China a numit Qatarul un „partener strategic important” în Golf și în Orientul Mijlociu, iar cele două părți au convenit să extindă cooperarea în domeniul energiei, investițiilor și tehnologiilor avansate. Dar să nu ne amăgim: miza reală a discuțiilor a fost războiul în curs dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte, precum și eforturile de mediere pe care Qatarul le duce de luni de zile între Teheran și Washington.
„Nu este deloc acceptabil să trăim într-o stare de nici război, nici pace. Acest lucru nu este benefic pentru regiune, pentru țările din regiune și pentru oameni”, a declarat Ibrahim bin Sultan al-Hashmi, directorul Departamentului de Media și Comunicare al Ministerului de Externe din Qatar, într-o conferință de presă la Doha, marți, după întâlnirile de la Beijing. „Qatarul lucrează intens cu partenerii săi, inclusiv cu China. Se depun eforturi diplomatice și se discută idei noi.”
Beijingul a promis să intensifice comunicarea și coordonarea cu Doha pentru a ajuta la restabilirea păcii și stabilității regionale. La rândul său, Qatarul a asigurat China că va prioritiza livrările de energie, în ciuda dificultăților create de perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz. Și nu e de mirare: prin această strâmtoare trece aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate (GNL) la nivel global, iar ambele țări au un interes vital să vadă apele din nou sigure.
Qatarul este unul dintre cei mai mari exportatori de GNL din lume, iar China este cel mai mare importator de țiței de pe glob. Relația lor economică este construită pe această fundație solidă. China este cel mai mare partener comercial al Qatarului, cu un schimb bilateral de 23,8 miliarde de dolari anul trecut. Mai mult, Qatarul este a doua sursă de GNL pentru China, livrând 19,4 milioane de tone în 2025. Compania de stat QatarEnergy a semnat acorduri de furnizare de GNL pe 27 de ani cu giganții chinezi de stat CNPC și Sinopec, care au achiziționat și participații la extinderea masivă a zăcământului North Field.
Dar, deși interesele lor comune sunt evidente, Doha și Beijingul au abordări diferite față de Teheran. China a sprijinit în mod repetat eforturile de mediere ale Qatarului, dar s-a abținut în mare măsură să critice direct atacurile Iranului sau perturbarea Strâmtorii Ormuz. În schimb, Beijingul pune vina principală pentru conflict pe SUA și Israel, un conflict pe care oficialii chinezi spun că „nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”.
Nu e de mirare: China este, fără îndoială, cel mai important partener economic și diplomatic al Teheranului. De ani de zile, Beijingul este cel mai mare cumpărător de petrol iranian și continuă să se opună sancțiunilor unilaterale împotriva Iranului. În discuțiile cu Al Thani, ministrul chinez de externe Wang Yi a repetat apelurile pentru o soluție diplomatică, spunând că „presiunea exercitată prin mijloace militare nu este o soluție; dialogul și negocierile sunt singura cale viabilă”.
Qatarul, pe de altă parte, a condamnat public Teheranul pentru atacurile asupra propriului teritoriu și asupra statelor vecine din Golf. Doha a devenit tot mai frustrată de eforturile eșuate sau blocate de a rezolva criza, dar continuă să faciliteze dialogul. Din perspectiva qatareză, o coordonare mai strânsă cu Beijingul aduce un alt jucător influent în eforturile de a pune capăt conflictului – un jucător cu legături economice și politice neobișnuit de puternice cu Teheranul.
China este, de asemenea, conștientă de parteneriatul de securitate și militar de lungă durată al Qatarului cu Washingtonul, principalul rival strategic al Beijingului. Qatarul găzduiește baza Al Udeid, cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu. Pe 3 martie, Iranul a tras două rachete balistice asupra Qatarului. Una a fost interceptată, iar cealaltă a lovit baza Al Udeid, fără a provoca victime. Acest incident a determinat Doha să ceară legături de securitate și mai puternice cu Washingtonul.
Cu toate acestea, China nu are niciun interes să înlocuiască SUA ca garant de securitate în regiune, spune Zoon Ahmed Khan, cercetător la Centrul pentru China și Globalizare din Beijing. „Ceea ce vedem este Beijingul poziționându-se ca un actor politic și economic relevant, într-un moment în care mai multe state din regiune caută opțiuni suplimentare”, explică Khan. Întrebarea este câtă influență este dispusă Beijingul să folosească atunci când vine vorba de Iran. Până acum, China a arătat puțin apetit pentru a-și folosi pârghiile pentru a exercita presiuni semnificative asupra Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC).
Vizita de două zile a premierului qatarez a fost, desigur, despre mai mult decât Iranul. Dacă e ceva, conflictul a crescut stimulentul pentru Doha și Beijing de a-și extinde relația către ceea ce Qatarul a descris drept „orizonturi mai largi”. Premierul chinez Li Qiang a cerut o cooperare mai profundă în domeniul energiei tradiționale și regenerabile, infrastructurii, inteligenței artificiale și finanțelor, în timp ce Al Thani a evidențiat tehnologia înaltă și producția avansată.
Invest Qatar raportează că 520 de companii chineze operează în țară, iar proiectele de investiții chineze au generat peste 3 miliarde de dolari și au creat peste 3.200 de locuri de muncă în ultimul deceniu. Vizita subliniază un parteneriat care devine tot mai larg din punct de vedere economic și, potențial, mai important din punct de vedere diplomatic, pe măsură ce războiul din Iran testează capacitatea ambelor țări de a-și proteja interesele care le leagă.
De ce este important:
Această vizită nu este doar o formalitate diplomatică. Ea arată cum China își consolidează poziția în Orientul Mijlociu, fără a-și asuma rolul de garant de securitate, ci profitând de vidul diplomatic creat de escaladarea conflictului. Pentru România și Europa, este un semnal că Beijingul devine un jucător tot mai influent într-o regiune critică pentru securitatea energetică globală. Iar pentru Qatar, parteneriatul cu China oferă o plasă de siguranță economică și diplomatică într-un moment în care regiunea este extrem de volatilă. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a anticipa evoluțiile geopolitice din următoarea perioadă.
