Okun, care a analizat decenii întregi dinamica puterii în Asia și Orientul Mijlociu, subliniază că strategia americană în Iran – de la sancțiuni economice dure la amenințări militare – creează un vid pe care China îl umple cu abilitate. „China nu doar că nu pierde nimic din conflictul dintre SUA și Iran, ci câștigă substanțial. Fiecare sancțiune americană împotriva Teheranului împinge Iranul mai aproape de Beijing, iar China profită de această oportunitate pentru a-și consolida poziția în regiune”, explică analistul.
Unul dintre cele mai evidente beneficii pentru China este accesul la resurse energetice iraniene. În ciuda sancțiunilor americane, China continuă să importe petrol iranian, adesea prin intermediul unor scheme financiare complexe care ocolesc sistemul bancar occidental. Acest lucru nu doar că asigură Beijingului o sursă stabilă de energie la prețuri reduse, dar și întărește dependența Iranului de parteneriatul chinez. În plus, China investește masiv în infrastructura iraniană, de la porturi la căi ferate, integrând Iranul în ambițiosul proiect al Noii Rute a Mătăsii (Belt and Road Initiative).
„Statele Unite încearcă să izoleze Iranul, dar ceea ce reușesc de fapt este să împingă Iranul în brațele Chinei. Fiecare sancțiune nouă este o invitație pentru China să-și adâncească parteneriatul economic și militar cu Teheranul”, adaugă Okun. Această dinamică este cu atât mai importantă cu cât China se confruntă deja cu un război comercial cu SUA, iar criza iraniană oferă Beijingului o pârghie suplimentară în negocierile bilaterale.
Pe de altă parte, costurile pentru SUA sunt semnificative. Menținerea unei prezențe militare masive în Golful Persic, sancțiunile care afectează și aliații europeni, precum și riscul unui conflict deschis – toate acestea erodează resursele americane. În același timp, China, care nu este implicată direct în conflict, poate acționa ca un mediator sau, mai degrabă, ca un beneficiar tăcut al haosului. „SUA plătesc factura pentru o politică pe care China o folosește în avantajul său. Este o lecție clasică de geopolitică: atunci când o mare putere se angajează într-un conflict costisitor, o altă putere emergentă profită de pe urma slăbiciunii sale”, explică Okun.
Analistul mai atrage atenția asupra unui aspect adesea neglijat: războiul comercial dintre SUA și China nu este doar despre tarife și tehnologie, ci și despre influența globală. „China vede criza iraniană ca pe o oportunitate de a demonstra că poate fi un partener mai fiabil decât Statele Unite. În timp ce Washingtonul amenință cu sancțiuni și forță, Beijingul oferă investiții și stabilitate. Aceasta este o narațiune puternică pentru multe țări din Orientul Mijlociu și Asia”, spune Okun.
Un alt domeniu în care China câștigă este cel al tehnologiei și al armamentului. Iranul, sub sancțiuni, are nevoie de echipamente militare și de comunicații, iar China este un furnizor de încredere. Deși oficial Beijingul neagă orice implicare militară directă, există dovezi ale unor transferuri de tehnologie care ajută Iranul să-și mențină capacitățile defensive. Acest lucru nu doar că întărește relația bilaterală, dar și oferă Chinei acces la informații valoroase despre tehnologiile militare iraniene și despre modul în care acestea pot fi integrate în propriile sisteme.
În plus, China folosește criza iraniană pentru a-și promova propria viziune asupra ordinii mondiale. În timp ce SUA insistă pe sancțiuni unilaterale și pe o abordare „America First”, China pledează pentru multilateralism și pentru respectarea suveranității naționale. Această poziție atrage simpatia multor state care se simt amenințate de hegemonia americană. „China nu trebuie să facă prea mult; SUA fac greșelile singure. Fiecare acțiune americană care încalcă normele internaționale sau care lovește în aliați este o victorie pentru China”, concluzionează Okun.
Pe termen lung, consecințele acestei dinamici ar putea fi profunde. Dacă SUA continuă să se angajeze în conflicte costisitoare în Orientul Mijlociu, în timp ce China își consolidează poziția în Asia și în alte regiuni, echilibrul global de putere se va schimba inevitabil. „Nu este vorba doar despre Iran. Este vorba despre un model: SUA se luptă cu inamici mici, în timp ce China crește și devine un competitor serios. Iranul este doar un capitol dintr-o poveste mai mare”, spune Okun.
În concluzie, analiza lui Steve Okun evidențiază o realitate incomodă pentru Washington: politica dură față de Iran nu numai că nu reușește să izoleze Teheranul, dar oferă Chinei o oportunitate de aur de a-și extinde influența. În timp ce SUA cheltuie resurse și capital politic, China culege roadele. Aceasta este o lecție de geopolitică pe care liderii americani ar face bine să o ia în serios, mai ales în contextul competiției strategice tot mai intense cu Beijingul.
De ce este important:
Această analiză este crucială pentru înțelegerea modului în care conflictele regionale, precum cel dintre SUA și Iran, pot fi exploatate de puteri rivale precum China. Ea arată că sancțiunile și presiunile militare nu au doar efecte directe, ci și consecințe geopolitice indirecte, care pot slăbi poziția globală a Statelor Unite. Într-o lume multipolară, fiecare acțiune a unei mari puteri trebuie evaluată prin prisma reacțiilor și oportunităților pe care le creează pentru competitori. Pentru România și Europa, această dinamică subliniază importanța unei politici externe echilibrate, care să nu ignore ascensiunea Chinei și riscurile unei dependențe excesive de parteneriatele tradiționale.
