Contextul conflictului este complex. În februarie 2021, armata birmană (Tatmadaw) a preluat puterea, acuzând fraude electorale în alegerile câștigate de Liga Națională pentru Democrație (LND) a lui Aung San Suu Kyi. Aceasta a fost arestată, iar țara a intrat într-o spirală a violenței. Prodemocrații, cunoscuți sub numele de Forțele de Apărare ale Poporului (PDF), au format miliții locale pentru a lupta împotriva juntei. În plus, numeroase grupări etnice armate, care de decenii se opun regimului central, s-au alăturat rezistenței.
Numărul real al victimelor este probabil mult mai mare decât cel raportat. Organizațiile neguvernamentale estimează că peste 100.000 de persoane au murit, inclusiv civili, combatanți și deținuți politici. Aproximativ 1,5 milioane de oameni au fost strămutați, iar economia este în colaps. Junta, condusă de generalul Min Aung Hlaing, a recurs la tactici brutale: bombardamente aeriene asupra satelor, tortură, execuții sumare și arestări în masă. În ciuda sancțiunilor internaționale, regimul a reușit să supraviețuiască și chiar să-și consolideze controlul asupra unor zone cheie.
Un factor crucial este lipsa de atenție globală. Războiul din Ucraina, criza din Gaza, tensiunile din Taiwan și problemele economice globale au deturnat atenția mass-media și a diplomației de la Myanmar. Consiliul de Securitate al ONU este blocat de divergențe între marile puteri, iar sancțiunile impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană nu au reușit să oprească mașinăria de război a juntei. Mai mult, China și Rusia, care au relații strânse cu regimul militar, au folosit dreptul de veto pentru a împiedica orice rezoluție puternică împotriva Myanmarului.
Junta a profitat de această situație pentru a-și consolida alianțele. A cumpărat arme din Rusia și China, a vândut resurse naturale precum gaz și jad pentru a-și finanța efortul de război, și a menținut un control strict asupra informațiilor. În același timp, rezistența democratică este fragmentată și lipsită de resurse. Deși există un guvern paralel, Guvernul de Unitate Națională (NUG), acesta nu are recunoaștere internațională și se bazează pe sprijinul limitat al diasporei și al unor state mici.
Consecințele umanitare sunt catastrofale. Sute de mii de oameni trăiesc în tabere improvizate, fără acces la apă potabilă, hrană sau asistență medicală. Copiii sunt recrutați ca soldați, iar violența sexuală este folosită ca armă de război. Sistemul de sănătate este în ruină, iar pandemia de COVID-19 a agravat situația. În plus, junta a blocat ajutorul umanitar în zonele controlate de rebeli, transformând foametea într-o armă.
Analizând situația, este clar că indiferența globală nu este doar o problemă morală, ci și una strategică. Un Myanmar destabilizat poate deveni un focar de terorism, trafic de droguri și arme, și migrație forțată. Vecinii săi, precum India, Bangladesh și Thailanda, resimt deja presiunea refugiaților. În plus, jocurile de putere dintre China și Statele Unite în regiunea Indo-Pacificului fac din Myanmar un pion important.
Ce se poate face? Comunitatea internațională trebuie să reia presiunea diplomatică, să impună sancțiuni mai dure și să sprijine eforturile de mediere ale ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est). De asemenea, este nevoie de o campanie globală de conștientizare pentru a aduce din nou Myanmarul în atenția publicului. Fără o intervenție coordonată, conflictul riscă să se prelungească ani de zile, cu un cost uman și mai mare.
