Contextul actual este unul tensionat. De la începutul conflictului din Gaza, în octombrie 2023, Hezbollah a deschis un front de sprijin pentru Hamas, lansând rachete asupra nordului Israelului. Israelul a ripostat cu atacuri aeriene și terestre în sudul Libanului, provocând sute de morți și strămutând zeci de mii de oameni. Deși un armistițiu a fost convenit în noiembrie 2024, încălcările sunt frecvente: Israelul continuă loviturile asupra unor ținte pe care le consideră „amenințări iminente”, iar Hezbollah nu s-a retras complet la nord de râul Litani, așa cum prevede Rezoluția 1701 a ONU.
În acest cadru, SUA intervin ca mediator. Dar care este miza reală? Pentru a înțelege, trebuie să privim dincolo de retorica oficială. Washingtonul nu urmărește doar o încetare a focului, ci o reconfigurare a echilibrului de putere în regiune. În primul rând, SUA doresc să prevină o escaladare care ar putea atrage Iranul direct în conflict. Hezbollah este principalul aliat al Teheranului în Levant, iar un război total între Israel și Liban ar putea degenera într-un conflict regional cu consecințe catastrofale. Prin urmare, discuțiile de la Washington sunt o încercare de a menține un cadru diplomatic care să limiteze violențele.
În al doilea rând, administrația Biden încearcă să-și consolideze poziția de lider global în gestionarea crizelor din Orientul Mijlociu. După eșecurile din Afganistan și lipsa de progres în dosarul palestinian, o reușită în Liban ar putea reda credibilitatea SUA ca putere de mediere. În plus, există și un interes economic: stabilitatea Libanului este crucială pentru securitatea energetică a regiunii, mai ales în contextul descoperirilor de gaze naturale din Marea Mediterană. O frontieră maritimă clară între Liban și Israel, negociată cu ajutor american, ar putea deschide calea pentru exploatarea resurselor, aducând beneficii ambelor părți.
Hezbollah, însă, vede aceste negocieri cu suspiciune. Mișcarea șiită consideră că SUA nu sunt un mediator imparțial, ci un aliat al Israelului. Liderii Hezbollah au declarat în repetate rânduri că nu vor accepta nicio înțelegere care să nu includă încetarea completă a agresiunii israeliene și retragerea trupelor din sudul Libanului. Mai mult, ei cer ca orice discuție să aibă loc sub egida ONU, nu a Washingtonului. Această opoziție complică eforturile americane, deoarece Hezbollah controlează de facto o mare parte din sudul Libanului și are capacitatea de a sabota orice acord.
Jennifer Gavito, fostă adjunctă principală interimară a secretarului de stat pentru afaceri din Orientul Apropiat, a oferit o perspectivă interesantă într-un interviu recent. Ea a subliniat că „SUA nu încearcă să impună o soluție, ci să creeze un spațiu pentru dialog. Scopul este să reducă tensiunile și să ofere garanții de securitate ambelor părți, astfel încât să se evite o nouă rundă de violențe”. Gavito a adăugat că „Hezbollah trebuie să înțeleagă că interesele sale pe termen lung nu sunt servite de o confruntare militară continuă. Libanul are nevoie de stabilitate pentru a-și reconstrui economia și instituțiile”.
Cu toate acestea, scepticii susțin că adevăratul scop al SUA este să slăbească Hezbollah și să întărească armata libaneză, astfel încât statul libanez să-și recapete controlul asupra teritoriului său. În acest sens, discuțiile de la Washington includ și aspecte legate de asistența militară pentru Forțele Armate Libaneze, care sunt văzute ca un contrapunct la Hezbollah. De asemenea, se discută despre implementarea efectivă a Rezoluției 1701, care prevede dezarmarea tuturor milițiilor, inclusiv a Hezbollah. Dar aceasta este o cerință aproape imposibil de realizat în actualul context politic libanez.
Un alt aspect important este rolul Franței și al Uniunii Europene. Parisul a fost implicat activ în eforturile de mediere, iar președintele Macron a propus un plan de încetare a focului în mai multe etape. SUA și Franța au coordonat pozițiile, dar există diferențe de abordare: Franța este mai dispusă să dialogheze direct cu Hezbollah, în timp ce SUA refuză orice contact oficial cu organizația considerată teroristă. Această divergență ar putea afecta coeziunea eforturilor internaționale.
Pe plan intern, în Liban, opinia publică este divizată. O parte a populației, în special creștinii și sunniții, susțin negocierile cu Israelul și doresc o pace durabilă care să pună capăt ocupației și atacurilor. Alții, în special susținătorii Hezbollah, consideră că orice discuție cu „entitatea sionistă” este o trădare a cauzei palestiniene și a rezistenței islamice. Această polarizare face ca guvernul libanez, deja paralizat de crize politice și economice, să aibă o marjă de manevră foarte redusă.
În concluzie, SUA speră să obțină din aceste negocieri o reducere a violențelor, o consolidare a influenței sale regionale și o deschidere către o soluție pe termen lung pentru securitatea la frontieră. Însă obstacolele sunt uriașe: neîncrederea reciprocă, implicarea Iranului, fragilitatea statului libanez și rezistența Hezbollah. Fără un angajament real al tuturor părților, discuțiile de la Washington riscă să rămână doar un exercițiu diplomatic fără rezultate concrete. Rămâne de văzut dacă administrația Biden va reuși să transforme aceste convorbiri într-un pas spre pace sau dacă ele vor fi doar o altă încercare eșuată de a domoli un conflict care pare fără sfârșit.
