Născut și crescut în nordul Angliei, Burnham a făcut un salt neașteptat spre sud, la Universitatea Cambridge, unde a studiat literatura engleză. Acolo, un profesor și-l amintește venind la cursuri cu un tricou de fotbal – un gest aparent banal, dar care spunea multe despre identitatea lui. „Pe străzile din nord-vestul Angliei e ceva obișnuit, dar într-un colegiu de la Cambridge nu prea”, a remarcat John Mullan, profesorul său de atunci, într-un interviu pentru The Times. Burnham era un tânăr obsedat de fotbal, care recita Shakespeare și o curta pe „cea mai cool fată din colegiu” – olandeza Marie-France van Heel, care i-a devenit soție.
Tricoul de fotbal a fost un semn timpuriu al identității muncitorești pe care Burnham avea să o cultive în politică. La 56 de ani, el își evidențiază constant originile nordice și rădăcinile din clasa muncitoare. Analiștii spun că educația sa și perioada petrecută ca primar al Greater Manchester – un oraș care se mândrește cu faptul că a fost leagănul clasei muncitoare mondiale, în timpul Revoluției Industriale – i-au modelat politicile naționale. Această experiență l-ar putea ajuta pe Burnham să recâștige încrederea alegătorilor din clasa muncitoare, dintre care unii s-au orientat în ultimii ani către partide de dreapta.
„Vreau să fac tot ce pot pentru ca Partidul Laburist să redevină un partid în care oamenii să creadă, un partid solid de partea clasei muncitoare”, declara Burnham în mai, pentru Channel 4 News.
Născut într-o suburbie a Liverpoolului, dintr-un tată inginer de telefonie și o mamă recepționeră, Burnham a crescut într-un sat aflat la jumătatea distanței dintre Liverpool și Manchester. După absolvirea Cambridge, el și soția sa au rămas în sud, mutându-se la Londra. A fost ales pentru prima dată în Parlament la 31 de ani, din partea Laburiștilor, reprezentând un district nordic. A ocupat funcția de secretar de stat pentru cultură, media și sport sub premierul Gordon Brown, iar în 2009 a fost trimis la Liverpool pentru a ține un discurs la aniversarea dezastrului de pe stadionul Hillsborough din 1989, când aproape 100 de fani ai fotbalului au murit striviți într-un stadion supraaglomerat din nordul Angliei. A fost cel mai grav accident sportiv din istoria britanică.
Victimele au fost stereotipizate drept huligani, iar multe familii și supraviețuitori au simțit că guvernul nu a făcut suficient pentru a investiga. Inițial, mulțimea l-a huiduit pe Burnham. Luptându-și lacrimile, el și-a abandonat discursul pregătit și a dat din cap în timp ce oamenii scandau pentru justiție. „Au fost tratați atât de rău, iar Burnham a fost unul dintre primii politicieni care i-a ascultat cu adevărat”, spune Charlotte Wildman, istoric la Universitatea Manchester, specializată în studiul clasei muncitoare.
Burnham a lansat o anchetă guvernamentală care a stabilit că eșecurile poliției, nu victimele în sine, au fost responsabile pentru dezastru. Acest lucru a contribuit la schimbarea unui stereotip național, spune Wildman. „Bărbații din clasa muncitoare, în special cei din nord, erau demonizați. Erau acuzați că sunt violenți, agresivi, criminali – un stereotip adânc înrădăcinat.” Este o categorie demografică în care unii se simt lăsați în urmă de globalizare, ignorați de politicienii din sudul mai bogat, unde se află Londra – și pe care Burnham i-a câștigat de partea lui încă de atunci, prin pledoaria sa pentru justiție în cazul Hillsborough.
Ca membru al Parlamentului, Burnham a candidat de două ori pentru conducerea Partidului Laburist. În 2015, a fost nominalizat de colegul și prietenul său, Keir Starmer. Dar a pierdut de ambele dăți și, în cele din urmă, a părăsit Parlamentul după 16 ani, pentru a se întoarce în nord. În 2017, a fost ales primar al Greater Manchester – unde, în politica locală, și-a construit o reputație națională.
În anii 1980 și 1990, Manchester era cunoscut pentru două lucruri: declinul postindustrial și o scenă muzicală indie vibrantă (cu trupe precum The Smiths, New Order, The Stone Roses și Oasis). Burnham și-a propus să repare primul aspect și să se cufunde în cel de-al doilea. Reamenajarea era deja în curs când Burnham a preluat funcția, iar el a dublat eforturile, încercând să schimbe stereotipul.
Astăzi, Manchester este un simbol al renașterii urbane, cu clădiri noi, un centru cultural înfloritor și o economie diversificată. Burnham a fost creditat cu atragerea de investiții, îmbunătățirea transportului public și promovarea locuințelor accesibile. Dar, mai presus de toate, a reușit să redea demnitatea unei regiuni care se simțea uitată de Londra.
În plan național, Burnham este văzut ca un lider care poate reconcilia diviziunile de clasă și geografice. În timp ce Partidul Laburist încearcă să-și reconstruiască baza electorală tradițională, Burnham oferă o imagine de autenticitate și conexiune cu oamenii obișnuiți. „El nu este un politician de la Londra care vorbește despre clasa muncitoare – el este clasa muncitoare”, spune un analist politic.
Cu toate acestea, provocările sunt uriașe: inflația, criza costului vieții, sistemul de sănătate suprasolicitat și Brexitul lasă urme adânci. Burnham va trebui să demonstreze că poate transpune succesul local în politici naționale eficiente.
De ce este important:
Povestea lui Andy Burnham nu este doar despre un politician britanic. Ea reflectă o tendință globală: revenirea liderilor cu rădăcini în clasa muncitoare, care vorbesc direct despre inegalități și care încearcă să reconstruiască încrederea în instituții. Pentru România, unde diviziunile dintre urban și rural, dintre est și vest, sunt la fel de acute, modelul Burnham poate oferi lecții despre cum un lider autentic poate reduce polarizarea și poate aduce prosperitate acolo unde a fost pierdută. Într-o Europă tot mai fragmentată, astfel de figuri ar putea redefini viitorul social-democrației.
