Președintele Curții Supreme, John Roberts, a scris un disident vehement, în care a citat figuri istorice și a numit proiectul „probabil ilegal”, pentru că nu a fost aprobat de Congres. „Decizia de astăzi nu este o victorie pentru separarea puterilor în stat”, a avertizat Roberts. Cei trei judecători cu orientare liberală au fost de acord cu el. În schimb, majoritatea conservatoare a considerat că grupul de conservare nu are calitate procesuală activă, adică nu poate da în judecată statul pentru acest proiect. De asemenea, opinia nesemnată a invocat preocupările de securitate națională invocate de guvern pentru a justifica urgența lucrărilor.
Proiectul, anunțat cu fast de Donald Trump, presupune demolarea parțială a aripii de Est a Casei Albe, acolo unde se aflau birourile primei doamne și cinematograful. În locul lor, se construiește un complex militar integrat, cu un bal „total securizat”, după cum spun avocații administrației. Lucrările au început deja, iar echipele lucrează 20 de ore pe zi. Scheletul clădirii ar trebui să fie gata în noiembrie, fațada până în aprilie, iar finalizarea completă este programată pentru august 2028. Un termen incredibil de scurt pentru un proiect de o asemenea anvergură, mai ales dacă ne gândim că procesele în justiție durează ani de zile.
Administrația Trump a cerut intervenția Curții Supreme după ce instanțele federale au decis că proiectul trebuie oprit, deoarece nu a primit aprobarea Congresului. National Trust for Historic Preservation, organizația care a intentat procesul, susține că Trump nu are autoritate unilaterală pentru a demola și reconstrui aripa de Est. Avocații grupului au acuzat Casa Albă că încearcă să „scape de instanțe” accelerând construcția, astfel încât, până când justiția să se pronunțe definitiv, clădirea să fie deja ridicată. O tactică des întâlnită în proiectele imobiliare controversate, dar care capătă o dimensiune cu totul aparte când e vorba de reședința prezidențială.
În fața instanțelor inferioare, avocații administrației au argumentat că președintele are autoritate totală asupra renovării Casei Albe și a altor clădiri federale. Ei au subliniat că proiectul balului este vital pentru securitatea națională, deși acest aspect nu a fost menționat inițial, când Trump a anunțat proiectul și a spus că va fi finanțat din donații private. Abia ulterior, când au apărut problemele legale, guvernul a început să vorbească despre „complexul militar integrat” și despre necesitatea de a avea un spațiu complet securizat pentru evenimente oficiale. Această schimbare de discurs a fost remarcată de critici, care o văd ca pe o încercare de a justifica un proiect de imagine.
Judecătorul federal Richard Leon, numit de George W. Bush, a ordonat în aprilie oprirea construcției supraterane, dar a permis continuarea lucrărilor la buncăre și instalații militare subterane. Decizia a fost suspendată, dar apoi confirmată de un complet de apel divizat. Doi judecători numiți de președinți democrați au considerat că proiectul este de competența Congresului, nu o „problemă de auto-ajutorare executivă”. Al treilea judecător, numit de Trump, a fost de acord cu administrația că grupul de conservare nu are dreptul de a da în judecată. Același argument a fost prezentat și Curții Supreme de către Solicitantul General, D. John Sauer, care a numit decizia de oprire a lucrărilor „extraordinară și ilegală”.
Aceasta nu este prima dată când administrația Trump obține victorii pe „docket-ul de urgență” al Curții Supreme, dar judecătorii au mai respins unele dintre politicile sale emblematice după o analiză completă. De data aceasta, însă, miza este una simbolică și practică în același timp. Simbolic, pentru că remodelarea Casei Albe este o declarație de putere, o încercare de a lăsa o amprentă durabilă asupra istoriei. Practic, pentru că, dacă proiectul va fi finalizat, va fi aproape imposibil de desfăcut, indiferent de ce vor decide instanțele mai târziu. Este o cursă contra cronometru între justiție și buldozere, iar deocamdată buldozerele câștigă.
Aripa de Est a Casei Albe, demolată parțial, a fost construită inițial în 1902, în timpul președinției lui Theodore Roosevelt, și extinsă semnificativ în 1942, sub Franklin Roosevelt. A găzduit birourile primei doamne, cinematograful și alte spații de protocol. Pentru mulți, este o parte importantă a patrimoniului național, un loc încărcat de istorie. Demolarea ei, chiar și parțială, a stârnit indignarea conservatorilor de patrimoniu, care văd în acest proiect un act de vandalism arhitectural. Dar administrația Trump nu pare să fie deranjată de aceste critici. În viziunea sa, Casa Albă trebuie să reflecte puterea și modernitatea, nu să rămână un muzeu.
Decizia Curții Supreme nu rezolvă problema de fond, ci doar amână o decizie definitivă. Procesul se va întoarce la instanțele inferioare, dar, așa cum am menționat, părți cheie ale proiectului ar putea fi finalizate în câteva luni. Acest lucru înseamnă că, practic, administrația Trump ar putea să termine construcția înainte ca justiția să se pronunțe. Este o strategie riscantă, dar care pare să funcționeze deocamdată. În plus, administrația a obținut o serie de alte victorii pe docket-ul de urgență, ceea ce sugerează că are o influență considerabilă asupra Curții Supreme, chiar dacă nu întotdeauna.
De ce este important:
Această decizie a Curții Supreme nu este doar despre un bal de 400 de milioane de dolari. Este un test crucial pentru echilibrul puterilor în Statele Unite. Dacă președintele poate construi fără aprobarea Congresului, invocând securitatea națională, atunci se creează un precedent periculos. Următorul președinte ar putea folosi aceeași justificare pentru a demola sau construi orice, de la clădiri federale la monumente istorice. Mai mult, această decizie arată că instanțele sunt reticente să se implice în dispute care implică securitatea națională, chiar și atunci când aceasta este invocată în mod vag. Pentru cetățenii americani, aceasta înseamnă că supravegherea democratică a proiectelor prezidențiale este slăbită, iar patrimoniul național poate fi sacrificat în numele unor interese politice sau personale. Este o lecție despre cum puterea executivă se poate extinde atunci când justiția ezită să pună limite clare.
