Conflictul yemenit, care durează de aproape un deceniu, a cunoscut o escaladare bruscă în iulie 2025. Gruparea houthi, care controlează Sanaa și nordul țării din 2014, a lansat atacuri asupra pozițiilor forțelor guvernamentale recunoscute internațional. Cel mai sângeros incident a avut loc pe 5 iulie, în districtul Hays din provincia Hodeidah, aproape de portul strategic de la Marea Roșie. Houthi au folosit mortiere, drone și foc de lunetist, ucigând 16 soldați guvernamentali și rănind alți 22. Zona fusese relativ liniștită de la armistițiu, iar amplasarea sa lângă coaste și rute maritime o face crucială.
Dar Hodeidah nu este singurul punct fierbinte. Provinciile Marib, Taiz și al-Dhale au înregistrat mobilizări militare de ambele părți. În al-Jawf, situația este diferită: o dispută tribală legată de o casă din Sanaa s-a transformat într-un test al influenței houthi asupra triburilor. Șeicul Hamad bin Rashid bin Fadgham al-Hazmi a intervenit în dispută, dar a fost reținut de houthi. Acest lucru a stârnit o mișcare tribală anti-houthi, cu apeluri la „nakaf tribal” (mobilizare tradițională) și „sit-in-uri al-Rayyan” (adunări tribale temporare). Al-Jawf se află lângă Marib, într-o zonă militară și tribală sensibilă; orice tulburare prelungită ar putea deschide un front suplimentar de presiune asupra houthi.
Tensiunile s-au extins și în Marea Roșie. Pe 5 iulie, armata britanică a raportat un atac asupra unei nave de marfă în largul coastei Hodeidah, fără victime. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea, dar incidentul a avut loc lângă o zonă controlată de houthi, care au reînnoit amenințările la adresa navigației. Acest atac subliniază riscurile permanente pentru navele care tranzitează strâmtoarea Bab al-Mandab, una dintre cele mai aglomerate din lume.
Pe plan politic, disputa dintre guvernul recunoscut internațional și houthi a depășit câmpul de luptă. Pe 3 iulie, un avion iranian a aterizat pe aeroportul din Sanaa pentru a prelua o delegație houthi care urma să participe la funeraliile fostului lider suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. O săptămână mai târziu, guvernul a anunțat că Iranul a cerut permisiunea pentru un zbor Mahan Air de la Teheran la Sanaa pentru a returna delegația. Cererea a fost respinsă, guvernul propunând ca delegația să se întoarcă cu un avion charter al Yemenia Airways. Ca răspuns, unii lideri houthi au insistat asupra continuării zborurilor Mahan Air, considerându-le un drept de a opera aeroportul și de a deschide rute directe cu lumea exterioară. Astfel, disputa a depășit un simplu zbor, devenind o luptă pentru suveranitate și recunoaștere de facto a autorității houthi asupra punctului de intrare.
Arabia Saudită este, de asemenea, afectată. Operarea unei rute directe între Sanaa și Teheran ar afecta aranjamentele de securitate și politice care au însoțit redeschiderea aeroportului în timpul armistițiului. Riadul vede extinderea traficului aerian în afara acordului ca pe un factor care întărește relația houthi cu Iranul, aproape de granița de sud a regatului. Prin urmare, poziția sa este de a menține zborurile în cadrul aranjamentelor declarate, continuând operarea companiei naționale.
Un alt dosar care s-a încins în ultimele zile este cel al schimbului de prizonieri și deținuți, negociat de mult timp, dar blocat. Pe 10 iulie, Hadi Haig, șeful echipei guvernamentale de negociere pentru dosarul prizonierilor, a anunțat că echipa a primit notificare de la Comitetul Internațional al Crucii Roșii și de la biroul emisarului ONU că houthi refuză să implementeze acordul la data stabilită și îl amână pe termen nelimitat. Ca răspuns, șeful Comitetului pentru Afaceri ale Prizonierilor houthi, Abdulqader al-Murtada, a dat vina pe partea guvernamentală, acuzând-o că nu respectă termenii acordului și că refuză să adauge nume pe lista convenită. Acordul include peste 1.600 de deținuți și necesită aranjamente pe teren și o punte aeriană sub supravegherea Crucii Roșii. Indiferent de responsabilitatea fiecărei părți, amânarea pune sub semnul întrebării procesul de negociere și confirmă utilizarea continuă a dosarelor umanitare ca instrumente de presiune politică și militară.
Evoluțiile regionale au un impact direct asupra Yemenului. Războiul dintre SUA-Israel și Iran, precum și tensiunile dintre houthi și Arabia Saudită, au redus capacitatea părților yemenite de a controla escaladarea și au crescut influența calculelor externe asupra cursului conflictului. Acest lucru a oferit houthi o marjă mai mare de manevră politică și militară, în timp ce guvernul se luptă să-și afirme prezența suverană. Arabia Saudită vrea să țină în frâu amenințarea houthi, păstrând în același timp câștigurile dezescaladării. Houthi, la rândul lor, mizează pe combinarea acțiunii militare cu presiunea asupra dosarelor aeroportului, prizonierilor și navigației pentru a obține o recunoaștere mai largă a autorității lor și a relației directe cu Iranul.
Aceste evoluții reflectă fragilitatea procesului de dezescaladare și presiunile politice și militare tot mai mari. Este probabil ca ciocnirile limitate și mobilizarea să continue, fiecare parte folosind pârghiile pe care le deține pentru a face presiuni. Până acum, nu există dovezi ale unei decizii de a angaja o confruntare la scară largă, dar atacurile repetate și negocierile eșuate ar putea pune capăt stării de calm relativ care persistă din 2022. Riscul de confruntare va rămâne atâta timp cât cauzele fundamentale ale războiului rămân nerezolvate și atâta timp cât părțile folosesc armele pentru a-și impune viziunea și a-și îmbunătăți soarta politică.
De ce este important:
Yemenul se află într-un punct de cotitură. Tensiunile actuale nu sunt doar o recrudescență a violențelor, ci un semnal că armistițiul din 2022 este pe cale să se prăbușească. Orice escaladare majoră ar putea declanșa un nou val de suferință umanitară într-o țară deja devastată de război, foamete și boli. De asemenea, implicarea Iranului și a Arabiei Saudite, precum și amenințările la adresa navigației în Marea Roșie, au potențialul de a atrage actori internaționali și de a destabiliza o regiune deja fragilă. Înțelegerea dinamicii actuale este crucială pentru a anticipa evoluțiile viitoare și pentru a susține eforturile de pace.
