Damon Landor, un fost deținut, a fost încarcerat în Louisiana în 2020 pentru o perioadă de cinci luni. Ca adept al religiei rastafariene, el este obligat să-și lase părul să crească, considerându-l un simbol al credinței sale. La intrarea în sistemul penitenciar, Landor a prezentat o copie a unei decizii judecătorești din 2017, care stabilea că tunderea părului unui deținut din motive religioase încalcă legea federală. Inițial, gardienii au respectat această prevedere, însă după transferul său la Centrul de Corecție Raymond Laborde din Louisiana, un gardian a aruncat documentul la coș, iar directorul închisorii a ordonat tunderea părului său, conform documentelor depuse la instanță.
Curtea Supremă, printr-o majoritate conservatoare de 6-3, a decis că Landor nu poate da în judecată angajații penitenciarului pentru încălcarea Legii privind utilizarea terenurilor religioase și a persoanelor instituționalizate (RLUIPA). Această lege, adoptată în 2000, are scopul de a proteja libertatea religioasă a persoanelor aflate în închisori sau alte instituții. Judecătorul Neil Gorsuch, care a redactat opinia majorității, nu a contestat faptul că drepturile religioase ale lui Landor au fost încălcate. În schimb, el a argumentat că acțiunea în justiție împotriva gardienilor este nepotrivită, deoarece aceștia nu și-au dat consimțământul să fie trași la răspundere în temeiul RLUIPA.
„Domnul Landor nu poate continua procesul împotriva lor, așa cum nu ai putea da în judecată pe cineva pentru încălcarea unui contract pe care nu l-a semnat”, a scris Gorsuch în opinia sa. Această interpretare a fost susținută de ceilalți cinci judecători conservatori, care au considerat că legea impune obligații doar statului sau entității locale care primește fonduri federale, nu și angajaților individuali.
Decizia a confirmat o hotărâre a unei instanțe inferioare, care a stabilit că persoanele încarcerate nu pot solicita daune financiare de la angajați individuali, chiar și în cazurile în care drepturile lor au fost încălcate. Aceasta reprezintă o lovitură pentru apărătorii drepturilor deținuților, care susțin că RLUIPA ar trebui să ofere o cale de despăgubire directă.
Landor, însă, nu renunță. Printr-un comunicat emis de avocații săi, el a declarat: „Sunt dezamăgit, dar nu învins. Ceea ce mi s-a întâmplat mi-a încălcat credința și demnitatea. Voi continua să lupt pentru responsabilitate. Ceea ce mi s-a întâmplat nu ar trebui să i se întâmple nimănui altcuiva.”
Cei trei judecători liberali ai Curții au fost de acord cu Landor, exprimându-și dezacordul față de decizia majorității. Judecătoarea Ketanji Brown Jackson, care a redactat opinia separată, a subliniat că RLUIPA este o lege, nu un contract, iar această distincție este esențială. Ea a argumentat că, fără posibilitatea de a da în judecată angajații individuali, aceștia nu ar avea niciun stimulent să respecte protecțiile legale pentru deținuți. „Nu este adesea ca un incident din viața reală să ilustreze atât de clar motivele pentru care Congresul a adoptat o legislație sau înțelepciunea Constituției de a permite acest lucru”, a scris Brown Jackson.
Cazul lui Landor a atras atenția asupra unor probleme mai largi legate de tratamentul deținuților religioși în sistemul penitenciar american. Rastafarianismul, o religie care a apărut în Jamaica în anii 1930, pune un accent deosebit pe părul natural, considerat o manifestare a legământului cu divinitatea. Tunderea forțată a părului este văzută ca o profanare și o încălcare gravă a demnității personale.
Decizia Curții Supreme are implicații semnificative pentru viitorul litigiilor privind libertatea religioasă în închisori. Pe de o parte, majoritatea a limitat posibilitatea de a obține despăgubiri financiare de la angajați individuali, ceea ce ar putea descuraja deținuții să mai depună astfel de plângeri. Pe de altă parte, decizia nu împiedică acțiunile împotriva statului sau a entităților locale, dar acestea sunt adesea mai dificil de câștigat.
Criticii hotărârii susțin că aceasta subminează intenția inițială a RLUIPA, care era de a proteja deținuții de abuzuri religioase. Fără teama de consecințe financiare, gardienii și oficialii penitenciarelor ar putea ignora mai ușor drepturile religioase ale deținuților. În plus, decizia creează un precedent periculos, sugerând că angajații statului nu pot fi trași la răspundere personal pentru încălcări ale legii federale.
Pe de altă parte, susținătorii deciziei argumentează că aceasta respectă litera legii și separă responsabilitățile individuale de cele instituționale. Ei subliniază că RLUIPA a fost concepută pentru a reglementa relația dintre stat și deținuți, nu pentru a permite procese personale împotriva angajaților.
În final, cazul lui Damon Landor rămâne un simbol al luptei pentru demnitate și respect în sistemul penitenciar. Deși Curtea Supremă i-a închis calea către despăgubiri financiare, el continuă să atragă atenția asupra abuzurilor care pot avea loc în spatele gratiilor. Rămâne de văzut dacă Congresul va interveni pentru a clarifica intențiile RLUIPA sau dacă alte instanțe vor găsi modalități de a proteja mai bine drepturile deținuților religioși.
De ce este important:
Această decizie a Curții Supreme a SUA este importantă deoarece stabilește un precedent legal major privind limitele protecției libertății religioase în închisori. Ea afectează direct capacitatea deținuților de a cere despăgubiri pentru încălcări ale drepturilor lor religioase, ceea ce poate descuraja astfel de plângeri și poate slăbi aplicarea legii RLUIPA. În plus, decizia evidențiază tensiunile dintre interpretarea strictă a legii și protecția efectivă a drepturilor fundamentale, având implicații nu doar pentru comunitatea rastafariană, ci pentru toate minoritățile religioase din sistemul penitenciar american.
