Totul a început în primăvara anului trecut, când populația sălbatică a acestor pești a scăzut brusc la doar 20 de exemplare. Un număr alarmant, având în vedere că în toamna lui 2024, în bazinul peșterii înotau 212 pești. „Eram cu toții în al nouălea cer, populația părea să se descurce excelent”, își amintește Olin Feuerbacher, biolog al Serviciului pentru Pești și Faună Sălbatică din SUA, care gestionează populația de rezervă din captivitate. Dar prăbușirea a venit brusc, iar motivele nu sunt pe deplin clare – poate din cauza schimbărilor de mediu, poate a unor factori necunoscuți.
În fața acestei crize, oficialii au decis să recurgă la o măsură extremă: să elibereze în sălbăticie pești crescuți în captivitate, dintr-un rezervor uriaș de 100.000 de galoane, construit special ca o replică fidelă a Devils Hole. Acest rezervor, aflat la Facilitatea de Conservare a Peștilor Ash Meadows, era o „poliță de asigurare” împotriva dispariției, dar nimeni nu-și dorea să o folosească. „Era în planul nostru strategic ca opțiune, dar nimeni nu voia să vorbească despre ea, pentru că nu credeam că vom ajunge vreodată în această situație”, spune Feuerbacher.
Și totuși, au ajuns. În primul val, au eliberat 19 pești crescuți în captivitate, apoi încă 50. Rezultatul? În această primăvară, biologii au numărat 77 de pești în Devils Hole. „Respirăm mult mai ușor la 77 decât la 20”, recunoaște Feuerbacher. Dar această mutare a fost făcută în grabă, sub presiunea unor concedieri masive în rândul oamenilor de știință federali și a unei posibile închideri a guvernului. Din cauza acestui haos, laboratorul nu a reușit să preleveze mostre genetice de la primii pești eliberați. O eroare care acum îi frământă pe cercetători.
„Nu putem distinge peștii captivi introduși de cei sălbatici. Nu putem urmări cum acești pești captivi vor contribui la generațiile viitoare”, explică Christopher Martin, genetician la Universitatea California, Berkeley, care a studiat această specie. „Există întrebări științifice la care nu putem răspunde acum, pentru că pur și simplu nu avem date genetice despre care pești au fost eliberați.” Martin consideră că această oportunitate ratată este încă o victimă a haosului politic din acea perioadă. Managerii peștilor pupfish, spune el, „au luat cea mai bună decizie posibilă sub presiunea extremă a «Voi fi concediat în orice secundă».”
Feuerbacher, care a vorbit cu NPR și apoi a răspuns la întrebări suplimentare prin e-mail, explică că echipa a trebuit să facă „alegeri între a amâna acțiunea pentru a face lucrurile perfect, sau a face tot ce am putut în limitele de timp percepute, și, în general, am decis că beneficiile acțiunii rapide depășeau beneficiile așteptării”. „Cred că am salvat specia”, adaugă Michael Schwemm, un alt biolog al Serviciului pentru Pești și Faună Sălbatică.
Viața improbabilă a acestui peștișor a fascinat de multă vreme oamenii de știință și publicul. Devils Hole este considerat cel mai mic habitat cunoscut pentru o specie de vertebrate, spune Kevin Wilson, biolog supervizor la Parcul Național Death Valley. Apa săracă în nutrienți și oxigen, dar constant caldă, este un mediu extrem. De zeci de ani, oficialii monitorizează îndeaproape peștii, numărând populația fluctuantă în fiecare primăvară și toamnă. Din 2007, au început să adauge hrană suplimentară în apă, iar în 2013 au început să crească o populație de rezervă în captivitate.
Ideea a fost întotdeauna că oamenii de știință ar putea transfera pești crescuți în captivitate în Devils Hole într-o situație de urgență, dar astfel de reintroduceri nu se fac cu ușurință. Populațiile captive sunt ușor diferite de cele sălbatice, iar eliberarea lor ar putea avea efecte necunoscute, cum ar fi introducerea de boli. „Era în planul nostru strategic ca opțiune, dar nimeni nu voia să vorbească despre ea”, repetă Feuerbacher.
Acum, după ce au fost eliberați, peștii captivi par să se fi integrat. În această primăvară, numărul total de 77 de pești este încurajator, dar rămâne fragil. Oamenii de știință speră că populația va continua să crească, dar lecția rămâne: atunci când politica interferează cu știința, chiar și cele mai bine pregătite planuri pot eșua. Lipsa mostrelor genetice este o pierdere ireversibilă pentru cercetare, dar, așa cum spune Feuerbacher, „am ales să acționăm rapid, iar acum specia are o șansă”.
De ce este important:
Povestea peștelui pupfish din Devils Hole nu este doar despre o specie pe cale de dispariție, ci și despre modul în care instabilitatea politică și concedierile masive pot submina eforturile de conservare. Decizia de a elibera pești fără a preleva mostre genetice a fost luată sub presiunea timpului și a fricii de a fi concediat, ceea ce arată cât de vulnerabilă este știința în fața haosului administrativ. Această specie, care supraviețuiește în cel mai mic habitat cunoscut pentru o vertebrată, este un simbol al rezilienței, dar și al fragilității ecosistemelor. Fără o finanțare stabilă și fără protejarea oamenilor de știință, astfel de crize se vor repeta, iar biodiversitatea planetei va avea de suferit.
