Când am auzit prima dată aceste cuvinte, am crezut că ar fi putut să le aleagă mai cu grijă. În fotbal, se știe bine că fiecare antrenor vrea ca jucătorii săi să creadă, dar Cupele Mondiale au obiceiul de a pedepsi predicțiile îndrăznețe. M-am întrebat dacă acele cuvinte nu se vor întoarce în cele din urmă să-l bântuie pe Ouahbi, având în vedere o grupă dificilă și un drum eliminatoriu nemilos. Trei meciuri din grupă și două din fazele eliminatorii mai târziu, mă trezesc nu doar repetând aceeași afirmație îndrăzneață, ci făcând una și mai îndrăzneață: Marocul poate câștiga Cupa Mondială și ar putea domina fotbalul mondial pentru mulți ani de acum încolo.
Fotbalul recompensează uneori visătorii cu rezultate șocante la turneele finale: parcursul Croației până în finala Cupei Mondiale din Rusia 2018 a fost un astfel de exemplu, la fel ca și progresul neașteptat al Marocului, țara mea natală, până în semifinalele din Qatar 2022. Acest din urmă rezultat nu doar că a alimentat visul unei națiuni de a deveni prima campioană mondială africană și arabă, dar a și crescut substanțial așteptările în interiorul țării că Marocul poate merge până la capăt în 2026.
Cu Cupa Mondială în Statele Unite pe punctul de a intra în faza sferturilor de finală, convingerea mea într-un triumf al Marocului este simplă: această echipă a demonstrat deja la acest turneu că posedă multe dintre calitățile care definesc campionii mondiali, pregătind terenul pentru o surpriză la ediția din acest an.
Victoria împotriva favoritei Olanda în optimile de finală – deși olandezii erau clasați cu un loc mai jos, pe locul 8 în clasamentul oficial FIFA – a fost cel mai mare meci al Leilor Atlasului la acest turneu. Olanda a trebuit să-și abandoneze filozofia „fotbalului total” și să adopte o mentalitate defensivă de blocaj jos, ceea ce a arătat nivelul de respect pe care Marocul l-a câștigat acum împotriva marilor puteri ale fotbalului mondial. Marocul a fost condus, dar a egalat târziu, terminând 1-1 în timpul regulamentar. Echipa nord-africană ar fi putut câștiga în prelungiri, dar și-a păstrat calmul și a triumfat cu 3-2 într-o serie ciudată de penalty-uri, cu mai multe lovituri de la 11 metri ratate de ambele părți.
Cea mai mare concluzie statistică din acel meci a fost controlul aproape total al Marocului asupra partidei pentru perioade lungi, dominând confruntarea cu 70% posesie împotriva uneia dintre cele mai temute echipe ofensive din fotbalul global.
Dar dacă meciul eliminatoriu împotriva Olandei a fost cea mai mare „scalp” a Marocului la Cupa Mondială, următorul meci împotriva co-gazdei Canada în optimi a fost cel mai important. Acestea sunt genul de jocuri care arată caracterul echipei și reziliența care separă echipele bune de cele mari. A fost o eficiență nemiloasă în victoria cu 3-0, o înțelegere superbă a jocului din partea antrenorului, o bancă de rezerve care poate face diferența și o răbdare care a depășit o echipă foarte rapidă, rezilientă și fizică.
Aceste trăsături sunt comune câștigătorilor Cupei Mondiale, iar Marocul le-a dezvoltat într-un ritm alarmant în timpul turneului din 2026. Această accelerare rapidă a îmbunătățirii meci de meci demonstrează de ce această echipă este, fără îndoială, mai puternică decât cea care a captivat lumea în Qatar. Atunci, ne-am apărat drumul spre a face istorie – acum, jucăm pentru a intra în istorie.
Desigur, nu poți câștiga meciuri fără o apărare solidă. De aceea, disciplina defensivă rămâne parte din identitatea lor de bază, dar Marocul controlează acum meciurile cu mai multă încredere. Mijlocașul lor este mai compus în posesie. Tranzițiile sunt mai curate, iar atacul are mai multă varietate și amenințări. Această echipă nu mai depinde de contraatacuri. Poate dicta ritmul și poate presa sus când este necesar sau poate aștepta răbdător oportunitățile.
La fel de important, lotul are o adâncime mai mare. Acum patru ani, primul unsprezece purta aproape toată povara. Astăzi, este diferit. Faza care a dus la golul decisiv împotriva Canadei în optimi a fost inițiată de un rezervist, Chemsdine Talbi, apoi facilitată de mijlocașul vedetă al Real Madrid, Brahim Diaz, și finalizată de un alt jucător de pe bancă, Soufiane Rahimi.
Cu trei meciuri de câștigat pentru a pune mâna pe trofeu, cred cu adevărat, la fel ca antrenorul Ouahbi, că Marocul poate triumfa, dar această credință se confruntă acum cu cea mai mare încercare împotriva vechiului dușman colonial și favorita turneului, Franța, în sfertul de finală de joi de la Boston. Răzbunarea face un titlu bun – dar nu asta contează. Ceea ce contează este dacă Marocul poate demonstra că decalajul de talent dintre cele două națiuni s-a redus cu adevărat. Înfrângerea Franței nu ar șterge durerea din Qatar – dar ar valida locul Marocului printre elitele fotbalului într-un mod profund.
Dacă Leii Atlasului vor depăși Franța, atunci Spania sau Belgia îi așteaptă în semifinale. Nicio adversară nu ar trebui să intimideze această echipă. Marocul a eliminat ambele în Qatar; Spania în optimi și Belgia în grupă. Acele victorii au schimbat ceva, gândirea fundamentală a echipei. Marocul nu mai abordează puterile tradiționale europene sperând să le surprindă – se așteaptă să concureze cu ele.
Finala Cupei Mondiale, dacă Marocul ajunge acolo, ar putea aduce Argentina, Anglia, Norvegia sau Elveția din cealaltă parte a tabloului. Argentina posedă o experiență de neegalat în gestionarea presiunii, dar poticnirile recente împotriva Capului Verde și victoria controversată, venită de la 0-1, împotriva Egiptului în optimi au expus lacune semnificative în armura campioanei en-titre. Anglia, totuși, ar putea oferi Marocului cel mai favorabil meci tactic, cu structura defensivă a Marocului și tranzițiile rapide capabile să expună lipsa ocazională de fluiditate și creativitate a Angliei.
Nimic din toate acestea nu garantează Marocului trofeul. Cupele Mondiale sunt imprevizibile uneori. Cine ar fi prezis că Brazilia va cădea în fața Norvegiei, sau Germania în fața Paraguayului? Dar vine un moment când credința nu mai este condusă doar de emoție, ci și de dovezi. Ani de zile, Marocul a visat să concureze cu marile puteri ale fotbalului. În Qatar, Leii Atlasului au demonstrat că aparțin acestui nivel, dar acum au ocazia să realizeze ceva și mai mare: o perioadă de dominație de mai mulți ani. În Qatar, am șocat lumea fotbalului – dar acum vrem să învingem lumea.
Astfel, diferența dintre acum și atunci nu este doar tactică – este psihologică. Când Ouahbi a spus că Marocul poate câștiga Cupa Mondială, am crezut că ne cere să credem. Acum am ajuns la realizarea că el descria pur și simplu echipa de elită pe care o avea în față. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat politica editorială a Al Jazeera.
De ce este important:
Acest articol subliniază transformarea remarcabilă a Marocului dintr-o echipă surpriză într-un candidat serios la titlul mondial, demonstrând că fotbalul african poate concura la cel mai înalt nivel. Succesul Marocului ar putea inspira o întreagă generație de jucători și națiuni din Africa și lumea arabă, schimbând percepțiile globale despre potențialul fotbalistic al acestor regiuni. În plus, analiza evidențiază importanța dezvoltării tactice și psihologice a unei echipe, oferind lecții valoroase pentru antrenori și jucători de pretutindeni.
