Contextul este unul de criză umanitară fără precedent. De la începutul operațiunii militare israeliene din Gaza, declanșată ca răspuns la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, enclava a fost redusă la ruine. Potrivit ONU, peste 70% din locuințe au fost distruse sau avariate, iar infrastructura de apă și canalizare este colapsată. Oamenii beau apă contaminată, iar epidemiile de hepatită și holeră au început să facă victime. Spitalele funcționează fără electricitate, iar medicii operează pe holuri, cu materiale improvizate. În acest peisaj apocaliptic, Athena Rayburn subliniază că viața a devenit „insuportabilă și catastrofală” – cuvinte care par prea blânde pentru ceea ce văd ochii ei și ai colegilor săi.
Rayburn, care coordonează eforturile a peste 80 de organizații neguvernamentale internaționale care activează în teritoriile ocupate, explică în interviu cum Israelul folosește tactici sistematice pentru a face viața imposibilă. Printre acestea se numără blocarea ajutorului la punctele de trecere, bombardarea convoaielor umanitare, arestarea lucrătorilor umanitari și restricționarea mișcării în Cisiordania, unde coloniștii violenți acționează cu impunitate. „Nu este vorba de o criză accidentală”, spune ea. „Este o strategie deliberată de a face teritoriul nelocuibil.” Această afirmație este susținută de rapoarte ale organizațiilor de drepturi omului, care documentează demolări de case, expulzări forțate și un regim de apartheid, așa cum a fost numit de Amnesty International și Human Rights Watch.
În Cisiordania, situația este la fel de gravă, deși mai puțin mediatizată. Comunitățile de păstori sunt alungate din zonele considerate „de securitate”, iar armata israeliană efectuează raiduri nocturne în orașe precum Jenin și Nablus, arestând sute de palestinieni, inclusiv copii. Închisorile israeliene sunt pline de deținuți administrativi, ținuți fără acuzații sau proces. Recent, au apărut mărturii șocante despre abuzuri sexuale și tortură, care au stârnit proteste internaționale. Rayburn atrage atenția că aceste practici nu doar încalcă dreptul internațional, ci erodează orice șansă de pace durabilă.
În acest context, Consiliul Păcii – un organism consultativ creat de administrația Biden pentru a oferi sfaturi cu privire la politica SUA în Orientul Mijlociu – a emis recent un raport în care salută „progresele” înregistrate în ceea ce privește livrarea de ajutor umanitar. Dar cifrele contrazic aceste afirmații. Potrivit OCHA, în luna mai 2024, doar 30% din misiunile umanitare coordonate au primit aprobare de la autoritățile israeliene, iar multe dintre acestea au fost întârziate sau atacate. Mai mult, Israelul a închis punctul de trecere Rafah, singura poartă spre Egipt, blocând intrarea de combustibil și medicamente. Fără combustibil, generatoarele spitalelor se opresc, iar desalinizarea apei devine imposibilă. Este o ecuație simplă: fără ajutor, oamenii mor. Și totuși, Consiliul Păcii vorbește despre „progrese”.
Această disonanță nu este întâmplătoare. Analiștii subliniază că administrația Biden încearcă să mențină un echilibru fragil între sprijinul necondiționat pentru Israel și presiunile interne din partea electoratului progresist, care cere încetarea focului. Consiliul Păcii, condus de figuri precum fostul senator George Mitchell și diplomatul Dennis Ross, pare să funcționeze ca un paravan pentru a justifica inacțiunea. În loc să exercite presiuni reale asupra guvernului Netanyahu, SUA continuă să trimită arme și să blocheze rezoluțiile ONU care cer încetarea ostilităților. Rayburn este directă: „Nu putem vorbi despre pace când una dintre părți este înarmată până în dinți de cel care se pretinde mediator.”
În interviu, Rayburn descrie și impactul psihologic asupra populației. Copiii din Gaza nu mai merg la școală, iar mulți au fost răniți sau au rămas orfani. Traumele acumulate vor afecta generații întregi. Ea povestește despre întâlniri cu familii care au fugit de cinci sau șase ori, căutând un loc sigur, doar pentru a fi bombardate din nou. „Nu există un loc sigur în Gaza”, spune ea. „Fiecare metru pătrat este vizat.” Această realitate este confirmată de jurnaliștii locali, care publică zilnic imagini cu clădiri prăbușite peste civili. Numărul morților a depășit 37.000, iar mii de cadavre zac încă sub dărâmături.
În ciuda acestor orori, comunitatea internațională pare paralizată. Curtea Internațională de Justiție a ordonat Israelului să oprească operațiunile militare din Rafah, dar ordinul a fost ignorat. Curtea Penală Internațională a cerut mandate de arestare pentru liderii israelieni și Hamas, dar SUA au amenințat cu sancțiuni. În acest vid de responsabilitate, organizațiile umanitare sunt singura linie de salvare. Dar și ele sunt ținte. Rayburn menționează că peste 200 de lucrători umanitari au fost uciși în Gaza de la începutul războiului, inclusiv angajați ai ONU și ai organizației World Central Kitchen. „Suntem vizați sistematic”, spune ea. „Nu este un accident.”
În ciuda tuturor acestor lucruri, Consiliul Păcii continuă să vorbească despre „pași pozitivi”. Această retorică este periculoasă, pentru că oferă acoperire politică pentru continuarea masacrului. Rayburn îndeamnă publicul să nu se lase păcălit de limbajul diplomatic. „Progresul nu înseamnă mai multe camioane cu ajutor, ci oprirea bombardamentelor și ridicarea asediului”, explică ea. „Progresul înseamnă să le permiți oamenilor să-și reconstruiască viața, nu să-i ții în ghearele morții.”
În concluzie, episodul The Bottom Line cu Athena Rayburn este un document cutremurător despre ipocrizia internațională. În timp ce oficialii americani și israelieni vorbesc despre „normalizare” și „progrese”, milioane de oameni sunt condamnați la o moarte lentă, sub ochii noștri. Consiliul Păcii, departe de a fi un instrument de pace, pare a fi un instrument de spălare a imaginii. Singura soluție reală este încetarea imediată a focului, ridicarea blocadei și începerea unui proces politic serios care să pună capăt ocupației. Până atunci, orice discuție despre „progres” este o insultă la adresa victimelor.
De ce este important:
Acest articol evidențiază discrepanța dintre discursul oficial al Consiliului Păcii susținut de SUA și realitatea catastrofală din teritoriile palestiniene ocupate. Înțelegerea acestei discrepanțe este crucială pentru a demonta propaganda care normalizează suferința a milioane de oameni. De asemenea, articolul subliniază rolul activ al comunității internaționale, care, prin inacțiune sau complicitate, permite continuarea crimelor de război. Pentru publicul român, această analiză oferă o perspectivă documentată asupra unui conflict care este adesea prezentat superficial în mass-media, și subliniază necesitatea solidarității și a presiunii asupra decidenților politici pentru a opri genocidul în curs.
