Al-Zaidi este un nume relativ nou pe scena politică irakiană, dar cu o prezență solidă în mediul de afaceri. Născut în capitala Bagdad, într-o familie proeminentă originară din provincia sudică Dhi Qar, el și-a construit cariera în sectorul privat și academic. Deține licențe în drept și finanțe, precum și un masterat în domeniul bancar și financiar, și este membru al Asociației Barourilor din Irak. Conduce National Holding Company, un conglomerat înființat în 2017, cu interese în agricultură, imobiliare, servicii bancare, logistică și energie regenerabilă. Portofoliul său se extinde și în educație și sănătate, unde este președintele consiliului de administrație al Universității Shaab și al Institutului Medical Ishtar. Anterior, a condus și consiliul de administrație al Al-Janoob Islamic Bank, o instituție care, potrivit unor rapoarte locale și ale autorităților de supraveghere financiară, s-a confruntat cu sancțiuni din partea Băncii Centrale a Irakului – un aspect care adaugă un strat de scrutin asupra trecutului său financiar.
Ascensiunea bruscă a lui al-Zaidi este rezultatul unui blocaj politic sever în cadrul Coaliției de Coordonare, cea mai mare grupare parlamentară șiită, care ratase deja termenul constituțional de 26 aprilie pentru a numi un candidat. Fostul premier Nouri al-Maliki, o figură profund divizantă și apropiată Iranului, obținuse sprijinul majorității coaliției după ce a intrat în cursă în ianuarie. Însă candidatura sa a fost brusc dejucată de opoziția fermă a președintelui american Donald Trump, care a amenințat cu întreruperea sprijinului pentru Irak. Washingtonul a escaladat presiunile suspendând cooperarea și finanțarea agențiilor de securitate irakiene și emitând un avertisment dur împotriva oricărui guvern influențat de figuri legate de Iran și de facțiunile armate.
După ce al-Maliki a fost exclus, blocul a încercat să îl promoveze pe Bassem al-Badry. Deși a adunat un sprijin semnificativ, al-Badry a fost respins de taberele rivale, care se temeau că numirea sa ar oferi prea multă putere facțiunii lui al-Maliki. În fața perspectivei unui vid constituțional, coaliția a convocat marți o reuniune finală decisivă. În doar 25 de minute, al-Zaidi a fost aprobat în unanimitate ca soluție de compromis – un candidat care nu înstrăinează rivalii interni și nici nu declanșează un veto american.
Analiștii subliniază că lipsa de istoric politic a lui al-Zaidi este cel mai mare atu al său. Într-un peisaj profund polarizat, „foaia sa albă” îl face o alegere acceptabilă atât pe plan intern, cât și internațional. Coaliția de Coordonare mizează că al-Zaidi, în calitate de om de afaceri, poate dialoga cu Washingtonul și comunitatea internațională prin prisma pragmatismului intereselor economice, nu a retoricii ideologice. Viziunea sa declarată se concentrează pe reforma instituțională, împuternicirea tinerilor și tranziția Irakului de la un sistem centralizat distorsionat către o economie mai deschisă și sustenabilă.
Al-Zaidi are acum la dispoziție 30 de zile pentru a prezenta cabinetul său parlamentului și pentru a obține un vot de încredere din partea a cel puțin 167 de deputați. Blocul șiit deține 185 din cele 329 de locuri în parlament. Dacă va reuși, va moșteni o națiune care merge pe o sârmă geopolitică. Prins în focul încrucișat al războiului dintre SUA-Israel și Iran, noul premier va trebui să gestioneze consecințele economice ale închiderii Strâmtorii Hormuz, să abordeze corupția adânc înrădăcinată și să decidă soarta Forțelor de Mobilizare Populară (PMF) într-un context de instabilitate regională fără precedent. Washingtonul dorește să reducă influența grupurilor armate pro-iraniene din cadrul PMF asupra guvernului irakian. Unele dintre aceste grupuri au efectuat atacuri împotriva intereselor americane și ale țărilor din regiune, în solidaritate cu Iranul. În prezent, eforturile diplomatice sunt în curs pentru a pune capăt conflictului care s-a extins în întregul Orient Mijlociu.
De ce este important:
Numirea lui Ali al-Zaidi marchează un moment crucial pentru Irak, într-o perioadă în care țara se confruntă cu presiuni interne și externe fără precedent. Ca outsider politic, el reprezintă o încercare de a sparge tiparele tradiționale de putere, dar și o soluție de compromis între facțiunile rivale șiite și între interesele Statelor Unite și ale Iranului. Succesul sau eșecul său va avea implicații majore nu doar pentru stabilitatea Irakului, ci și pentru echilibrul de putere din întreaga regiune. Dacă va reuși să formeze un guvern funcțional și să implementeze reforme, ar putea deschide calea către o guvernanță mai eficientă și mai puțin dependentă de loialitățile sectare. În caz contrar, riscul unui vid politic și al escaladării violențelor rămâne ridicat. De asemenea, modul în care va gestiona relațiile cu Washingtonul și Teheranul, precum și dosarul sensibil al milițiilor armate, va defini traiectoria Irakului în următorii ani.
