De la început, justiția libaneză a fost blocată de interese politice. Primul judecător de instrucție a fost înlăturat pentru că a îndrăznit să citeze miniștri. Succesorul său, judecătorul Tarek Bitar, a fost îngropat sub procese intentate de exact aceiași oameni pe care încerca să îi interogheze. Ancheta a rămas suspendată ani de zile, în timp ce politicienii care ne datorau răspunsuri s-au ascuns în spatele imunității pe care și-au scris-o singuri. Ne-am îngropat cei dragi de două ori: o dată în pământ, și o dată sub hârtiile unui stat hotărât să se protejeze pe sine.
În martie 2025, s-a întâmplat ceva ce aproape nu mai credeam posibil: ancheta internă a Libanului a fost finalizată. Dosarul, care numește 70 de oficiali și ofițeri de securitate, a ajuns pe biroul procurorului public Ahmad Rami Al Hajj. Ni s-a spus că este o descoperire, și este. Dar ceea ce nu ni s-a spus este că nimic nu obligă procurorul să își finalizeze revizuirea până la o anumită dată. Dosarul trebuie să revină cu opinia lui Al Hajj înainte ca judecătorul Bitar să poată emite rechizitoriul care să trimită cazul în judecată. Până atunci, responsabilitatea este în pauză. Rezultatele anchetei pot rămâne pe biroul lui Al Hajj o lună sau un deceniu. În Liban, știm ce se întâmplă cu dosarele care zac pe birouri: adună praf până când lumea uită, iar impunitatea câștigă.
Vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că acest caz nu se termină așa. Nu suntem avocați; suntem familii care caută adevărul. Dar înțelegem ceva simplu: o anchetă care nu devine niciodată un proces este responsabilitate refuzată, este impunitate prin epuizare. Durerea noastră nu se limitează la Liban. Cetățeni din Siria, Egipt, Etiopia, Bangladesh, Filipine, Pakistan, Palestina, Olanda, Canada, Germania, Franța, Australia și Statele Unite au murit sau au fost grav răniți în acea seară. Din fericire, unele guverne nu s-au întors cu spatele. Experți criminaliști francezi au aterizat în zilele de după explozie, iar propria anchetă judiciară a Franței și-a împărtășit concluziile cu judecătorul Bitar. În 2023, Australia a pledat în fața Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU în numele a 38 de state pentru a cere o „anchetă rapidă, independentă, imparțială, credibilă și transparentă”. Diplomați din aceste țări și din altele au jelit lângă noi în fiecare august, cu o bunătate pe care nu o vom uita.
Și justiția libaneză nu este singura care lucrează. La Londra, Înalta Curte a găsit deja compania care deținea azotatul de amoniu responsabilă pentru decese și daune. În Statele Unite, un caz împotriva firmei care a charterizat nava avansează prin instanțe. Plângeri penale au fost depuse în Germania și Belgia, iar proprietarul navei a fost arestat în Bulgaria în septembrie anul trecut. Comunității internaționale îi spunem: ancheta internă pe care ați cerut-o este completă, dar aceasta nu este sfârșitul poveștii. Vă cerem să continuați să ridicați întrebarea privind starea cazului în fiecare întâlnire cu oficialii libanezi, până când va avea loc un proces. Cei dragi ai noștri au fost cetățenii voștri, colegii voștri, prietenii și familiile voastre.
Oficialilor numiți în acel dosar le spunem: nu plecăm nicăieri. Am numărat peste 2.000 de zile și vom continua să numărăm în fiecare zi. După cum ne-a spus Antonia Mulvey, director executiv al Legal Action Worldwide, care a reprezentat victime și supraviețuitori: „Finalizarea anchetei este o piatră de hotar, dar nimeni nu a fost încă tras la răspundere. Ceea ce se află acum între victime și un proces nu mai este dovada, ci voința. Victimele au dreptul la proceduri fără întârzieri nejustificate, iar fiecare lună de tăcere erodează acest drept. Cei responsabili trebuie să răspundă, indiferent de rangul lor.”
Astăzi, facem apel la procurorul public să își prezinte opinia asupra dosarului portului Beirut fără întârziere, astfel încât rechizitoriul să poată fi emis și cazul trimis în judecată. Șase ani au trecut fără ca nimeni să fie pus sub acuzare. Nicio justiție nu ne va aduce înapoi cei dragi, dar merităm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe 4 august 2020.
De ce este important:
Acest caz nu este doar despre Liban. Este un test al responsabilității globale și al dreptului la adevăr. Dacă ancheta rămâne blocată, se creează un precedent periculos: statele pot ignora catastrofele provocate de propria neglijență, iar victimele rămân fără justiție. Comunitatea internațională trebuie să mențină presiunea pentru ca procesul să aibă loc, altfel impunitatea devine regulă. Fiecare zi de întârziere subminează încrederea în instituții și în statul de drept.
