențială pentru a descifra dinamica geopolitică din Orientul Mijlociu, unde Iranul joacă un rol central prin „Axul Rezistenței”. De asemenea, analiza mesajelor transmise către diferite audiențe (interne, arabe, internaționale) oferă o perspectivă asupra strategiilor de comunicare ale Teheranului și a modului în care acesta încearcă să influențeze percepțiile și alianțele regionale.
