Chiar și când emisiunea lui Arsenio Hall era un succes, «toți voiau să fie altceva»

În copilăria petrecută la Cleveland, Arsenio Hall își amintește că stătea în fața televizorului și urmărea emisiunea The Tonight Show Starring Johnny Carson, simțind totodată că ceva fundamental lipsea din peisajul televiziunii americane de atunci. «Puteam să privesc emisiunea săptămâni la rând și poate niciodată să nu văd un artist minoritar performând pe scenă», își回忆ează Hall. Această frustrare timpurie avea să devină fundamentul visului său: să creeze un spațiu televizat care să reflecte o realitate diferită, mai diversă, mai autentică. «Visul meu era să cresc mare și să arăt cealaltă față a show business-ului», declară el. «Voiam să fac emisiunea aceea care nu exista când eram copil. Voiam acele lucruri pe care Johnny nu le făcea.»

Emisiunea lui Arsenio Hall, care s-a difuzat din 1989 până în 1994, a oferit exact acest lucru. La apogeul său, emisiunea era difuzată prin syndication pe aproape 200 de stații americane, ocupând locul doi în clasamentul audiențelor emisiunilor de noapte, chiar în spatele idolului său, Johnny Carson. A fost o performanță remarcabilă pentru un talk-show de noapte condus de un afro-american, într-o perioadă în care diversitatea în media americană era încă la începuturi.

Unele dintre cele mai memorabile momente din cultura americană au avut loc pe platoul emisiunii sale. În 1991, legendarul baschetbalist Magic Johnson a ales emisiunea lui Hall drept primul loc în care a vorbit public după ce și-a anunțat diagnosticul de HIV. A fost un moment istoric, un gest de curaj care a ajutat la demistificarea bolii și la reducerea stigmatizării persoanelor seropozitive. În același an, un Bruno Mars de doar 6 ani a câștigat o săptămână de cumpărături gratuite la supermarket după ce a oferit o interpretare remarcabilă în maniera lui Elvis pe scenă. Și cine ar fi crezut atunci că micuțul interpret avea să devină unul dintre cei mai mari artiști ai generației sale?

Poate cel mai iconic moment din istoria emisiunii rămâne interpretarea la saxofon a lui Bill Clinton în 1992, în plină campanie prezidențială. Vizita viitorului președinte american pe platoul lui Arsenio Hall a devenit un moment definitoriu al cursei electorale, demonstrând capacitatea emisiunii de a aduce figuri politice de prim rang în fața unui public tânăr și divers. Gestul lui Clinton a spart barierele formale ale politicii americane și a rezonat profund cu electoratul.

Însă succesul nu a venit fără critici și controverse. Hall susține că s-a confruntat cu atacuri din multiple direcții: publicul alb considera emisiunea prea «neagră», în timp ce comunitatea afro-americană o acuza de insuficientă reprezentativitate. «În America, nu vei fi niciodată pe primul loc dacă ai această dorință irezistibilă de a-l programa pe Toni Braxton în loc de Dolly Parton», explică Hall. «Și apropo, eu am încercat să fac pe amândouă. Am încercat să amestec: o puneam pe Dolly Parton și apoi aduceam ceva pentru cultură după aceea.» Această tensiune permanentă între diferite așteptări ale publicului a fost o provocare constantă pentru realizatorul emisiunii.

În 1994, Hall a luat decizia dificilă de a se retrage: «Mi-am dat seama că nu puteam să urc mai sus, și urma să-mi pierd affiliate-urile când [David] Letterman a intrat în joc. Și affiliate-urile CBS erau foarte importante pentru puterea mea, succesul meu și profiturile mele. Întotdeauna am spus că, atunci când termin, vreau să plec de pe vârf», a declarat el.

Un element distinctiv al emisiunii sale a fost scena cu canapele în loc de biroul tradițional pe care îl foloseau celelalte emisiuni de noapte. Această alegere nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul viziunii producătoarei executive Marla Kell Brown, partenera sa de succes. «Marla văzuse cum fac stand-up și vorbise despre cum mă mișcam și cât de liber eram», își amintește Hall. «Voia să pot să mă ridic, să ating un invitat, să decid să stau lângă un invitat. Ea simțea — și avea dreptate — că biroul era un scut. Biroul acesta era ceva în spatele căruia mă ascundeam. Biroul acesta era protector. Și ea voia să mi-l ia.»

Când Hall l-a înlocuit pe Joan Rivers la Fox, care conducea The Joan Rivers Show, a stat inițial în spatele biroului fostei sale prezentatoare. Dar Marla l-a convins să încerce varianta fără birou. «De ce să nu încerci fără birou? Cred că îți va plăcea. Aș vrea să te văd fără biroul acela», i-a spus ea. Experimentul a funcționat perfect. «Trebuia să recunosc că are dreptate, și restul e istorie. Trebuie să o ascult pe Marla mai des», admite Hall.

Absența biroului a permis momente unice. «Îmi amintesc un interviu în care Diana Ross m-a sărutat. Nu poți să mă săruți cu biroul între noi», spune Hall. Canapeaua a creat o dinamică diferită, mai intimă, mai accesibilă. «A creat o imagine vizuală diferită a emisiunii și a devenit un element definitoriu.» Hall a putut să se aplece spre invitați, să le țină mâna, să creeze o conexiune umană pe care biroul tradițional nu ar fi permis-o.

Despre Magic Johnson și momentul memorabil al îmbrățișării, Hall își amintește cu emoție: «Îl numesc pe Magic «Earv». Era prietenul meu. Și m-a sunat pentru că eu fusesem îngrijorat de el. Unul dintre lucrurile pe care le amintesc cel mai bine este că se temea să nu-și piardă prietenii, să nu piardă dragostea prietenilor și a familiei. Îmi amintesc fraza: «Vreau ca oamenii să-mi mai dea îmbrățișările lor», pentru că Magic e un tip cald și prietenos, și chiar este așa. L-am îmbrățișat pentru a-i arăta că îl iubesc și că-mi pasă.»

Hall povestește că a auzit un comic făcând o glumă despre AIDS, o glumă foarte homofobă. «Erawn atât de ignoranți. Nici nu știam regulile de transmitere a bolii. Erau baschetbaliști care nu voiau să joace cu Magic. Așa că eu cred că Dumnezeu mi-a dat îmbrățișarea aceea sau inspirația să o fac, pentru a le arăta oamenilor că nu trebuie să ne fie frică.» Când Johnson a refuzat propunerea lui Hall de a face interviul la Larry King sau Mike Wallace, spunând că plânge ușor și are nevoie de o platformă mai prietenoasă, Hall a înțeles importanța momentului. «Nu, omule, nu pot să fac interviul ăla. Știi că plâng ușor. Ai nevoie de o platformă serioasă, frate. Ai nevoie de un profesionist», i-a răspuns Johnson.

Această autobiografie memorialistică a lui Arsenio Hall, intitulată simplu «Arsenio», oferă o privire rară în culisele uneia dintre cele mai influente emisiuni de noapte din istoria televiziunii americane. Este povestea unui vis împlinit, dar și a prețului plătit pentru succes într-o industrie care deseori își forțează creatorii să fie altceva decât sunt.