Schimbarea de strategie a Coreei de Sud nu este doar o ajustare tactică, ci o recunoaștere a faptului că vechea abordare – care cerea ca Nordul să renunțe la armele nucleare înainte de orice altceva – a eșuat. De-a lungul anilor, Phenianul a continuat să-și dezvolte capacitățile nucleare, iar sancțiunile internaționale s-au dovedit insuficiente pentru a-l opri. Acum, Seulul încearcă o cale diferită: înghețarea programului nuclear, urmată de negocieri treptate. În esență, este o abordare pragmatică, care recunoaște că denuclearizarea completă nu mai este realizabilă pe termen scurt.
Cu toate acestea, experții sunt sceptici că Phenianul va accepta să revină la masa negocierilor. „Costul politic și militar al inversării programului nuclear ar fi prea mare pentru Coreea de Nord”, explică Lee Ho-ryung, cercetător principal la Institutul Coreean pentru Analize de Apărare (KIDA). Kim Jong Un a consacrat statutul nuclear al țării sale în constituție, iar „aceasta este cea mai semnificativă realizare care îl deosebește de predecesorii săi”, adaugă Lee. „Ar însemna să se nege pe sine însuși dacă ar decide să denuclearizeze.”
În același timp, costul menținerii acestor arme nucleare a scăzut, pe măsură ce sancțiunile internaționale s-au slăbit. „Politica de denuclearizare pe primul loc din trecut era viabilă doar pentru că China și Rusia se alăturau sancționării Coreei de Nord”, spune Yang Moo-jin, profesor emerit la Universitatea de Studii Nord-Coreene din Seul. China și Rusia sunt acuzate că au eludat sancțiunile, furnizând petrol rafinat și importând cărbune nord-coreean, încălcând rezoluțiile ONU. Atât Beijingul, cât și Moscova resping aceste acuzații.
Capacitățile Phenianului continuă să se extindă. În iunie, Kim Jong Un a declarat că producția de material fisionabil de calitate militară s-a dublat în ultimii cinci ani. Potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm, Coreea de Nord deține în prezent aproximativ 60 de focoase nucleare și suficient material fisionabil pentru a produce cel puțin încă 30. Nu doar că are mai multe bombe, dar și-a diversificat sistemele de livrare, inclusiv pe cele navale și tactice.
Vizita președintelui rus Vladimir Putin la Phenian, în aprilie 2019, a fost un semn al apropierii dintre cele două țări. Recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia se pregătește să primească încă 30.000 de soldați nord-coreeni pentru a sprijini războiul împotriva Ucrainei. Această cooperare militară tot mai strânsă îl face pe Kim Jong Un mai încrezător și mai puțin dispus să facă concesii.
În plus, presiunea internațională asupra Phenianului pare mai puțin coordonată decât în anii precedenți. De la revenirea la Casa Albă, președintele Trump s-a referit în mod repetat la Coreea de Nord ca la o „putere nucleară”, o retorică ce contrastează cu politica de lungă durată a SUA. Deși Washingtonul nu a recunoscut oficial Coreea de Nord ca stat nuclear legitim, anul trecut, Strategia de Securitate Națională a administrației a omis orice mențiune despre Coreea de Nord sau denuclearizare, o abatere puternică față de doctrinele anterioare. Nici China nu mai pune accentul pe denuclearizare. Președintele Xi Jinping nu a făcut nicio referire la denuclearizare în timpul vizitei sale la Phenian din iunie, contrar poziției de lungă durată a Beijingului privind o peninsulă coreeană liberă de arme nucleare.
Văzând marile puteri că se îndepărtează de o cerință cheie care privește supraviețuirea regimului său, Coreea de Nord a devenit în ultimele luni tot mai vocală și mai încrezătoare în respingerea oricăror apeluri la denuclearizare. În iunie, sora liderului Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a susținut că urmărirea unui arsenal nuclear mai puternic este o „concluzie finală ireversibilă” pentru țara sa. Iar luni, ea a respins un apel al Forumului Regional al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din luna precedentă, spunând că denuclearizarea „și-a pierdut deja sensul, atât conceptual, cât și practic”.
În ciuda schimbării pragmatice a Seulului, experții se îndoiesc că Phenianul va reveni la masa negocierilor pentru a discuta o cale durabilă către pace și stabilitate în peninsula coreeană. Administrația Lee Jae Myung dorește, prin dialog, să reducă tensiunile militare, să instituționalizeze „coexistența pașnică” a celor două Corei și, în cele din urmă, să convingă Nordul să denuclearizeze. Însă, așa cum subliniază Lee Ho-ryung, ceea ce numește Coreea de Sud o schimbare de politică este în mare parte retorică și diferă puțin ca substanță de abordarea anterioară. Coreea de Nord știe și ea acest lucru, iar „ar fi prea naiv să credem că vor veni să discute”.
Un alt motiv este că Kim Jong Un este acum încurajat de parteneriatul său tot mai strâns cu Moscova. „De ce ar veni Coreea de Nord la masa negocierilor când poate obține ceea ce își dorește fără să facă concesii?”, se întreabă analiștii. Răspunsul pare să fie că nu există niciun stimulent real pentru Phenian să renunțe la armele nucleare, mai ales când acestea sunt văzute ca garanție a supraviețuirii regimului.
De ce este important:
Această schimbare de strategie a Coreei de Sud marchează un punct de cotitură în politica față de Coreea de Nord, recunoscând eșecul abordărilor anterioare și adaptându-se la o realitate geopolitică în care marile puteri nu mai pun denuclearizarea pe primul loc. În același timp, lipsa de interes a Phenianului pentru negocieri și consolidarea alianțelor cu Rusia și China riscă să transforme peninsula coreeană într-un focar de instabilitate și mai mare. Pentru comunitatea internațională, aceasta înseamnă că problema nucleară nord-coreeană nu va fi rezolvată curând, iar riscul de proliferare și conflict regional rămâne ridicat.
