Pierdută în finalul controversat al meciului este poate o poveste mult mai mare – modul în care partida Egipt–Argentina a devenit cel mai recent reper al luptei palestiniene. Tot mai mult, pozițiile față de Israel și Palestina sunt privite ca un indicator al integrității politice și morale, iar cauza palestiniană a devenit o linie de demarcație politică vizibilă în sport. Nicăieri în memoria recentă a sportului nu a fost acest lucru mai clar decât la meciul Egipt–Argentina.
Înaintea partidei, Hassan și-a folosit platforma pentru a evidenția suferința palestinienilor. După prima victorie a Egiptului într-un meci eliminatoriu la Cupa Mondială, pe 3 iulie, Hassan a fluturat steagul palestinian pe teren și a dedicat victoria Palestinei în conferința de presă de după meci. Apoi, într-o conferință de presă premergătoare meciului de luni, a ținut un discurs pasionat despre suferința palestiniană. Ca parte a declarațiilor sale, Hassan a spus că oricine nu simte compasiune pentru palestinieni „nu este o ființă umană”.
Politica legată de Israel și Palestina s-a reflectat și în experiența fanilor. În timpul meciului, palestinienii din Gaza au fluturat steaguri egiptene și au încurajat echipa egipteană. Între timp, suporterii egipteni și argentinieni din stadion s-au contrat reciproc cu steaguri: suporterii argentinieni au ridicat un steag israelian, iar fanii egipteni au arborat unul palestinian. Apariția unui steag israelian printre suporterii argentinieni a fost notabilă și simbolică, mai ales având în vedere opinia publică și politica din Argentina. Sondajele arată că publicul argentinian a devenit tot mai critic față de Israel, dar guvernul rămâne ferm pro-israelian.
Relația președintelui argentinian Javier Milei cu președintele american Donald Trump – care și-a asumat meritul pentru aducerea Cupei Mondiale în America de Nord – este, de asemenea, importantă. Se spune că Milei și Trump sunt foarte apropiați, liderul american numindu-l pe Milei „președintele meu preferat”, iar șeful statului argentinian oferind sprijin deschis și explicit omologului său american. Milei a proclamat recent că este „mândru să fie cel mai sionist președinte din lume”, în timp ce Trump s-a descris în repetate rânduri drept „cel mai bun prieten al Israelului”.
Mai târziu în acel an, Infantino a creat o nouă distincție, Premiul FIFA pentru Pace, și l-a acordat imediat lui Trump. Trump și Infantino s-au aliat la începutul acestei săptămâni pentru a anula cartonașul roșu dat atacantului american Folarin Balogun, care fusese inițial suspendat pentru meciul din optimi al echipei SUA împotriva Belgiei. Trump a declarat public că l-a sunat pe Infantino și i-a cerut să anuleze suspendarea. Incidentul nu dovedește o ingerință în meciul Egipt–Argentina, dar întărește percepția că accesul și influența politică pot afecta deciziile FIFA.
Infantino a fost, de asemenea, acuzat că s-a oferit să spele crimele israeliene împotriva palestinienilor, în timp ce FIFA a fost criticată pentru că a refuzat să sancționeze Israelul, după ce a acționat rapid pentru a suspenda Rusia în urma invaziei Ucrainei.
Fără drama politică – și fără spectrul Palestinei – controversa din jurul meciului ar fi rămas probabil limitată la fotbal. Fanii ar fi dezbătut doar deciziile arbitrilor și protocoalele VAR. Dar acest meci a avut loc într-un moment istoric particular: un caz de genocid împotriva Israelului la Curtea Internațională de Justiție, o condamnare globală fără precedent a Israelului și un sprijin internațional larg pentru cauza palestiniană, inclusiv în sport.
Pentru milioane de fani ai fotbalului, în special din lumea arabă și musulmană, Gaza a devenit un exemplu paradigmatic al unei ordini globale în care puterea modelează nu doar rezultatele, ci și regulile prin care rezultatele sunt considerate legitime. Israelul a ucis zeci de mii de palestinieni și a distrus mare parte din Gaza, totul cu sprijinul celei mai puternice țări din lume, care protejează Israelul de răspundere și caută în mod activ să submineze ordinea bazată pe reguli.
Prin această lentilă politică, inspirată de Palestina, a fost interpretat meciul Egipt–Argentina. Golul anulat al Egiptului, neacordarea faulturilor aparente ale Argentinei și refuzul arbitrului de a folosi VAR după un fault aparent asupra lui Mohamed Salah în careu au fost interpretate ca reproducând un tipar familiar: partea mai puternică beneficiază de beneficiul îndoielii, în timp ce instituțiile presupus neutre par să aplice regulile inegal.
Aceasta nu înseamnă neapărat că FIFA a conspirat în secret pentru a asigura victoria Argentinei. Dar puterea și părtinirea nu necesită întotdeauna un plan premeditat și intenționat, iar reacția larg răspândită la meci nu poate fi separată de o criză mai largă de încredere în instituțiile care pretind neutralitate, dar operează în medii profund inegale.
Pentru milioane de fani ai fotbalului care susțin cauza palestiniană, amărăciunea meciului Egipt–Argentina nu se va estompa probabil curând. Dar nici imaginea lui Hassan fluturând steagul palestinian sau folosind cea mai mare scenă sportivă a lumii pentru a vorbi despre suferința palestiniană.
De ce este important:
Acest meci ilustrează cum sportul, în special fotbalul, a devenit un teren de luptă simbolic pentru probleme politice majore, cum ar fi conflictul israeliano-palestinian. El arată că deciziile arbitrale și instituțiile sportive nu mai sunt percepute ca neutre, ci ca reflectând dezechilibrele de putere globale. Pentru milioane de oameni, cazul Palestinei este un test al corectitudinii și al aplicării uniforme a regulilor, iar reacțiile la meciul Egipt–Argentina demonstrează cum sportul poate amplifica conștiința politică și solidaritatea transnațională.
