Filtrează articolele

Societate & Lifestyle

Cum a devenit șofarul coloana sonoră spirituală a Anului Nou evreiesc

Cum a devenit șofarul coloana sonoră spirituală a Anului Nou evreiesc
Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc, începe la apusul soarelui vineri. Pentru mulți evrei din întreaga lume, unul dintre momentele de vârf ale sărbătorii va fi auzirea șofarului: un corn de animal suflat ca o trompetă. Dar cum a ajuns acest instrument străvechi să fie atât de central în ritualul acestei sărbători? Haideți să explorăm împreună povestea fascinantă a șofarului, de la originile biblice până la semnificațiile sale profunde, care continuă să rezoneze în inimile credincioșilor de astăzi.

Șofarul poate fi cornul mic și curbat al unui berbec sau spirala dramatică a unei antilope africane. Sunetul pe care îl produce este inconfundabil. Crearea acestui sunet nu este dificilă, dar necesită puțină practică, explică rabinul Alicia Jo Rabins, muziciană din Portland, Oregon. „Inspiri adânc și îți îndoi buzele, ca și cum ai cânta la un instrument de alamă”, spune ea. Dar dincolo de tehnica fizică, șofarul poartă o încărcătură spirituală imensă.

În Biblie, șofarul apare în momente-cheie. Daniel Picus, profesor asociat la Universitatea Western Washington din Bellingham, care cercetează practicile și ritualurile religioase, explică: „Cel mai simplu răspuns este că face zgomot, nu? Cheamă oamenii la atenție. Toate ocaziile în care șofarul este folosit în Biblia ebraică au această funcție.” Sunetele de șofar au marcat revelarea Torei la Muntele Sinai și începutul anului jubiliar. Preoții au suflat în șofaruri când au înconjurat zidurile Ierihonului, iar acestea s-au prăbușit. Șofarul marchează momente de intensitate emoțională și spirituală deosebită – și, desigur, Rosh Hashanah.

„În Biblia ebraică, Rosh Hashanah este ziua trâmbițelor și ziua amintirii”, spune Picus. „Asocierea șofarului cu Rosh Hashanah este chiar acolo, în textul biblic.” Secole mai târziu, Mișna, cea mai veche codificare rabinică a legii, a detaliat exact cum trebuie pregătit un șofar (golit în interior), cum poate fi reparat (depinde de situație), cum trebuie suflat (o serie complexă de sunete, în mai multe momente ale slujbei, din cauza dezbaterilor privind interpretarea lingvistică) și dacă poate fi suflat atunci când Rosh Hashanah cade în ziua de Sabat (nu, deși unele sinagogi moderne au schimbat această practică).

În Talmud și în secolele care au urmat, oamenii au dezbătut îndelung semnificația șofarului. Rabinul Micha'el Rosenberg, care predă la Institutul Hadar, un centru de învățătură evreiască din New York, a evidențiat câteva surse care compară sunetul șofarului cu strigătul unei mame îndurerate – mama comandantului militar ucis Sisera – sau cu plânsul unei femei în travaliu. Rosenberg spune că acest lucru se aude în sunet, mai ales în sunetele întrerupte, sacadate, cunoscute sub numele de „teruah”. „Îți poți imagina cu adevărat pe cineva atât de copleșit încât nu mai poate scoate un sunet complet, ci doar sughițuri de plâns”, explică el.

O altă interpretare vine de la Maimonide, rabinul și savantul medieval evreu cunoscut sub numele de Rambam, care a scris „Legile pocăinței”. El descrie sunetul șofarului ca pe un fel de trezire spirituală, un îndemn de a deveni cea mai bună versiune a ta. „În legea evreiască avem expresia „daled amos”, cei patru coți ai mei: mă concentrez pe cei doi metri din jurul meu, ca să zic așa”, spune Rosenberg. „Este ușor să faci asta – și există valoare în a face asta uneori. Dar șofarul, după Rambam, ne trezește și ne spune: „Nu, există mai mult dincolo de ceea ce văd imediat în jurul meu.”

Rosenberg a mai subliniat și teoriile hasidice, conform cărora suflarea șofarului reia simbolic respirația vieții în lume. Dar el spune că unul dintre cele mai puternice aspecte ale șofarului este că nu spune absolut nimic. „El transcende cuvintele mele, transcende gândurile mele raționale și este cu adevărat doar o senzație de care sper să mă pot agăța”, mărturisește el.

Rabins, rabinul și muziciana din Portland, spune că șofarul poate vorbi peste timp, ajungând la acele locuri fără cuvinte din interiorul nostru. „Te aduce cu adevărat în momentul prezent și, în același timp, te simți conectat cu strămoșii tăi, care au auzit și au produs acest sunet de mii de ani”, spune ea. Este un sunet, adaugă Rabins, care te poate trezi la toată bucuria și tristețea vieții, fie că este vorba de un corn de petrecere sau de plânsul unei mame. Și te face să fii atent – atât la momentul prezent, cât și la anul care vine.

Dincolo de interpretările teologice, șofarul are o putere emoțională aparte. În zilele noastre, sinagogile din întreaga lume păstrează acest ritual străvechi, iar comunitățile evreiești îl transmit mai departe, generație după generație. Sunetul său pătrunzător, uneori ascuțit, alteori profund și vibrator, reușește să creeze o atmosferă de reculegere și introspecție, deopotrivă solemnă și plină de speranță. Este un moment în care timpul pare să se oprească, iar fiecare persoană prezentă este invitată să își examineze viața, să își ceară iertare și să își stabilească intenții pentru noul an.

În Israel, fabricile de șofaruri, precum Barsheshet-Ribak Shofarot din Tel Aviv, continuă să producă aceste instrumente, păstrând meșteșugul tradițional. Fiecare șofar este unic, iar alegerea cornului – de berbec, de capră, de antilopă sau chiar de gazelă – reflectă adesea preferințe personale sau tradiții comunitare. Procesul de pregătire implică curățarea, găurirea și modelarea, astfel încât sunetul să fie clar și puternic.

Pentru mulți evrei, auzirea șofarului este momentul culminant al slujbei de Rosh Hashanah. Este un apel la trezire, o chemare la responsabilitate și o amintire a faptului că viața este efemeră, dar și plină de posibilități. Într-o lume agitată, plină de zgomot și distrageri, sunetul șofarului oferă o pauză, un moment de liniște interioară și de conectare cu ceva mai profund.

În plus, șofarul are și o dimensiune comunitară. Atunci când este suflat în sinagogă, întreaga comunitate ascultă împreună, respiră împreună, trăiește împreună același moment sacru. Este un liant care unește oamenii, indiferent de vârstă, de background sau de nivelul de practică religioasă. Chiar și cei care nu sunt obișnuiți cu ritualurile simt adesea o emoție puternică atunci când aud primul sunet al șofarului.

În concluzie, șofarul nu este doar un instrument muzical sau un obiect ritualic. Este o punte între trecut și prezent, între cer și pământ, între om și divinitate. Este o voce care nu folosește cuvinte, dar care vorbește direct la suflet. Și tocmai de aceea, de mii de ani, el rămâne coloana sonoră spirituală a Anului Nou evreiesc, reamintindu-ne tuturor că există ceva mai mare decât noi, că suntem parte dintr-o poveste mai lungă și că fiecare sunet, fiecare suflare, fiecare clipă contează.

De ce este important:


Înțelegerea semnificației șofarului ne ajută să apreciem diversitatea și profunzimea tradițiilor religioase, dar și să reflectăm asupra propriei noastre vieți. Într-o lume în care comunicarea este adesea superficială și zgomotoasă, șofarul ne amintește că există forme de exprimare care transcend cuvintele și care ne pot trezi la realități mai profunde. Fie că suntem credincioși sau nu, mesajul său – de a ne opri, de a ne asculta inima și de a ne îndrepta spre cei din jur – este universal și actual. Este un simbol al speranței, al reînnoirii și al puterii de a începe din nou, valori de care avem nevoie astăzi mai mult ca oricând.

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută. Continuarea navigării implică acceptarea acestora.