„Vă spun, fără fotbal lumea nu are niciun sens”, spune Taim Nadin, un băiat de 13 ani originar din Qatar, în timpul unei scurte pauze de apă. „Fără fotbal, viața nu înseamnă nimic. Dacă nu aș juca fotbal, aș fi un nimeni, nu-i așa?” Aceste cuvinte grele pentru un adolescent sunt împărtășite de mulți dintre colegii săi de la Palestino Soccer Academy, un club de tineret construit în jurul comunității palestiniano-americane din nordul New Jersey-ului.
Antrenorul Omar Abdulaziz, care a emigrat din Cisiordania în Puerto Rico în anii ’80, explică faptul că clubul a fost fondat acum trei ani ca răspuns la impactul emoțional al conflictului din Gaza asupra copiilor. „Auzeam frustrările lor, erau tulburați emoțional”, spune Abdulaziz în spaniolă. „Pentru noi, fotbalul este un moment de deconectare, un moment de liniște, un moment în care putem uita de suferința realității.”
Echipa națională de fotbal a Palestinei nu s-a calificat la Cupa Mondială din 2026. În Gaza, antrenamentele și meciurile au devenit imposibile. Oficialii palestinieni au declarat pentru NPR că 90% din infrastructura sportivă din Gaza a fost distrusă, iar 450 de persoane implicate în fotbal – sportivi, antrenori, arbitri și oficiali – au fost ucise în atacurile israeliene. În acest context, copiii din New Jersey și-au găsit alți eroi pe care să-i susțină, în special pe Lamine Yamal, atacantul de 18 ani al Spaniei.
„Când intră pe teren, uită de tot și se concentrează doar pe joc, pe jucători, pe cum joacă”, spune entuziasmat Obaida Al Amleh, în vârstă de 14 ani. Yamal, copilul imigranților în Spania, a luat recent o poziție vocală împotriva scandărilor anti-musulmane la meciurile de fotbal spaniole, iar când clubul său, FC Barcelona, a câștigat La Liga luna trecută, a fluturat un steag palestinian în timpul paradei de sărbătoare. Videoclipul a devenit viral, iar fotografiile momentului sunt acum pe fundalul telefoanelor multor băieți din New Jersey.
„Am crezut că a fost ceva foarte special pentru oamenii care trec prin cele mai grele momente acum”, spune Obaida, născut în Cisiordania, unde a petrecut o parte din copilărie. El dezvăluie că cinci dintre prietenii apropiați ai familiei au fost uciși într-un atac aerian israelian. În ziua în care a aflat vestea, nu era programat niciun antrenament oficial, dar a simțit nevoia să-și descarce emoțiile pe teren. Așa că a sunat câțiva colegi și „am venit aici și am jucat. Am jucat și am jucat ore în șir, fără oprire.”
Pentru acești copii, fotbalul este mai mult decât un sport – este o modalitate de a procesa durerea, de a găsi comunitate și de a visa la un viitor în care pacea și normalitatea să fie posibile. Antrenorul Abdulaziz subliniază că, deși clubul servește acum copii de toate originile, rădăcinile palestiniene rămân puternice. „Vrem să le arătăm că, indiferent de cât de întunecată este realitatea, există întotdeauna un loc pentru speranță și pentru bucurie”, adaugă el.
În timp ce Cupei Mondiale aduce lumii spectacolul fotbalului, pentru acești tineri, terenul din Woodland Park este un sanctuar. Acolo, pentru câteva ore, uită de război, de pierderi și de incertitudine. Acolo, ei sunt doar copii care aleargă după o minge, visând la o zi în care fotbalul va fi doar un joc, nu o scăpare.
De ce este important:
Acest articol evidențiază modul în care sportul poate servi ca un mecanism de supraviețuire emoțională pentru copiii afectați de conflicte armate. În contextul războiului din Gaza, unde infrastructura sportivă este distrusă și sute de oameni din fotbal au fost uciși, povestea acestor copii palestiniano-americani arată că, chiar și departe de casă, fotbalul rămâne o legătură cu identitatea și o sursă de speranță. De asemenea, subliniază puterea simbolurilor – precum gestul lui Lamine Yamal – de a aduce alinare și solidaritate celor care suferă.
