Zeci de mii de refugiați bhutanezi s-au stabilit în Harrisburg începând cu sfârșitul anilor 2000, după ce familiile lor au fost forțate să părăsească Bhutanul în urma unei campanii de epurare etnică împotriva poporului Lhotshampa. Guvernul bhutanez, în încercarea de a moderniza și unifica țara, a adoptat în anii 1980 politici care vizau statutul legal și cultura etnicilor nepalezi. Refugiații au petrecut aproape două decenii în tabere din Nepal. Acolo, fotbalul a devenit o salvare.
Interziși de la obținerea permiselor de muncă, familiile construiau ferme și școli în timpul zilei. Noaptea, se îndreptau spre sport pentru a face față traumelor. Unul dintre refugiați, Kalu Singh Tamang, fusese o stea națională a fotbalului în Bhutan înainte de expulzare. În taberele Beldangi din Jhapa, Nepal, a antrenat mii de colegi refugiați, învățându-i cum să joace. A murit în tabără, fără să apuce să plece vreodată.
În 2007, Statele Unite, cu sprijinul ONU, au inițiat un program care a relocat aproximativ 85.000 de refugiați. În fiecare an, un turneu memorial care poartă numele lui Tamang reunește refugiați din toată țara. Birkha Gurung, unul dintre co-fondatori, a spus că l-a început pentru că „atunci când eram în Nepal, în tabăra de refugiați, am jucat cu el și a antrenat atât de mulți fani ai fotbalului din comunitatea noastră. Comunitatea noastră, în special adulții, se confruntă cu multe probleme de sănătate mintală de atunci, așa că am început acest turneu pentru adulți.”
Veniturile din turneu finanțează acum Soccer for Success, un program pentru tineret care deservește peste 50 de copii pe săptămână – transmitând jocul mai departe copiilor care poate nu vor vedea niciodată taberele sau țara din care au fugit părinții lor.
Harrisburg găzduiește una dintre cele mai mari comunități de refugiați vorbitori de nepaleză din Bhutan și familiile lor. Prin fotbal, generații întregi au găsit conexiune, apartenență și o modalitate de a duce mai departe o istorie comună. Copiii din programul Soccer for Success al Asian Refugees United se adună la antrenamente, iar părinții privesc cu mândrie. Pe lângă fotbal, comunitatea și-a păstrat și alte tradiții: magazine de îmbrăcăminte tradițională nepaleză și indiană, ateliere de bijuterii, o școală de arte marțiale (DISKA Harrisburg Dojo) unde se predă karate, și chiar un birou imobiliar condus de un veteran al armatei americane.
Robin Gurung, co-fondator al Asian Refugees United, spune că în familia lui au existat șamani, inclusiv tatăl său. Această tradiție a traversat oceanul odată cu comunitatea. În dojo, steagurile americane și bhutaneze atârnă una lângă alta, simbolizând noua casă și rădăcinile păstrate.
Fotbalul rămâne liantul principal. Turneul Kalu Singh Tamang Memorial Championship aduce împreună echipe de bărbați din întreaga țară, iar copiii privesc și învață. Kripal Khatiwoda, în vârstă de 10 ani, urmărește meciurile cu ochii mari. Pentru el, fotbalul este mai mult decât un joc – este o punte între trecutul părinților săi și viitorul său american.
De ce este important:
Această poveste ilustrează cum sportul poate deveni un instrument puternic de coeziune socială și de păstrare a identității culturale pentru comunitățile de refugiați. În contextul dezbaterilor globale despre imigrație și integrare, exemplul comunității bhutaneze din Harrisburg arată că, atunci când li se oferă sprijin și oportunități, refugiații nu doar că se integrează, ci contribuie activ la țesutul social al noii lor patrii, păstrându-și în același timp moștenirea. Fotbalul devine un limbaj universal care transcende barierele lingvistice și culturale, vindecând răni vechi și construind punți între generații.
