Creșterea dramatică a nivelului apei, atribuită unei combinații de factori climatici și tectonici, a forțat mii de oameni să își părăsească locuințele. În Kalokol, o comunitate majoră de pescari de pe malul vestic, oamenii au fost strămutați de trei ori, pe măsură ce apele continuă să avanseze. Adolescenții se scaldă în apele inundate, iar pescarii își întind plasele între tufișurile scufundate, printre rămășițele satelor înecate. Un hotel care era odinioară un pilon al turismului local a pierdut 95% din teren, iar centrul său de conferințe a dispărut sub apă. Pădurea de palmieri din fața cabanelor reconstruite în grabă a devenit un loc de joacă pentru copii, dar și un adăpost pentru crocodili.
Pentru poporul El Molo, una dintre cele mai mici și mai marginalizate grupuri indigene din Africa, lacul nu este doar o sursă de hrană, ci și un pilon al identității culturale. Conform mitului lor originar, oamenii și lacul au fost creați împreună și niciunul nu a existat vreodată fără celălalt. Dar acum, supraviețuirea lor este amenințată. „Depindem de guvern”, spune Lenkutuk. „Nu ne putem întreține singuri.” Guvernul trimite provizii de orez și fasole la fiecare câteva luni și a instalat o instalație de osmoză inversă pentru apă potabilă, dar aceste măsuri sunt insuficiente.
Pe lângă creșterea apelor, seceta persistentă din nordul Kenyei a forțat mii de păstori să se apuce de pescuit, punând o presiune suplimentară asupra unui ecosistem deja fragil. „Obșnuiam să pescuim de aici până la Moitie”, spune Lenkutuk, referindu-se la un oraș aflat la aproximativ 70 de kilometri nord-vest. „Acum sunt prea mulți oameni care pescuiesc.” Pescuitul excesiv a dus la scăderea drastică a capturilor. Acum 10 ani, pescarii se întorceau acasă cu pești de peste 100 de kilograme; acum, sunt norocoși dacă prind 5 kilograme. Hipopotamii, care odinioară erau vânați în mod regulat, au dispărut aproape complet.
Școlile au fost grav afectate. În Komote, o școală primară a pierdut două dormitoare pentru fete, sala de mese, biblioteca, centrul de dezvoltare timpurie și terenul de sport. „Toate sunt sub apă”, spune John Wambisa, un profesor de geografie care lucrează aici din 2005. Noile locuințe pentru profesori sunt infestate cu lilieci, iar excrementele acestora au provocat probleme respiratorii. Clădirile inundate au devenit locuri de reproducere pentru crocodili, iar copiii se tem să meargă la școală. În doar câțiva ani, numărul elevilor a scăzut de la 230 la 139. „Încercăm să ne adaptăm la schimbările climatice”, spune Wambisa.
Lacul Turkana a fost inclus în 2018 pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol a UNESCO. De atunci, condițiile s-au înrăutățit. Cercetătorii spun că fluctuațiile nivelului apei au fost întotdeauna cauzate de mișcări tectonice, dar creșterea rapidă actuală, care a început în jurul anului 2018, a fost accelerată de schimbările climatice. Apele mai calde și precipitațiile mai intense au dus la o expansiune fără precedent.
Pentru comunitățile locale, viitorul este sumbru. Familiile au fost despărțite de ape, iar cei care dețin animale au fost forțați să plece. Copiii fac naveta cu barca în fiecare dimineață, iar o singură cursă costă 100 de șilingi kenieni (aproximativ 0,75 dolari) pe copil, o sumă uriașă pentru familii care trăiesc deja sub pragul sărăciei. Când vremea este furtunoasă, copiii rămân acasă și pierd școala.
În ciuda eforturilor guvernului și ale organizațiilor neguvernamentale, situația rămâne critică. Lacul Turkana, odată un simbol al rezistenței și al vieții în deșert, devine acum o sursă de suferință. Pe măsură ce apele continuă să crească și crocodilii devin tot mai agresivi, întrebarea rămâne: cât timp vor mai putea supraviețui oamenii care depind de acest lac?
De ce este important:
Această criză evidențiază impactul devastator al schimbărilor climatice asupra comunităților vulnerabile, în special în regiunile izolate și neglijate. Lacul Turkana nu este doar o sursă de apă, ci și un simbol al identității culturale pentru popoarele indigene. Pierderea acestui ecosistem ar însemna nu doar o catastrofă ecologică, ci și o tragedie umană. Este un semnal de alarmă pentru întreaga lume: efectele schimbărilor climatice nu mai sunt o amenințare îndepărtată, ci o realitate care distruge vieți chiar acum.
