Contribuțiile analiștilor și jurnaliștilor, precum Miriyam Aouragh, profesor de antropologie digitală la Universitatea Westminster, Matt Lieb, gazda podcastului „Bad Hasbara”, Emily Schrader, jurnalistă la ILTV News, și Oren Ziv, reporter la Local Call, subliniază complexitatea acestei crize. Oficialii israelieni au respins un recent raport al New York Times privind violența sexuală împotriva palestinienilor, numindu-l „calomnie sângeroasă”. Cu toate acestea, în timp ce guvernul denunță acuzațiile, multe dintre afirmațiile din raport au fost discutate deschis în mass-media israeliană. Această contradicție evidențiază o strategie de comunicare care încearcă să controleze narațiunea, dar se confruntă cu o realitate din ce în ce mai greu de ascuns.
Pe de altă parte, explozia inteligenței artificiale generative declanșează o cursă globală pentru construirea de centre de date vaste și consumatoare de energie. În regiunea Aragon din Spania, autoritățile au întâmpinat cu brațele deschise giganții tehnologici și locurile de muncă, investițiile și transformarea digitală pe care aceștia pretind că le aduc. Dar în spatele narațiunii strălucitoare se ascunde o realitate diferită – una în care facilitățile enorme consumă resurse naturale și exploatează lacune legale, adesea în detrimentul comunităților care trăiesc în apropiere. Jurnaliștii Alonso Llorente de la Arainfo, Pablo Jimenez Arandia, reporter de investigație, și Mar Vaquero, vicepreședinta Aragonului și ministru al Economiei, Ocupării Forței de Muncă și Industriei, oferă perspective asupra acestui fenomen.
Israelul se confruntă cu o criză de imagine fără precedent. Războaiele multiple, acuzațiile de crime de război și violența coloniștilor au erodat sprijinul internațional, chiar și în rândul aliaților tradiționali. Campania Hasbara, care înseamnă „explicare” în ebraică, a fost întotdeauna un pilon al diplomației israeliene, dar amploarea actuală este fără precedent. Se investesc milioane de dolari în reclame pe rețelele sociale, în influențarea jurnaliștilor și în crearea de conținut viral care să prezinte Israelul ca o victimă a terorismului, nu ca un agresor. Cu toate acestea, imaginile cu bombardamente asupra spitalelor, cu copii morți sub dărâmături și cu coloniști înarmați terorizând comunități palestiniene au devenit prea puternice pentru a fi contracarate de orice campanie de PR.
Apariția lui Netanyahu la „60 Minutes” a fost un exemplu clasic de gestionare a imaginii: întrebări atent selecționate, răspunsuri evazive și o încercare de a redirecționa atenția către amenințările iraniene. Dar telespectatorii nu au uitat că, în aceeași săptămână, avioanele israeliene loveau ținte în Gaza, iar numărul morților civili depășea 40.000. În plus, raportul New York Times despre violența sexuală a fost tratat cu dispreț de oficiali, dar jurnaliștii israelieni au confirmat multe dintre detalii, ceea ce creează o fisură între narațiunea oficială și realitatea raportată.
Paralela cu centrele de date din Spania este relevantă pentru a înțelege cum marile puteri și corporații încearcă să-și modeleze imaginea. În Aragon, guvernul regional promovează centrele de date ca pe o oportunitate de dezvoltare economică, dar comunitățile locale se plâng de consumul excesiv de apă și de energie, de poluare și de lipsa beneficiilor reale. Gigantul tech promite locuri de muncă, dar realitatea este că multe dintre acestea sunt temporare sau necesită competențe pe care localnicii nu le au. La fel ca în cazul Israelului, există o discrepanță între povestea spusă și ceea ce trăiesc oamenii.
Această criză de imagine nu este doar o problemă de PR, ci reflectă o criză mai profundă de legitimitate. Israelul se bazează pe sprijinul Statelor Unite și al unor state europene, dar chiar și acolo, opinia publică se întoarce împotriva sa. Sondajele arată că majoritatea americanilor sub 30 de ani consideră că Israelul este un stat de apartheid, iar mișcările de solidaritate cu Palestina câștigă teren în campusurile universitare. În acest context, orice încercare de a „spăla” imaginea prin propagandă devine din ce în ce mai ineficientă.
Pe de altă parte, centrele de date din Spania ilustrează cum narațiunile corporatiste pot fi contestate de jurnaliști și activiști. În timp ce guvernul Aragonului vorbește despre „revoluție digitală”, locuitorii din satele din apropiere văd cum fântânile seacă și cum peisajul este transformat de hale uriașe. Aceasta este o lecție pentru Israel: nu poți ascunde realitatea sub un strat de marketing, mai ales când acea realitate este documentată în timp real de smartphone-uri și transmisă în întreaga lume.
În concluzie, criza de imagine a Israelului și controversa centrelor de date din Spania sunt două fețe ale aceleiași monede: lupta pentru controlul narațiunii într-o eră a transparenței digitale. Fie că este vorba de un stat care încearcă să-și justifice acțiunile militare sau de o corporație care își maschează impactul ecologic, publicul devine din ce în ce mai greu de păcălit. Manipularea informației poate funcționa pe termen scurt, dar pe termen lung, adevărul iese la suprafață. Iar când imaginile cu suferința umană sau cu distrugerea mediului sunt la un click distanță, niciun spin nu poate fi suficient de puternic pentru a le șterge din memorie.
De ce este important:
Acest articol evidențiază modul în care statele și corporațiile încearcă să-și gestioneze imaginea publică în fața unor critici tot mai mari, dar și limitele propagandei în era digitală. În cazul Israelului, este crucial să înțelegem că sprijinul internațional nu poate fi menținut doar prin PR atunci când există dovezi clare ale încălcării drepturilor omului. Similar, expansiunea centrelor de date în Spania arată cum dezvoltarea tehnologică poate avea costuri ascunse pentru comunități. Cititorii trebuie să fie conștienți de aceste dinamici pentru a putea distinge între narațiunile oficiale și realitățile de pe teren.
