O entitate care nu mai există din 1960
Primul și cel mai fundamental aspect pe care îl ignoră susținătorii secesiunii este faptul că fostul Protectorat Britanic al Somalilandului, așa cum exista el, a încetat să mai existe în 1960, atunci când s-a unit de bunăvoie cu Teritoriul sub Tutelă al Somaliei pentru a forma Republica Somaliană. Asta nu este o interpretare — este un fapt istoric consemnat în documente, recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și de Uniunea Africană timp de peste șase decenii.
Mai important, granițele geografice și politice pe care administrația de la Hargeisa le revendică astăzi nu sunt nici pe departe incontestabile. Dovada cea mai clară vine chiar din interiorul teritoriului pe care Somalilandul îl pretinde ca fiind al său. În ultimii doi ani, regiunile estice Sool, Sanaag și părți din Cayn — cunoscute colectiv sub acronimul SSC — au demonstrat acest lucru în modul cel mai dur posibil. După conflicte prelungite și o mobilizare populară remarcabilă, comunitățile locale au respins în mod covârșitor autoritatea de la Hargeisa și au înființat Administrația de Nord-Est, aliniindu-se cu Guvernul Federal al Somaliei. Oamenii din aceste regiuni au spus clar și răspicat: nu împărtășesc proiectul secesionist al Somalilandului și își văd viitorul în cadrul unui stat federal somalez, alături de marea majoritate a poporului somalez.
Vocile care nu se aud din Hargeisa
În vestul regiunii, mișcări politice tot mai vizibile din Awdal pun sub semnul întrebării ceea ce localnicii percep a fi un monopol al deciziei politice și economice exercitat de la Hargeisa. Cererile pentru o administrație regională distinctă capătă tot mai multă tracțiune, reflectând nemulțumiri vechi legate de reprezentare, dezvoltare economică și guvernare. Aceste dinamici sugerează că viitoarea hartă politică a nord-vestului Somaliei este mult mai fluidă decât admit susținătorii recunoașterii internaționale.
Aceasta este, poate, cea mai dureroasă ironie a întregii dezbateri: cei care prezintă Somalilandul ca pe un model de stabilitate ignoră tocmai oamenii care trăiesc pe teritoriul revendicat. Stabilitatea autentică nu se măsoară doar prin existența unor instituții sau prin alegeri periodice. Ea necesită incluziune politică, legitimitate teritorială și consens social. Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită astăzi în teritoriul somalian numit Somaliland.
Jocuri geopolitice cu mize locale
Argumentul că recunoașterea Somalilandului ar trebui să fie determinată de competiția geopolitică din Marea Roșie este la fel de problematic. Cornul Africii nu ar trebui să devină încă o arenă în care disputele politice locale sunt transformate în instrumente ale rivalităților regionale și globale. Încercările de a prezenta Somalilandul ca pe un activ strategic în competiția cu Iranul, rebelii houthi, China sau alți actori globali trec cu vederea o realitate simplă: aranjamentele de securitate durabile nu pot fi construite pe dispute de suveranitate nerezolvate.
Istoria oferă nenumărate exemple de puteri externe care au urmărit câștiguri strategice pe termen scurt, doar pentru a descoperi că realitățile locale au prevalat în cele din urmă. Parteneriatele durabile apar din legitimitate politică și consens regional, nu din eforturi de a ocoli state recunoscute internațional. Recentele evoluții legate de angajamentul Israelului în regiune ilustrează și mai clar acest pericol. În loc să producă o coeziune sporită, implicarea externă a generat noi tensiuni politice și anxietăți tot mai mari în rândul comunităților locale, îngrijorate de militarizare, de influența străină și de direcția viitoare a guvernării regionale.
Un principiu pe cale de a fi distrus
Presupunerea că recunoașterea străină a părții somaliene numite Somaliland se traduce automat în stabilitate nu este susținută de nicio dovadă concretă. Mai mult, recunoașterea Somalilandului nu ar afecta doar Somalia, ci ar avea implicații care depășesc cu mult Cornul Africii. Uniunea Africană a menținut în mod constant angajamentul de a păstra frontierele moștenite și de a rezolva disputele prin dialog. Acest principiu a fost esențial în prevenirea nenumăratelor conflicte teritoriale de pe continent. Crearea unor excepții fără un consens regional larg riscă să deschidă dezbateri pe care multe state africane au muncit decenii întregi pentru a le ține sub control.
Calea către o pace și o stabilitate durabilă în Somalia, ca în majoritatea statelor aflate în situații post-conflict, nu stă în fragmentare, ci în reconciliere, dialog și soluționare constituțională între somalezi. Progrese semnificative au fost deja realizate prin instituțiile federale, prin extinderea participării politice și prin aranjamente de guvernare locale. Deși provocările rămân, ele sunt cel mai bine abordate prin procese politice interne incluzive, nu prin rezultate impuse din exterior în conformitate cu dreptul internațional.
Guvernul somalez rămâne angajat în dialog, reconciliere și procese constituționale care permit tuturor comunităților somaleze să participe la conturarea viitorului țării. O pace și o stabilitate durabilă, la nivel global și în special în Cornul Africii în această perioadă marcată de incertitudini majore, vor fi atinse nu prin fragmentare, ci prin soluții politice incluzive care consolidează cooperarea, legitimitatea și unitatea națională.
De ce este important:
Acest subiect nu este doar o problemă internă a Somaliei. Decizia privind recunoașterea sau nerecunoașterea Somalilandului va stabili un precedent major pentru întreaga Africă și pentru ordinea internațională bazată pe reguli. Dacă granițele recunoscute pot fi rescrise pe baza unor presiuni geopolitice sau a unor afirmații selective de stabilitate, ce garanție mai au statele africane, multe dintre ele cu granițe artificiale moștenite din epoca colonială? Mai mult, lecțiile istoriei — de la Kosovo la Timorul de Est, de la Crimeea la Donbas — arată că secesiunea recunoscută extern, fără consens local real, nu aduce pacea, ci redeschide răni adânci. Recunoașterea Somalilandului ar risca să transforme Cornul Africii într-un focar de instabilitate pe termen lung, cu efecte directe asupra securității maritime, a fluxurilor migratorii și a echilibrului de putere regional. Reconcilierea, oricât de grea și de anevoioasă, rămâne singura cale care construiește, în timp ce fragmentarea, oricât de tentantă ar părea unora, lasă în urmă numai ruine.
