Al Jazeera a făcut un exercițiu simplu, dar cutremurător: a comparat prețurile alimentelor de bază din decembrie 2010 cu cele de astăzi. Rezultatul arată o prăbușire a puterii de cumpărare. În decembrie 2010, un dolar american valora 1,47 dinari tunisieni. Astăzi, același dolar cumpără 2,93 dinari. Cu alte cuvinte, dinarul și-a pierdut jumătate din valoare în raport cu dolarul. Iar Tunisia importă o mare parte din hrană și plătește în dolari sau euro. Un dinar mai slab înseamnă automat prețuri mai mari la raft. Și cifrele vorbesc de la sine.
În 2010, cu opt dinari puteai cumpăra patru kilograme de roșii, jumătate de kilogram de pui și un litru de ulei de gătit. Astăzi, aceiași opt dinari abia dacă îți ajung pentru jumătate din aceste produse. Roșiile s-au scumpit cu 113%, carnea de pui cu 118%, iar uleiul cu 129%. Dar legumele au explodat și mai tare: morcovii costă acum cu 428% mai mult decât în 2010, iar cartofii cu 268%. Carnea de vită, care era deja cel mai scump produs de pe listă, a sărit cu 290%, ajungând la 52,5 dinari kilogramul, adică aproximativ 18 dolari. Pentru un tunisian obișnuit, aceste prețuri sunt prohibitive.
Abdessattar, un bărbat de 55 de ani din El Jem, spune că, în afară de produsele subvenționate, scumpirile sunt imposibil de ignorat. „Simți că 20, 30 sau 40 de dinari nu mai cumpără aproape nimic”, mărturisește el pentru Al Jazeera. Untul, brânza, produsele de curățenie și gustările pentru școală s-au scumpit toate față de anul trecut. Este o presiune constantă, care se simte în fiecare zi, la fiecare cumpărătură.
Tunisia are o tradiție a subvențiilor de bază încă din 1970, când a fost înființat Fondul General de Compensare. Statul ținea prețurile la anumite produse sub nivelul pieței și plătea diferența producătorilor și importatorilor. De-a lungul deceniilor, însă, multe produse au fost scoase de pe listă. La sfârșitul anului 2022, guvernul a acceptat să elimine treptat subvențiile universale, în favoarea unor transferuri de bani către cei săraci, pentru a obține un împrumut de la FMI. Dar președintele Kais Saied a blocat implementarea acestor măsuri în 2023. Rezultatul este un sistem pe două niveluri: produsele subvenționate își păstrează prețurile fixe, în timp ce cele nesubvenționate au explodat.
Hamed el-Matri, inginer și activist politic, trăiește acum în Qatar, dar a fost în Tunisia în timpul revoltei din 2010 și spune că a fost pe baricade. El își amintește că revolta a fost alimentată de cereri socio-economice: locuri de muncă, libertate, demnitate. „Așteptările erau foarte mari atunci. Dar când văd situația de azi, sau chiar din ultimii 15 ani, rezultatele sunt cu adevărat dezamăgitoare”, spune el. El-Matri subliniază că acești 15 ani nu pot fi tratați ca o singură perioadă. El descrie anii 2011-2021 drept „o tranziție democratică șovăitoare”, iar ce a urmat drept „un fel de dominație populist-totalitară, cu o retorică foarte agresivă, dar cu politici destul de neclare”. În ultimii cinci ani, spune el, sistemele economice din Tunisia s-au slăbit, dacă nu chiar prăbușit. Investițiile aproape că s-au oprit, iar economia este aproape de stagnare.
Povestea lui Yassine, un tată de 44 de ani din Tunis, este grăitoare. Pregătirea copiilor pentru noul an școlar a devenit o sursă de anxietate. Caietele subvenționate și alte rechizite ieftine au dispărut din magazine, spune el, iar familiile își cumpără între ele cărți și materiale second-hand. Transportul este o altă grijă majoră. „Transportul public nu mai este de încredere, așa că suntem forțați să folosim transportul privat. A devenit o preocupare majoră pentru fiecare tunisian”, explică el. Și dă un exemplu concret: uleiul de gătit, care odată costa un dinar pe litru, acum se vinde doar la cinci dinari litrul. Presiunea se simte la fiecare ocazie. De sărbătorile recente de Eid, spune Yassine, majoritatea cunoscuților săi nu au putut să sărbătorească cum se cuvine, iar mulți au cumpărat haine second-hand.
Hanen, o muncitoare de 45 de ani dintr-o fabrică din Tunis, spune că prețurile au crescut atât de repede încât „oamenii nu mai pot să-și acopere nevoile de bază”. Carnea roșie, care se vindea odată cu 20 de dinari kilogramul, acum costă 60 sau mai mult, iar prețul medicamentelor crește zilnic. Alimentele de bază, inclusiv conservele de roșii, zahărul și uleiul, s-au scumpit vertiginos, la fel ca fructele și legumele. „Scumpirile sunt extreme. Este anormal”, spune ea, cu o frustrare greu de ascuns.
Aceste mărturii conturează un tablou sumbru. Tunisia, țara care a dat startul Primăverii Arabe și care a fost privită ca un model de tranziție democratică, se confruntă astăzi cu o criză economică profundă, cu o inflație galopantă și cu o sărăcie tot mai vizibilă. Prețurile au crescut vertiginos, iar salariile au rămas mult în urmă. Oamenii care au visat la o viață mai bună după 2010 se trezesc acum într-o realitate în care abia își pot permite mâncarea de zi cu zi. Iar această criză nu pare să aibă un sfârșit la vedere. Guvernul se zbate între presiunile FMI și nemulțumirea socială, iar populația suportă consecințele. Este o lecție dureroasă despre cât de greu este să construiești o economie stabilă și o societate echitabilă, mai ales după ani de dictatură și de promisiuni neonorate.
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru că arată că Primăvara Arabă, deși a reușit să răstoarne regimuri, nu a reușit să răspundă nevoilor economice fundamentale ale oamenilor. Tunisia este un exemplu viu al modului în care instabilitatea politică și politicile economice greșite pot duce la o criză a costului vieții care afectează direct milioane de cetățeni. Înțelegerea acestei dinamici este esențială nu doar pentru a analiza trecutul, ci și pentru a trage învățăminte despre cum pot fi evitate astfel de eșecuri în viitor, atât în Tunisia, cât și în alte țări care trec prin tranziții similare. Este o poveste despre speranțe spulberate, dar și despre reziliența oamenilor obișnuiți care încearcă să supraviețuiască într-o economie tot mai ostilă.
